Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Naţionala de fotbal a României e deja bună. Şi-a cîştigat acest statut. UEFA area 55 de membri. La Euro, ţara-gazdă, Germania, are locul asigurat. Rămîn 23, adică un pic mai mult de 40% din total. La şcoală, cînd erai în prima jumătate a clasei, rezulta că eşti bun. Nu foarte bun, nu excelent. Nu olimpic. Erai bun şi atît. Aşa e şi Naţionala. E bună. E la parterul fotbalului, acolo de unde poţi vedea cerul, dar nu te poţi uita la nimeni de sus. Naţionala urmează ciclicitatea fotbalului românesc din ultimul sfert de secol. Nici o prezenţă la Cupa Mondială (acolo mergeau 13 ţări europene, deci sub un sfert) şi o calificare la opt ani, cu precizie absolută, la competiţia continentală: 2000, 2008, 2016 şi acum 2024. Întrebarea e: poate ea sări la nivelul superior? Asta ar însemna să treacă de grupe la Euro. Adică să lase sub ea cel puţin o altă echipă bună sau foarte bună. E matematic. Dar fotbalul şi matematica – baba şi mitraliera. Acest sport nu are o logică fără cusur. Un pitic poate dărîma un uriaş oricînd. România nu e un pitic, nu e un uriaş, e ceva în căutări. Ce a găsit pînă acum? Norocul şi înţelepciunea de a nu-i da cu piciorul. Şi, căpşuna pe tort, a reuşit să-şi ţină firea în meciul esenţial cu Israel deşi a fost condusă din minutul 2. Asta e nou. O echipă naţională căreia să nu îi tremure ţurloaiele cînd se dă ora exactă nu s-a mai văzut de mult. Tipii în galben au fost o gaşcă sudată, cu o entropie electrizantă timp de o oră şi ceva. Au realizat miracolul de a nu se dezmembra sub presiune. Cum? Din oftică. Din revoltă. Din lehamite. Nu mai voiau să fie luaţi la mişto. Să stea cu capul jos la interviuri. Să tot treacă trenuri pe lîngă ei, incapabili să facă pasul dintre peron şi vagon pe deasupra fantei de abis în care cădeau prin forţa de atracţie a fricii. De acum, miza e alta şi se va consuma zi de zi. Zi de zi, acolo unde sînt, la echipele de club, vor trebui să poarte cu ei, pe ei, acest „se poate” ca pe o decoraţie şi să-i dea socoteală la fiecare meci, la fiecare antrenament, la fiecare culcat tîrziu. La fiecare duel cu unii din ţări obişnuite cu succesul. Iată cum se va putea. Altfel, vom face ca acum opt ani. O ieşire pe uşa din dos şi regrete eterne. Şi asta trebuie să-i oftice cel mai mult. Nu trebuie să mai treacă viaţa pe lîngă ei. Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute. Ei, de fapt, sînt primii care trebuie să le arate talentaţilor dinaintea lor ce ar fi putut realiza dacă nu-şi trăiau prezentul, ci viitorul.
