Dr. Ponta se uită la Poarta Sărutului ca la poarta nouă

Am mai scris aici despre ciudata preocupare a prim-ministrului pentru Brâncuşi. Fiinţă complet aculturală, dr. Victor Ponta se bagă în cele ale culturii cu impetuozitatea obraznică ştiută din politică. Nu-l poţi acuza, totuşi. Omul face ce ştie. Îi merge bine în politică manevrînd fără scrupule minciuna şi agresivitatea, e firesc să creadă că asta e reţeta succesului peste tot. Aşadar, dr. Ponta nu este de blamat – el se comportă ca un mamifer inteligent. A dibuit reţeta succesului şi o aplică. Chiar dacă nu e corect să-l învinuim pretinzîndu-i să fie altfel decît este, e foarte corect şi chiar util să încercăm să-l oprim. Mai ales cînd ignoranţa lui poate produce daune.

În trecutul meu text pe tema Brâncuşi – Ponta (ce alăturare suprarealistă!), scriam despre stupiditatea campaniei juridico-mediatice, declanşată de la cel mai înalt post al Guvernului, de a aduce rămăşiţele pămînteşti ale lui Brâncuşi de la Paris la Hobiţa. O tîmpenie imensă! Norocul nostru este că legea franceză nu se ia după capul zănaticului premier român şi nici judecătorii francezi nu sînt sensibili la măreaţa acţiune de eliberare a poporului român de sub tirania lui Băsescu. Din carul de promisiuni electorale mincinoase ale lui Ponta, asta este singura a cărei nerealizare mă face fericit. Acum, apare un nou scandal legat de Brâncuşi. Un om din domeniu condamnă vehement felul în care a fost, recent, reabilitată faimoasa Poartă a Sărutului. Institutul Naţional al Patrimoniului, dimpotrivă, susţine că tot ceea ce s-a făcut este foarte bine şi contestatarul are un interes personal în toată povestea – nu firma lui a obţinut contractul respectiv. Dr. Ponta, aflat la Tîrgu Jiu, se pronunţă, ia atitudine, se implică şi, abil, se dezimplică în acelaşi timp. Face, zice el, o comisie internaţională să verifice. „O plătesc eu!“, zice dr. Ponta. Pentru o clipă am crezut că, din dragoste de Brâncuşi, premierul a reuşit să-l convingă pe dl Ghiţă să susţină financiar operaţiunea de evaluare a lucrărilor. Ştiţi, umblă vorba că adeseori cînd dr. Ponta zice „plătesc eu“, plăteşte, de fapt, dl Ghiţă. Dar de data asta, nu a fost aşa. Mi s-a părut mie. De data asta, a fost altfel. Alteori, cînd dr. Ponta spune „plătesc eu“, plăteşte Guvernul. Adică noi toţi. Aşadar, o comisie. Internaţională. „Din Franţa“, zice dr. Ponta ca să dea gata pe cine o prinde pe-aproape. Din Franţa pentru că, probabil, Brâncuşi a devenit francez şi o bună parte a lucrărilor lui sînt în Franţa. Doar că cei mai buni experţi în Brâncuşi la această oră nu sînt neapărat din Franţa. Dacă dr. Ponta – mare iubitor de Brâncuşi, după cum vedem – ar fi avut minima curiozitate să urmărească ritmul apariţiilor editoriale dedicate favoritului său, ar fi văzut că, de decenii, cei mai preocupaţi de Brâncuşi sînt critici şi istorici de artă americani şi români. Nu dau aici nume, dar este, repet, de-ajuns să cauţi minimal şi să afli.

Dar nu chestia comisiei care se va uita pe banii noştri, plătiţi de dr. Ponta, la Poarta Sărutului să vadă dacă s-a îngîlbenit ori nu m-a provocat să scriu acest text. Ci o afirmaţie făcută de premier în context. Zice el: „Din păcate, alte opere ale lui Brâncuşi nu prea mai sînt prin ţară. Am încercat să fac o situaţie a operelor care mai sînt în ţară, eventual pentru a face o expoziţie specială: din păcate, cam tot ceea ce nu a fost pe pămînt, cum e Coloana, Poarta sau Masa, s-a retrocedat şi a plecat din ţară şi nu ştiu dacă judecătorii care au retrocedat aceste opere s-au gîndit cît de mult rău fac României. Un rău ireparabil, pentru că acum să alergăm noi la diverse licitaţii în lume, să recuperăm opera lui Brâncuşi, este destul de dificil, dacă nu cumva imposibil.“

Mai întîi, mă tulbură plăcut să aud că dr. Ponta se gîndea să facă o expoziţie Brâncuşi. Cum tipul e autoreferenţial pînă aproape de patologie, deducem că el a făcut o „situaţie a operelor care mai sînt în ţară“ ca să facă, tot el, o expoziţie Brâncuşi. Curator de expoziţie Brîncuşi, sincer, nu mi-l imaginam pe dr. Ponta şi nici măcar autorul unei cercetări cu privire la locurile în care se află operele marelui artist.

În al doilea rînd, dr. Ponta pune deliberat problema greşit şi manipulatoriu. Ca să iasă cumva din tirul întrebărilor despre ce face Institutul Patrimoniului la ansamblul de la Tîrgu Jiu, Ponta face o diversiune. Din reflex, nu pentru că întrebările ar fi fost cine ştie ce încuietoare. Cine îl ştie din politică nu se mai duce uşor după fentă. A vrut bietul om, patriot adevărat, să facă el o expoziţie Brâncuşi şi, cînd să caute lucrări prin ţară, ia de unde nu-i, că judecătorii au făcut rău României şi le-au retrocedat. Ce spuneţi de băiatul ăsta?

Complet ignorant cu privire la circulaţia prin lume a operelor de artă ale marilor maeştrii, Ponta crede că e normal ca opera fiecărui artist să şadă în ţara în care acesta s-a născut. Van Gogh trebuie să stea în Olanda, Picasso trebuie să stea în Spania şi Monet trebuie să stea în Franţa – aşa e lumea artei în capul doctorului. Lumea, însă, nu ştie de dr. Ponta. Majoritatea creaţiilor acestor genii nu sînt în ţările lor de origine, din simplul motiv că ei au devenit, prin arta lor, transnaţionali. Este şi cazul lui Brâncuşi. Singurul artist român, de altfel, care a atins acest nivel olimpian în lumea artelor. Ar trebui să fim fericiţi că Brîncuşi e al lumii. Adevărul brutal este că Brâncuşi va fi mereu acolo unde vor fi banii pentru el. Repet, nivelul său legendar, ilustrat perfect în preţul pe piaţă al creaţiilor sale, este cu mult peste ceea ce este şi poate să fie, cel puţin acum, România. Dacă ar dori să afle de ce nu prea sînt lucrări de Brâncuşi în România, sau, mai precis, în proprietatea statului român, dr. Ponta ar trebui să mai citească, să mai afle, să mai întrebe. Dar el nu are timp de aşa ceva. Aşa că ne revedem la următoarea diversiune Brâncuşi!

P.S. Nu am discutat aici aspectul strict legal al declaraţiei stupefiante făcute de zglobiul patriot din fruntea Guvernului. Judecătorii aplică legea şi recunosc dreptul de proprietate asupra unor opere de artă altor persoane decît celor cărora dr. Ponta ar putea să le spună ce să facă şi apoi să raporteze presei ceva cu „eu“. Atacurile premierului la sistemul judiciar sînt deja ştiute, la fel şi concepţia sa despre drept – cum că se aplică cu precauţiuni politice, inclusiv aceea de a atribui proprietatea asupra unei lucrări de artă pe criteriul naţionalităţii. Cine l-a ales să se bucure de el!