Dumnezeu se joacă cu casa închisă
Dacă oamenii ar reuşi să inventeze nemurirea, am mai avea oare nevoie de religie? E o întrebare pe care şi-au pus-o îngroziţi şi producătorii de lumînări, a doua zi după inventarea becului electric. Fireşte, lumînări " decorative sau nu " găseşti la Sara Blu, mai multe oricum decît becuri. Nici maşina de 1500 de euro nu va scoate din pîine producătorii de limuzine de 50.000. La vremea lui, radioul s-a văzut victimă sigură a proaspetei inventate televiziuni, numai ca să-i dea cu tifla azi, la vreme de criză, pe motiv de costuri mai mici. Nu spaima de moarte ne îndeamnă spre religie (aici sînt în dezacord cu Freud, în rest, e bine, Sigmund, ţine-o tot aşa!). Nici spaima de pedeapsa imediată pentru păcate. Ne îndeamnă spre religie elementul de entertainment. Am realizat asta cu surprindere în cel mai sumbru moment cu putinţă: la o înmormîntare. O înmormîntare a unei rude dragi, la care am asistat la prima slujbă de bună calitate din viaţa mea. Mă refer la calitate audiovizuală. Ca primă schimbare, am putut înţelege cuvintele. Apoi, melodia: nu ştiu dacă sînteţi la curent, însă Biserica ortodoxă pare să fi dat OK la muzică mai nouă de 1200 de ani. Practic, unele dintre inflexiunile a două-trei melodii (OK, ştiu că termenul tehnic e altul, dar mă grăbesc) păreau chiar moderne, cu influenţe folk şi easy listening. Una dintre ele a folosit chiar armonii pe două voci: un alto în faţă şi doi baritoni în background, cu uşoare accente de gospel. Ce mai: am plecat mulţumit, cu senzaţia că BOR a evoluat de la Dacia 1300 la Logan. O maşină pe care ţi-o cumperi cu dragă inimă, nu pentru că e cea mai la îndemînă şi are multe unităţi de service…! După aceea am stat de vorbă cu părintele. Care ştia chestii. Care şi ele erau interesante. Mi-a povestit de un concurs de picturi de icoane, la care cel mai talentat elev a venit cu nişte îngeri musculoşi şi bărboşi, pentru că, bietul de el, luase ca model o broşură iehovistă, sau cam aşa ceva. Ştire, story, ritm: surprinzător! Ultimul popă cu care am stat de vorbă înainte de el părea mai degrabă copia icoanelor cu barba albă: radia pace şi linişte, însă nici un fel de informaţie relevantă pentru un descendent din maimuţe, cum mă socotesc eu. Acest popă era însă viu şi întrucîtva mi-a adus aminte în primul rînd de ce s-a răspîndit aşa de iute creştinismul: pentru că primii creştini erau chiar simpatici, exact ca Che Guevara, şi la fel ca el, capabili să se jertfească sau măcar să se deranjeze să-ţi explice. Asta s-a întîmplat şi la biserică: părintele a povestit, fără să cînte, cum l-a cunoscut pe decedat şi care e speranţa noastră apropo de evenimentul morţii: că ea e trecătoare. Cam cu aceleaşi cuvinte. Pare să fie noua strategie de marketing a Bisericii. Folosirea corectă şi normală a cuvintelor, o descoperire majoră pentru o instituţie care şi-a făcut un stindard din cult şi ritual, obsedată de formă, convinsă că pînă la urmă conţinutul e implicit. Nu e. În 30 ani de viaţă, după cîteva zeci de slujbe la care am asistat, pot spune că am înţeles din religia creştină tot atît cît înţelegi logica dintr-un text scris de Urmuz. Şi mi-a folosit cam tot atît cît îţi foloseşte ca şofer un semn de circulaţie pictat de DalÃ. Nu e doar problema noastră: peste tot în Europa creştină, bisericile au mai puţini clienţi decît cluburile sau benzinăriile. Sufletul mai poate aştepta duminica, cînd e vremea picioarelor să se dezmorţească la ski. Mîntuirea mai stă o dată la rînd, acum am puţină treabă pe net. Calea cea dreaptă nu mai are nevoie de altceva decît de ultimul Beigbeder sau cum îl cheamă pe autorul acela amoral şi poate tocmai de aceea foarte la modă. Iar iluminarea se rezolvă imediat, cu două reflectoare puse pe starletele momentului: iată Omul! Acum cîteva săptămîni vă povesteam că nu vreau să-mi trimit copiii la şcoală pentru ora de religie: mă pot ocupa şi singur de asta, mai ales că religia (ca orice teorie nedemonstrată) are nevoie să fie servită cu o doză sănătoasă de scepticism. Nu mi-am schimbat părerea în urma înmormîntării, însă acum cred că, dincolo de religie, există în instituţia care se ocupă cu asta şi nişte oameni de bună calitate. Pe ei îi salut, ca pe un produs reuşit al evoluţiei naturale. Trăiască Darwin, şi Dumnezeu să-l ierte!
