Divorț cu scîntei
Pare o poveste fără sfîrșit. Ceea ce a început la 23 iunie 2016 în Marea Britanie odată cu referendumul pentru părăsirea Uniunii Europene a declanșat un lung șir de frămîntări politice, de dispute și de negocieri între Londra și Bruxelles, dar și în interiorul regatului. Am încetat să mai număr impasurile, amînările și compromisurile de moment. Termenul final, data-limită dincolo de care nu mai există nici o păsuire e 1 ianuarie 2021. Cu sau fără acord, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, confirmînd ceea ce poporul a hotărît la urne acum patru ani. Încă au rămas chestiuni nerezolvate, încă se mai negociază.
La sfîrșitul săptămînii trecute, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citea o declarație comună prin care anunța continuarea acestor discuții. Încrederea în reușita negocierilor e însă scăzută. Premierul britanic Boris Johnson și-a avertizat cetățenii să se pregătească „încrezători” de o ieșire fără acord. Ce mai e de discutat? Și ce șanse sînt să se ajungă la un compromis în puținele zile care au mai rămas pînă la termenul-limită al divorțului?
De luni de zile, negocierile dintre Londra și Bruxelles s-au împotmolit. Subiectul a fost trecut cu vederea, scăzînd în importanță pe agenda publică în comparație cu criza sanitară. În plus, pandémie oblige, întîlnirile față în față între echipele de negociatori s-au rărit. Trei chestiuni au rămas în discuție: condițiile de concurență între cei doi foști parteneri, mecanismul de soluționare a litigiilor și delimitarea zonelor de pescuit. Și toate par insurmontabile.
Unele state membre, mai ales Franța, sînt îngrijorate că standardele sociale și de mediu din Marea Britanie sau reglementările în materie de ajutor de stat ar fi neconforme cu normele UE, ceea ce îi expune pe europeni la o concurență neloială. Or, tocmai nevoia de suveranitate – printre altele, în acest domeniu – i-a împins pe britanici spre divorțul de Europa. Care să fie calea de mijloc? Premierul Boris Johnson nu e dispus să facă nici un compromis. Iar șefa Comisiei Europene nu e în poziția de a face concesii: în definitiv, oricare dintre statele membre s-ar putea opune unui acord care îi este nefavorabil.
În lipsa unui acord comercial, schimburile dintre Marea Britanie și UE se vor desfășura potrivit regulilor stabilite de Organizația Mondială a Comerțului. Asta înseamnă tarife și taxe vamale suplimentare care vor afecta economiile oricum slăbite de criza sanitară generată de pandemie. Marea Britanie produce doar 55% din alimentele necesare pieței interne. 26% din bunuri provin din state membre ale Uniunii Europene. Pînă acum, aceste bunuri ajungeau pe insulă fără taxe. Însă nu doar de taxare e vorba, ci și de controale vamale. Căci, în momentul în care Marea Britanie va părăsi piața unică, se vor reinstitui vămile. Și, în ciuda pregătirilor, începute încă de acum un an, logistica necesară nu e încă pusă la punct. În caz de Brexit fără acord sînt prevăzute cozi interminabile atît la Dover, cît și pe cealaltă parte a Canalului Mînecii, la Calais: pur și simplu, nu e suficient spațiu amenajat pentru a organiza cozile de TIR-uri încărcate cu marfă și pentru a direcționa camioanele pentru a fi verificate.
În ceea ce privește accesul europenilor în apele britanice, disputa pare, cel puțin pentru statele care nu au acces direct la mare, o chestiune cu încărcătură simbolică. Valoarea comercială nu e de mare însemnătate. Însă, pentru pescarii francezi, accesul în apele britanice și stabilirea unor cote de pește echitabile e esențială – aproape vitală. E, de fapt, tot un diferend de ordin comercial. Franța își dorește un acces cît mai larg în apele britanice pentru pescadoarele sale și o reglementare strictă a cotelor de pescuit, cu acorduri parafate pe termen lung; Marea Britanie vrea să păstreze suveranitatea asupra apelor teritoriale și nu acceptă decît eventuale acorduri pe termen scurt. Și a scos la înaintare – deocamdată, doar la paradă – navele de război, pentru a-și proteja apele. E un gest cu încărcătură simbolică prin care arată că, pentru Londra, problema nu e doar de ordin simbolic…
E, deci, puțin probabil ca toate aceste probleme să fie tranșate pînă la sfîrșitul anului. Și, chiar dacă echipele de negociere ale Marii Britanii și Uniunii Europene ar ajunge rapid la un compromis, mai e nevoie ca acordul să fie ratificat de toate statele membre prin proceduri parlamentare. Ne așteptăm, așadar, la o despărțire cu scîntei. Și la certuri care vor continua și după ce divorțul se va fi oficializat.
