După victorie

În seara victoriei electorale a lui Medvedev, noul preşedinte al Rusiei, au fost mari manifestaţii de bucurie (cîteva mii de oameni) şi mici manifestaţii de protest (cîteva sute de participanţi). Tonul mesajelor protocolare din străinătate a fost destul de reţinut. Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi-a anunţat convingerea că "parteneriatul strategic" EU - Rusia se va dezvolta. Felicitările venite din Germania au fost însoţite de regretul faţă de iregularităţile constatate în votul atît de majoritar de care a beneficiat Dmitrii Medvedev. Marea Britanie şi-a declarat disponibilitatea de a aprecia noul guvern rus în funcţie de acţiunile sale viitoare, iar ministrul de Externe francez, Bernard Kouchner, a declarat că Uniunea Europeană şi Rusia vor trebui să înceapă un nou dialog. Purtătorul de cuvînt al Casei Albe a spus că "Statele Unite se pregătesc să colaboreze cu dl Medvedev", evitînd să comenteze procesul electoral. Procentul voturilor pentru - 70,23% - apără victoria lui Medvedev de orice contestaţie sau încercare de a revizui rezultatul; transmisiile televizate din ziua alegerilor arătau oameni politici calmi, nimeni nu avea emoţii în legătură cu rezultatul. Seara, Piaţa Roşie a fost spaţiul bucuriei, spontane pentru unii, comandate pentru alţii: cele cîteva mii de ruşi sărbătoreau mandatul puternic al noului preşedinte care, însoţit de vechiul preşedinte, le va asigura continuitatea: ordine, nivel de trai în creştere, noile averi puse în slujba puterii politice, un loc important (poate cel mai important) în politica mondială. În campania electorală, propaganda rusă a trebuit să facă faţă unui joc destul de subtil: Dmitrii Medvedev, o persoană de la vîrful puterii, practic necunoscut, trebuia prezentat ca un fidel continuator al lui Putin şi în acelaşi timp ca o versiune liberală a acestuia. Dovada înclinaţiilor democratice ale preşedintelui ales nu e prea convingătoare: se ştie că îi plăcea muzica formaţiei Deep Purple, că n-a făcut declaraţii anti-occidentale (dar nici pro-); se citează insistent o frază rostită la un miting electoral la Krasnoiarsk: "libertatea este mai bună decît absenţa ei". Nici Putin nu l-ar contrazice, deşi se pare că preferinţele lui muzicale merg spre marşuri. Medvedev a devenit lider al unei mari puteri prin cîştigarea unor alegeri unde a fost singurul candidat real, impus de fostul deţinător al înaltului post. Acesta nu-l va lăsa pe Medvedev să iasă din front, să-şi înfăptuiască vreun program personal, veghind din postul de prim-ministru asupra evoluţiilor politice, economice, sociale şi nu în ultimul rînd asupra dialogului internaţional. Cei mai mulţi comentatori presupun că Putin va conduce pînă în 2020 Rusia (considerînd că Medvedev cel ascultător va avea două mandate de patru ani fiecare, pînă în 2016, cînd Putin va putea candida din nou); alţii nu exclud apariţia a două centre de putere, în situaţia în care elevul-premiant Medvedev va dori să se remarce prin vreo iniţiativă sau prin vreo prietenie cu "băieţii răi" din ţară sau din străinătate. Deocamdată această ultimă perspectivă pare puţin probabilă: la cîteva ore după anunţarea rezultatului alegerilor, Gazprom, firmă condusă pînă nu de mult de Medvedev, cu o putere mai mare decît cea a Parlamentului sau a Guvernului (comparabilă poate doar cu cea a Armatei Roşii), a redus cu 35% cantitatea de gaz furnizată Ucrainei. În Rusia, săracii au apucat să afle că sînt săraci şi preţul ridicat al materiilor prime nu este de natură să stimuleze iniţiativa şi libera concurenţă. Aşa cum arătau în seara alegerilor, siguri de ei şi calmi, Putin şi Medvedev n-au exprimat un entuziasm molipsitor. Deocamdată mai pot conta unul pe altul, dar nu se ştie cît va dura această solidaritate. Nimeni nu pare a se gîndi în mod serios la poporul rus.