Doamnele în politică
Recent, o valoroasă colegă, pe a cărei expertiză mă bazez în mai toate judecăţile mele economice, m-a rugat să contribui cu un text la un proiect editorial pe care îl coordonează pe tema prezenţei femeilor în politică. Din motive integral imputabile mie, am ratat termenul de trimitere a contribuţiei mele. Îi cer, public, scuze. Totuşi, tema mă atrage, aşa că, începînd de acum, vreme de trei săptămîni, voi scrie în acest colţ de pagină cam ceea ce aş fi vrut să scriu pentru proiectul ei. Nu ştiu de ce, dar în faţa unei teme de o asemenea anvergură, evit imediat atacul general, principial, şi prefer să colecţionez poveşti relevante. Cred – cu o oarecare candoare gnoseologică, admit – că inventariind fapte, situaţii, întîmplări se poate, la un final, trage şi o concluzie la nivel de principiu, cu toate nuanţele de rigoare. Aşadar, prima poveste din categoria implicării femeilor în politică este şi cea mai veche dintre cele care îmi vin imediat în minte. Este o poveste de acum 3000 de ani – povestea Batşebei. Se poate găsi în Vechiul Testament, în „Cartea a Doua a Regilor“, începînd cu capitolul 11.
Regele David, o întruchipare a masculinităţii politice cum rar putem găsi în istorie, se plimbă într-o seară pe terasa palatului său şi o vede pe Batşeba. Se îndrăgosteşte pe loc. Află că este soţia lui Urie Heteul, unul dintre căpitanii săi, plecat chiar în acele zile la războiul cu amoniţii. David o aduce pe Batşeba la palat şi o iubeşte, lăsînd-o însărcinată. Pentru a-şi ascunde păcatul, David ordonă revenirea lui Urie la Ierusalim şi îl îndeamnă pe acesta să meargă acasă, „să-şi spele picioarele“, adică să petreacă timp cu soţia lui, gîndindu-se că astfel va putea plasa copilul în paternitatea acestuia. Urie însă invocă un cod al onoarei care-i împiedică pe războinici să se întoarcă acasă, la soţiile lor, pînă cînd războiul nu se termină, refuză să meargă la soţia lui şi doarme la uşa lui David. Atunci, David îl retrimite pe Urie la război, la asediul cetăţii Raba, epicentrul amoniţilor. Totodată, îi dă lui Urie o scrisoare pentru Ioab, comandantul armatei din care făcea parte şi soţul Batşebei. În scrisoare, David îi dă poruncă lui Ioab să conducă un atac împotriva amoniţilor şi să se retragă brusc, lăsîndu-l pe Urie singur în mijlocul duşmanilor, pentru a fi ucis. Ioab a îndeplinit ordinul întocmai. După perioada de doliu, Batşeba a fost luată de David în palatul său şi a născut un băiat. Pe vremea aceea, David asculta de vorbele unui profet, Natan. Acesta i-a spus regelui că păcatul său este de neiertat în ochii lui Dumnezeu şi copilul nu va supravieţui, venind şi alte nenorociri şi umilinţe pe capul regelui. Aşa a şi fost. Numai că Dumnezeu, în final, e bun. Următorul născut al Batşebei din iubirea cu David a fost tot un băiat, Solomon. Cînd David a îmbătrînit şi a venit vremea să desemneze un urmaş la tron, abilităţile Batşebei, unite, acum, cu profeţiile lui Natan l-au făcut pe David să decidă că, dintre toţi fiii săi, Solomon va urma la tron şi, astfel, unul dintre regii fundamentali a început să scrie istorie în fruntea unuia dintre cele mai măreţe popoare ale lumii. Mai mult, Solomon va fi vrednic în faţa Domnului să îndeplinească ceva ce lui David însuşi i-a fost interzis: să construiască Templul.
Această scurtă poveste, tulburătoare pentru mine de cîte ori o recitesc sau mi-o amintesc, vorbeşte despre un anume rol al femeii în politică. Batşeba este, la început, un păcat trupesc pentru puternicul lider politic David, apoi ajunge soţia lui şi, în final, îi deschide calea spre tron fiului ei. Fără îndoială, influenţa ei asupra istoriei politice a poporului evreu este uriaşă, ştiut fiind că Solomon a fost un mare rege. Nu mă pot opri să mă gîndesc că în ochii contemporanilor şi mai ales a celor care au simţit direct pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatul lui David, ea nu avea cum să fie foarte simpatizată.
O primă observaţie, rapidă, este aceea că Batşeba rămîne un prilej, pînă cînd decide să joace un rol politic o dată şi doar o dată. Este, pentru David, prilej de păcat şi de pedeapsă aspră. Regele însuşi, iubit de Dumnezeu în nenumărate împrejurări, va suporta durere şi umilinţă din cauza iubirii sale pentru Batşeba – o lecţie aspră, dar necesară ca aerul pentru orice lider major. Mai apoi, Batşeba devine jucător politic: îl convinge pe David să-l prefere dintre toţi urmaşii săi pe Solomon, fiul ei. Îl are, de partea sa, şi pe profet. Cu alte cuvinte, îl împinge pe David spre decizia bună.
O a doua observaţie este că Batşeba, deşi aduce o cantitate esenţială de bine în destinul politic al lui David, rămîne neutră din punct de vedere politic, căci pledoaria ei pentru Solomon nu este aceea a unui sfătuitor către lider, în interesul său politic, ci a unei mame, în interesul propriului copil.
Săptămîna viitoare, o altă poveste a implicării femeii în politică, din alt timp, din altă lume. Alte maniere, alte voci, alte încăperi.
(va urma)
