Ecologia cu girofar
Am vrut să mă duc la mitingul de biciclişti de sîmbătă, jur! Totul era pus la punct: bicicleta aia bună (mersi, Orbea!) ştearsă de praf, roata din spate cu cameră nouă, să n-o mai umflu la fiecare colţ de stradă, geaca bleumarin bine şi proaspăt spălată, să iasă praful măcar din ea, dacă nu din plămîni. Totul era deci gata, inclusiv moralul: hotărît să mut munţii de nesimţire din capul şoferilor! Numai că s-a întîmplat ceva neaşteptat, care a început la coadă. Coada de maşini, toate cu motoarele pornite, blocate, ca niciodată sîmbăta, în pasajul care leagă Drumul Taberei de Podul Grant. Acolo, în drum spre casă, de unde trebuia să iau bicicleta, am început să-mi pun întrebări: ce naiba, încă un accident? Iar blocaje, cînd toată lumea e plecată din Bucureşti? După cîteva minute, pe net-ul mobil am descoperit cauza: mitingurile ecologiste şi cele de ziua oraşului închiseseră Şoseaua Kiseleff şi ceva din Splai. Stăteam la coadă din cauză că undeva, alţii se dădeau veseli cu bicicleta. Sau călăreau şampania, cu ocazia a nu-ştiu-cîţi ani de la prima atestare documentară rămasă din partea (cui altcuiva?) lui Vlad Ţepeş. În momentul ăla sufletul meu s-a rupt. Sau a fost tras în ţeapă, cum preferaţi, o ţeapă verde, de brad proaspăt tăiat. Eram în maşină, cu copiii urlînd (i-aş duce cu bicicleta, ecologist, însă nu s-au inventat modele pentru trei pasageri!). Şi-n acelaşi timp eram grăbit să alerg la miting, să-mi demonstrez ataşamentul pentru cauză! Cauză la care altminteri am pedalat cu (doar!) încă vreo doi prieteni pînă pe la Constanţa, prin mai, cînd moda verde abia se lansa. Ca să termin repede povestea, nu m-am mai dus. Nu pentru că n-aş vrea să mergem cu toţii pe bicicletă la slujbă, ci pentru că nu cred că o nesimţire se vindecă cu alta. Blocajul de sîmbătă a făcut fericiţi vreo 500 de biciclişti, însă a ţinut cu orele pe la cozi alte cîteva mii de automobilişti. La o socoteală simplă, cozile de sîmbătă au generat mai mult CO2, mai multe gudroane şi compuşi grei decît ar fi făcut-o o circulaţie fluentă. Şi-atunci, ce-am demonstrat? Şi cum ne-am cîştigat prieteni, dacă chiar ne pasă de mersul pe bicicletă? Enervînd un sfert de oraş? Mai degrabă ne-am consolidat imaginea de marginali. "Cine mă, bicicliştii ăia? Păi n-au bani să-şi ia maşină, dă-i dracului de luzeri!" Nu ne ajută cu nimic să ne impunem vederile cu forţa unor oameni care nici nu înţeleg ce vrem noi să spunem. Cînd închizi circulaţia, nefericitul care ascultă manele în Dacie pe Podul Grant te înjură şi se gîndeşte că te prinde el la stop sau pe lîngă vreo baltă, mîine! Mai eficient ar fi fost să vorbim cu Adrian Minune, să facă un cîntecel vesel cu "Aoleu, natura mea!" sau "Aş da frunze de la mine". Bicicliştii adevăraţi, cei care au rezistat pe străzile oraşului meu, sînt o comunitate specială: în momentul ăsta, o ieşire cu bicicleta e cu mult mai nesănătoasă decît una cu maşina. Nu doar gazele de eşapament te omoară, cît mai ales praful. Şi el e o problemă a municipalităţii, care nu e în stare să gestioneze şantierele de unde provine el. Nici nu mai încep discuţia cu pistele pentru biciclişti: e ca şi cum am continua-o pe aceea cu sexul îngerilor... De fapt, ecologia e de bonton. E o modă la care e bine să aderi, indiferent de cît de multe ştii despre curenţii de convecţie din Atlanticul de Nord. Se poartă verdele în draci: uitaţi-vă la vedete prin reviste, toate au maşini ecologice, case green, reciclează rujul şi folosesc de mai multe ori furculiţa de unică folosinţă din argint. Recunosc, nu pot să fac o critică din exterior a curentului: dacă-mi aduc bine aminte, am organizat şi eu vreo două acţiuni de amploare, plus vreo două emisiuni de televiziune. Dar tocmai de aceea cred că-mi pot permite să nu fiu ipocrit. Ecologia cu girofar şi camere de luat vederi e încă o oportunitate de PR, încă o cauză luată în arendă de o societate civilă ruptă de societatea de mase, aia cu mici şi bere la picnicul după care alţii trebuie să strîngă. Tocmai de aceea cred că cea mai simplă cale de a promova o schimbare de atitudine e cea individuală. Cu ce te duci azi la serviciu e treaba ta. Iar faptele ar trebui să vorbească despre asta în fiecare zi, nu doar o sîmbătă pe an.
