Dragoste de puști
E noapte și în tren e cald. Mă duc în tabără la Costinești și sînt îndrăgostit praștie. Nu cred că m-am chinuit mai tare vreodată la școală ca în ultimele luni, dar a meritat. Locurile de tabără erau limitate și tata era alcoolic, și nu șeful de la ziarul local. Lăză, băiatul șefului, desigur că a prins și el loc, că doar în comunism meritocrația avea aceleași principii ca în PSD. Aflasem că minunăția de fată care mă băga în seamă la baschet se ducea în tabăra cu pricina, așa că brusc învățatul avea logică și pe termen scurt.
Urăsc comunismul cu spume și am decis să devin un liberal ilegalist. Am introdus de cîteva luni bune o taxă pe beție și nesimțire. De fiecare dată cînd tata sau unchiul Gogu erau nesimțiți, că beți erau tot timpul, le șparleam mărunțișul de prin buzunare. Nu tot mărunțișul, ca să nu creez suspiciuni, căci bețivi-bețivi, dar zgîrciți. Noroc că alcoolul nu ajută memoria și că verișorii mei sînt mult mai susceptibili. Oricum, scopul era nobil, căci zîna de care sînt îndrăgostit e cu stare, iar eu, sărăntoc.
Tanti Scăunașu muncește la alimentară și îmi schimbă de fiecare dată mărunțișul. Mama a simțit probabil că se întîmplă ceva ciudat, așa că mi-a dat și ea bani pentru tabără. Mă simt pentru prima dată în viață bogat. Peste cîteva zile o să-mi dau seama că standardele mele de bogăție sînt cam la fel ca standardele de inteligență pentru tanti Viorica Vasilica.
E prea cald în compartiment, așa că ieșim pe hol. Mă ia de mînă pentru prima dată. Îmi vîjîie capul de fericire. Piticii din creier sînt toți pe pereți și e mega-petrecere cu artificii. Petrecerea aia cimentează o tradiție care o să dureze mulți ani, aceea de pămpălău. O să mă aștept tot timpul ca fetele să se dea la mine. Dumnezeul pămpălăilor e generos, nu am de ce să mă plîng. Probabil o compensație pentru faptul că trebuia să am grijă de toți bețivanii familiei.
După ce trecem de București adoarme la mine în brațe. E o lumină chioară în compartiment, vecinii de locuri sforăie cu spume, miroase de parcă generații după generații de capre și oi au trăit în compartimentul ăla, dar eu sînt în rai.
Transpiră rău în somn și tresare de multe ori. De fiecare dată cînd o șterg de transpirație zîmbește cît casa. Mă ține strîns de mînă. Pentru prima dată simt cum e să nu mai vrei să curgă timpul.
Ajungem în Costinești cînd răsare soarele. Încă ne ținem de mînă că, deh, nu se știe ce se poate întîmpla. Litoralul e plin de hoțomani. E ca în filmele cu proști. Sînt frînt de oboseală și dau pe dinafară de fericire. Sîntem într-o tabără comunistă, așa că fetele cu fetele și băieții cu băieții. Mergem totuși la plajă împreună. Stau cu Lăză într-o căsuță de piatră oribilă. Băietul e plin de bani, fumează și are gînduri mari de pileli. Gagica lui este o fostă colegă de clasă, o frumusețe sexoasă rău, dar absolut incomparabilă cu zîna mea.
Pe seară ne ducem la baschet. Sînt echipe mixte – doi băieți și o fată. Jucăm împreună și batem tot, că doar trebuie să impresionez minunăția de lîngă mine. Sînt și fetele de la Cluj în cantonament. Una dintre ele joacă foarte bine și mă trezesc, la un moment dat, foarte-foarte aproape de fața ei. Are aceiași ochi albaștri-verzui cu pete aurii și îmi rămîne cumva în cap. Peste 25 de ani o să avem amîndoi ditamai șocul reușind să ne amintim meciul pe care l-am jucat, pe banca unui parc din Budapesta.
Ne luăm înghețată și apoi mergem pe plajă. Prindem un apus miraculos și mă gîndesc serios că, la cît de fericit sînt, aș putea să încerc mersul pe apă. Îi spun asta și rîde. Rîde în fapt la toate glumele mele și are o gură mare, mare și frumoasă, și eu sînt îndrăgostit blană.
Visele mele sînt toate pline de ea rîzînd și mă trezesc ca și cum aș fi creat eu lumea așa cum trebuie. O să pricep în ziua aia că îi place mult porumbul fiert. Eu, datorită rădăcinilor aristocratice și dotărilor din jurul bordeiului bunicii, am mîncat tone de porumb în toate felurile posibile. Nu aveam noi mare lucru, dar de porumb eram plini. Și de purici, dar ăia nu erau comestibili.
Împarte porumbul ei cu mine și învăț primul compromis din dragoste. Pretind că e tortul cu nuci pe care îl face unchiu-meu neamț din Caransebeș. Are cam același gust că, deh, mai am puțin și îmi cresc aripi. Nu de cioară, ci d-alea albe.
Găsim la un restaurant, lîngă tabără, pepsi. E 3 lei și 25 de bani, și e prima dată cînd beau așa ceva. Hotărăsc că ăla e gustul ambroziei. Îi zic și ei. Rîde, ea a băut de mai multe ori pepsi.
Seara ne ducem într-un castel de jucărie din fața taberei. Mă sărută pentru prima dată. Pepsi-ul e o chestie de rahat, comparativ. Nu a fost nimic sexual. A fost dragostea aia de adolescență în care am fost cel mai bun și mai fericit om de pe pămînt fără nici un fel de dubiu. Dragoste fără de care nu aș fi fost eu.
