Distracţii din Ucraina

Imaginea pieţei din centrul oraşului Kiev, locul unde s-a născut şi a izbîndit revoluţia democratică din Ucraina, nu mai este prezentă în jurnalele de ştiri din lumea întreagă. Un vizitator de la Die Zeit a înregistrat cîteva chioşcuri unde se vinde bere, standul unei întreprinderi de telefoane mobile, cerşetori, faţada sfidătoare a unui nou centru comercial. Decizia preşedintelui Iuşcenko de a desfiinţa cu totul poliţia rutieră (23.000 de oameni) din cauza corupţiei care îmbolnăvise această instituţie nu provoacă decît indiferenţă: o să se circule cumva şi fără poliţie. Dacă s-ar putea desfiinţa toate instituţiile unde corupţia îşi face de cap şi dacă s-ar şti unde se găseşte lista incoruptibililor, revoluţia şi-ar putea păstra culoarea oranj, îndeplinindu-şi promisiunile: revitalizarea economiei, îmbunătăţirea nivelului de trai, scoaterea ţării din zona intereselor Rusiei şi apropierea ei de ţările Europei occidentale. Revoluţia portocalie a devenit cenuşie. Administraţia nu a reuşit să adopte legile şi reglementările necesare pentru aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului, surplusul comerţului exterior a scăzut de la 2,1 miliarde la 794,6 milioane de dolari (BBC, 26 iulie), investiţiile străine au crescut doar cu 3%. Din ianuarie încoace s-au declanşat o mulţime de anchete care analizează privatizările făcute sub fostul preşedinte, Leonid Kucima, dar şi pe unii oficiali legaţi de fosta administraţie. Fostul rival la postul de preşedinte, Ianukovici, a fost convocat de cîteva ori la poliţie, fără să i se aducă vreo acuzaţie concretă. Se tot discută despre re-privatizarea unor mari întreprinderi, însuşite de unii apropiaţi ai fostului preşedinte pe nimic, dar o asemenea măsură introduce incertitudinea în climatul de afaceri. Un tribunal l-a înlăturat pe Viktor Pincuk, ginerele fostului preşedinte, de la conducerea unei uzine de feroaliaje din Nikopol. Se dau asigurări că nu e vorba despre revizuirea generală a privatizărilor şi chiar dacă va fi vorba nu se va atinge nimeni de interesele investitorilor străini; aceştia consideră însă că riscurile sînt prea mari, deşi cîştigul ar putea fi mai atractiv decît în alte părţi. "Ucraina e riscantă, dar distractivă" susţine şeful de la Techninvest, Roman Kyzyk. În acest context, prin distracţie, se înţelege dimensiunea profitului. Departe de Piaţa Independenţei, cîţiva protestatari şi-au instalat şi ei corturi portocalii. Încercînd să mimeze elanul din decembrie, ei reclamă persecuţiile politice, vendeta orchestrată de guvern. Avocatul Poporului, instituţie recent înfiinţată, examinează 12.000 de petiţii, unde reclamanţii, de diverse profesii şi cu diferite poziţii în ierarhia socială, unii dintre ei profesori sau doctori, se plîng că au fost daţi afară din serviciu pe motive politice. În acest proces, şi relaţiile dintre personajele principale ale revoluţiei portocalii - Victor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko - s-au cam răcit, fiecare cu lista lui de duşmani şi de protejaţi. Deocamdată conflictul e ţinut sub control. Lupta împotriva corupţiei loveşte nu doar în oligarhii cu averi dobîndite în mod inexplicabil, ci şi în cei protejaţi şi susţinuţi de ei - asigurîndu-le fie bani, fie influenţă - din sectorul economic, din Justiţie, din presă. Cînd opoziţia ajunge la putere, independenţii de ieri devin susţinătorii de azi, iar cînd în măruntaiele Puterii încep să apară conflicte, susţinătorii se aranjează conform intereselor imediate ale protectorilor lor. Nicăieri în lumea democratică puterea nu este omogenă (în Marea Britanie, Tony Blair este puternic contestat de unii membri ai partidului său, în Franţa, Chirac simte în ceafă răsuflarea fierbinte a lui Sarkozy de pe aceeaşi parte a spectrului politic ş.a.m.d.), dar în ţările de după o revoluţie mai mult sau mai puţin recentă aşteptările faţă de Putere sînt mult mai specifice, fiecare a înţeles că revoluţia se produce în folosul lui personal şi îndeamnă la o nouă revoluţie de cîte ori acest interes este lezat. Oarecum conştient de această realitate, preşedintele Iuşcenko încearcă să împace pretenţiile electoratului (a finanţat fondurile de pensii şi de salarii), dorinţa de transparenţă, cu cele ale investitorilor străini, care vor facilităţi fiscale, înfiinţarea unor zone economice speciale. În martie, Iuşcenko şi-a numit consilieri onorifici, răsplătind nişte vedete care l-au sprijinit cu un zel spectaculos: boxerul Vitali Klitcko şi cîntăreţul rock, liderul grupului Okean, Slava Vakarciuk. Boxerul n-are de ce să se teamă, oricînd în preajma unui preşedinte e nevoie de un om gata să-şi folosească pumnii, cîntăreţul ar trebui totuşi să se gîndească la variante. S-ar putea ca în curînd preşedintele sau oamenii lui să-şi schimbe gusturile, şi nu doar cele muzicale.