Educaţia contează

După 16 luni de campanie în alegerile preliminare, cînd victoria se muta dintr-o tabără în alta după criterii greu de descifrat prin prisma ideilor lansate în discursurile concurenţilor, Barack Obama s-a declarat cîştigător al cursei din Partidul Democrat, pe 3 iunie, la Minneapolis. Senatorul de Illinois trebuie să-i convingă pe partizanii lui Hillary Clinton (ea i-a promis din vîrful buzelor că o să-l susţină) că el poate produce schimbarea aşteptată nu doar de negri, de tineri şi de membrii profesiilor liberale, susţinătorii lui cei mai vizibili. Mulţi dintre alegătorii democratei Hillary Clinton în cadrul primarelor spun că vor vota pentru republicanul McCain la alegerile generale. Probabil şi mai mulţi gîndesc aşa. Pentru a deveni preşedintele Statelor Unite, Obama va trebui să ţină un discurs convingător şi pentru cei care dintr-un motiv sau altul cred că McCain e cea mai puţin proastă variantă posibilă. În primul său discurs de candidat (pînă acum fusese candidat la candidatură), el a atacat problematica economică, răspunzînd astfel reproşului, nu o dată formulat, că deşi ţara traversează o criză, el nu face decît să se refere în termeni vagi şi optimişti la posibilităţile de a reechilibra situaţia. Încă din faza alegerilor preliminare s-a constatat că Obama are puţine voturi de la "gulerele albastre", muncitorii albi, unii dintre ei ameninţaţi că-şi vor pierde locuinţa din cauza crizei creditelor, toţi nemulţumiţi de faptul că preţul benzinei a ajuns la 4 dolari galonul; şi asta într-o ţară unde deplasarea cu automobilul, departe de a fi un răsfăţ, este condiţia necesară pentru a putea ajunge de acasă la locul de muncă şi înapoi. Astfel, Obama a promis că odată ales preşedinte va acorda un stimul de 50 de miliarde de dolari pentru revigorarea economiei, va spori ajutorul de şomaj, va acorda nişte sume celor care riscă să-şi piardă locuinţa; toate la un loc şi fiecare în parte înseamnă că, dacă se pun în practică, impozitele vor creşte (de la cei bogaţi, promite Obama) şi Guvernul va avea un rol important în redistribuirea venitului naţional. "Gulerele albastre" votaseră majoritar pentru Hillary Clinton, se pare că printre ei prejudecăţile rasiale sînt mai puternice decît la cei cu o instrucţie superioară. Obama se va strădui să demonstreze că economia este mai importantă decît rasa, că "omul obişnuit" va fi mai bine reprezentat de el decît de McCain. "Mitul omului obişnuit" a fost creat încă din 1840 de candidatul William Henry Harrison care, pentru prima oară, a mers prin toate statele şi afişul cu portretul lui avea pe fond o cabană şi o sticlă de cidru. A cîştigat cu o majoritate semnificativă şi campania lui a devenit modelul: "Dacă reuşeşti să pari un om obişnuit şi să-l faci pe contracandidatul tău să pară din altă lume, ai cîştigat alegerile" - afirmă Richard Shenkman, profesor de ştiinţe politice; "dacă poporului american i se dă posibilitatea să opteze între mit şi realitate, aproape întotdeauna va alege mitul". Paradoxal este că reprezentanţii elitelor, persoane cu avere şi cu un statut social mult peste medie, se aruncă în căutarea simpatiilor omului obişnuit, identificîndu-se aparent cu aspiraţiile lui. Şi Hillary Clinton, şi Barack Obama, şi John McCain sînt absolvenţi ai unor universităţi din topul şcolilor prestigioase (şi costisitoare) şi au o existenţă îndestulată. Se pare că, pentru a obţine majoritatea, biografia contează mai puţin, mai importante sînt legăturile emoţionale, capacitatea de a cîştiga încrederea oamenilor. În acest domeniu meciul rămîne deschis, pentru că în următoarele luni orice frază bine ţintită, dar şi orice eroare pot schimba rezultatul. Interesant e că toţi cei care se ocupă de raportul între elite şi candidaţi consideră că apartenenţa la elite este dată - în această ordine - de educaţie, bogăţie şi privilegii.