Dosarul cerealelor: toată lumea vrea să ajute Ucraina pînă la propriul profit

„Cazul cerealelor” din Ucraina este un exemplu care ne arată limitele ajutorului economic pe care unele state membre și Uniunea Europeană, în general, sînt dispuse să îl ofere Ucrainei. Să ne aducem aminte că inițial ideea ajutorului acordat Ucrainei de a exporta producția de cereale a plecat de la două realități. Prima a fost că Ucraina, un stat mare exportator de cereale la nivel mondial, avea blocate principalele căi de transport către clienții internaționali, și anume porturile. În plus, situația culturilor agricole din Ucraina era sub un mare semn de întrebare, și anume exista riscul ca o parte a producției să fie pur și simplu furată sau distrusă de ruși.

În aceste condiții, era urgent să se găsească o cale pentru ca grîul, porumbul și floarea-soarelui din Ucraina să poată fi exportate, iar în felul acesta producătorii locali să obțină o sursă de venit. Faptul că vînzătorii finali ai cerealelor ucrainene sînt companii trader, americane sau chineze, este mai puțin relevant, pentru că acest lucru se întîmplă în toate statele care exportă materii prime agricole, inclusiv în România. Iar, în ultimă instanță, trader-ii cumpără de la fermierii locali.

A doua realitate era aceea a pieței mondiale. Mai multe state africane sau asiatice aveau nevoie de marfa din Ucraina. Pentru o serie de țări, cumpărarea de grîu la prețuri rezonabile este absolut necesară pentru securitatea alimentară a populației.

Anul trecut, în primăvară, nu doar că cerealele pentru export erau deficitare pe piața mondială, dar prețul crescuse la un nivel insuportabil pentru cumpărători. În luna mai 2022, grîul era cotat la 425 de euro pe tonă, porumbul la 373 de euro pe tonă, iar soia la aproximativ 1.000 de euro pe tonă, cele mai ridicate niveluri din ultimii ani. De aceea, găsirea unor soluții pentru ca grîul din Ucraina să revină la vînzare era esențială și pentru cumpărători, nu doar pentru vînzători. Astfel, au fost create două coridoare de trecere pentru a scoate materiile prime agricole din Ucraina. Primul a fost culoarul maritim, realizat printr-un protocol Rusia, Turcia, ONU, care a permis exportul pe piețele mondiale și al cerealelor rusești. Al doilea culoar a fost creat de Uniunea Europeană, care a acordat facilități comerciale cerealelor ucrainene, respectiv posibilitatea de a tranzita prin statele membre fără taxe vamale și fără contingente. Practic, Uniunea Europeană a suspendat toate măsurile comerciale impuse Ucrainei pînă la începerea războiului. În esență, cerealele ucrainene au primit un statut comercial european, cu observația că regimul lor de producție (standarde de calitate și de utilizare a input-urilor agricole) a fost, într-adevăr, diferit de cel european.

Cîteva state membre, România, Polonia, Bulgaria, Slovacia și, parțial, Ungaria, au fost folosite ca zone de tranzit al cerealelor din Ucraina. Numai că în această fază s-a strecurat o greșeală fie a statelor membre, fie a Uniunii Europene.Dacă inițial derogările comerciale erau prezentate doar pentru mărfurile aflate în tranzit și care urmau să ajungă în state din Africa sau Asia, realitatea din teren s-a transformat într-o oportunitate de afaceri. În sensul că prețul mic al grîului din Ucraina (la ce preț puteai să vinzi o marfă aflată într-o zonă de război?) a devenit interesant și pentru unii comercianți locali sau din Uniunea Europeană. Aceștia nu au ezitat să cumpere grîu, porumb sau soia la preț mic, fie pentru a-l folosi în producție, fie pentru a încerca să îl revîndă la un preț mai mare decît cel cu care l-au cumpărat.

Așadar, logica economică a bătut logica politică. Nu știau oare decidenții europeni că așa avea să se întîmple atunci cînd au convenit crearea coridorului de transport prin statele vecine Ucrainei? Puțin probabil. Să fi „uitat”, din grabă, statele membre să aplice facilitățile comerciale doar pentru marfa aflată în tranzit, nu și pentru cea rămasă în Uniunea Europeană? Greu de spus. Cert este că, de cîteva luni, producătorii agricoli din România, Polonia sau Bulgaria protestează împotriva importului de cereale din Ucraina acuzînd prețurile mici, calitatea produselor, supraaglomerarea logisticii de transport sau, în România, prioritatea acordată în portul Constanța cerealelor provenite din Ucraina.

O mare parte din probleme se pot imputa, însă, infrastructurii naționale și nu Uniunii Europene. De asemenea, în materie de prețuri mici este posibil ca producătorii români să fi avut așteptări nerealiste după vîrful atins de grîu în luna mai 2022. Fermierii ar fi trebuit să înțeleagă că prețurile din primăvara anului trecut au fost excepția, nu regula, iar întoarcerea la cotații mai mici este, totuși, o normalitate.

Uniunea Europeană a intervenit cu ajutoare pentru fermieri din fondul de urgență. Dar a reușit să supere pe toată lumea. De exemplu, în România, ceea ce calculează producătorii (pierderi de cîteva miliarde de euro) este foarte departe de ceea ce despăgubește Comisia Europeană. Din nou, așteptările fermierilor sînt nerealiste. Și mai ales total diferite de criteriile stabilite de Comisia Europeană. De exemplu, un indicator luat în calcul de Comisia Europeană pentru despăgubirea fermierilor a fost nivelul stocurilor față de anul precedent. În România, stocurile de grîu au fost mai mici decît în anul 2021, adică producătorii au vîndut marfă, ceea ce înseamnă că nu au fost afectați de importul din Ucraina. Cel puțin așa au calculat lucrurile tehnicienii Comisiei Europene și nu se poate spune că nu există logică.

Cazul cerealelor din Ucraina l-a făcut pe ministrul polonez al Agriculturii să demisioneze. Succesorul său a anunțat măsuri de oprire temporară a importurilor de cereale din Ucraina, în timp de tranzitul va fi permis. Este o măsură care putea fi luată cu mai mult timp în urmă și probabil va fi cerută și de România sau Bulgaria.

Producătorii agricoli europeni nu pot arunca toate relele din piață asupra Ucrainei. Tranzitul de cereale trebuie să continue pentru că face parte din efortul de susținere a Ucrainei, țară atacată de Rusia. Cu siguranță, însă, nu este suficient doar ca fermierii să își declare susținerea față de cei ucraineni. Este nevoie de gesturi concrete și de o abordare realistă a situației din piața cerealelor.

Constantin Rudnițchi este analist economic. 

Foto: wikimedia commons