Efectul Iohannis asupra buruienişului

Ştiu că nimic nu e mai nesigur decît viitorul. Ştiu şi că au început deja mîrîielile eternilor nemulţumiţi. Totuşi, nu pot să nu comit astăzi un exerciţiu de optimism. Mai ales că văd semne bune. Da, alţii se întristează cînd văd lista oamenilor cu care se spune prin tîrg că va lucra Iohannis la Cotroceni. Nici pe mine nu mă înveseleşte, dar eu văd altceva cu mult mai important. Văd că lumea românească intră într-o nouă vîrstă. 

Cea mai bună dovadă că după 16 noiembrie a început o nouă epocă în România este că se întîmplă din ce în ce mai multe lucruri inexplicabile în termenii vechii rînduieli. Realitatea politică românească a ultimilor 25 de ani nu poate explica, de pildă, nici măcar rezultatul formidabil al votului din seara în care, prin voinţă generală, s-a încheiat un anumit trecut. În termenii politicii de pînă la data de 16 noiembrie 2014, rezultatul turului II al prezidenţialelor nu se poate explica. Acţiunile ştiute de partid, elanul ştiut al propagandei, farmecul de moment al candidatului, ca şi prezenţa sa de spirit, animarea urii împotriva adversarului, logica răului mai mic – nimic din toate acestea nu poate explica victoria lui Iohannis. Dovada cea mai bună este că nimeni nu a fost în stare să-l prevadă. Precizez că nu mă refer la faptul că Iohannis l-a învins pe Ponta – au existat, totuşi, oameni care au prevăzut sau, mai bine spus, au crezut în această victorie. Mă refer la dimensiunea ei. La scorul cu care Iohannis l-a învins pe Ponta. Cred că nu înţelegem ce trebuie din victoria lui Iohannis dacă o despărţim de dimensiunea ei.  Victoria lui Iohannis este un mic/mare miracol nu pentru că primarul neamţ avea şansa a doua şi l-a învins pe premierul trufaş şi atotstăpînitor, care avea prima şansă – aşa ceva s-a mai văzut. Uimitor este că l-a învins aşa cum l-a învins! Nimic din termenii politicii noastre nu poate explica trecerea, în două săptămîni, de la 40% –  30% pentru Ponta, la 54,5% – 45,5% pentru Iohannis. O victorie a lui Iohannis cu 60.000 sau 100.000 de voturi mai putea fi încă explicată de analişti, sociologi, politologi, profesori ori guralivi de talk-show, dar o victorie cu 1.100.000 de voturi nu are explicaţie detectabilă de radarul care ne-a asigurat vizibilitatea politicii de pînă acum. Chiar dacă mai existau oameni care credeau în victoria lui Iohannis (eu însumi, judecînd după regulile politicii la zi, nu mai credeam, deşi o doream cu toată puterea), nici măcar unul, cel mai idealist dintre toţi să fi fost, nu a putut crede că 10 procente în minus pot deveni 9 în plus, peste doar două săptămîni, sau, şi mai elocvent, că o distanţă de 1.000.000 de voturi pentru Ponta a devenit, în două săptămîni, o distanţă de 1.000.000 de voturi pentru Iohannis. Da, sigur că ştiu că diferenţa a fost generată de prezenţă, de cele 2 milioane de alegători care au venit în plus în turul II (9,7 milioane de alegători în turul I şi 11,7 milioane de alegători în turul II). Dar asta nu este explicaţia, acesta este însuşi fenomenul de explicat. Inutile ne sînt obişnuinţele şi inutil ne este instrumentarul de analiză politică, dezvoltat în ultimii 25 de ani de realitatea noastră politică! Totul este, bineînţeles, perfect explicabil în termenii noului timp, care acum se defineşte, după aşteptările electoratului. Cu un electorat precum cel care a venit (de unde, Doamne?) la urne în 16 noiembrie şi cu un preşedinte astfel ales de el, dar şi cu această DNA admirabilă, vă garantez că altfel va arăta politica românească în cîţiva ani de acum înainte.  

Pînă atunci, să contabilizăm noutăţile. Prima ar fi reacţia imediată a Parlamentului – atenţie! –, dominat de adversarii lui Iohannis: votul negativ pentru controversatul proiect al amnistiei şi votul pentru suprimarea imunităţii tuturor celor pentru care DNA ceruse, de multe săptămîni, acest lucru. Mai vedem un PSD tăcut, groggy încă după upercutul încasat în bărbie pe 16 noiembrie. Mai vedem un Traian Băsescu respectuos şi calm, care predă preşedinţia într-un stil care sper să devină standard în viitor. Mai vedem că Monica Macovei cîştigă teren ca om politic, dar şi că Elena Udrea pierde teren ca om politic. Şi în societate vedem schimbări importante. Cel mai uşor sesizabil este fenomenul „să-i scriem lui Iohannis“. Am putut vedea, în fiecare zi care a trecut din 16 noiembrie încoace, că zeci de oameni folosesc Internetul pentru a-i scrie lui Iohannis. O fac cumva demonstrativ, vînînd, poate, şi ceva notorietate, dar o fac toţi cu credinţa că rîndurile lor vor fi citite de destinatar. În general, expeditorii sînt mari anonimi. Am recoltat, pînă acum, vreo 20 de epistole din diaspora (fiecare scrisă, desigur, în numele întregii diaspore), în care semnatarul ţine să-i explice preşedintelui ales sensul real al votului acordat de el şi de toţi ceilalţi, dar şi să-i stabilească lista celor de făcut imediat, dar imediat, că altfel e de rău. Am remarcat că şi ţara e în plin elan „să-i scriem lui Iohannis“. S-a umplut netul de scrisori de la profesori (fiecare în numele tuturor profesorilor), de la medici (fiecare în numele tuturor medicilor), de la doctoranzi (fiecare în numele tuturor doctoranzilor), de la oameni de afaceri (fiecare în numele tuturor oamenilor de afaceri). Profitînd că sînt ceva mai vizibili, au scris scrisori pentru Iohannis şi jurnaliştii – unii dintre ei mercenari de convingere, în solda lui Sebastian Ghiţă. Toţi aceşti oameni îi stabilesc lui Iohannis o urgentă „to do list“, explicîndu-i că pierde imediat ce a cîştigat, de nu face întocmai. Dincolo de hazul său, acest fenomen are şi o dimensiune simbolică. Este un simptom clar că societatea simte un altfel de lider, simte că viitorul se deschide altfel decît prezentul, că orizonturile aduc alt aer. Aşa să fie! 

Sever Voinescu este avocat şi publicist.