Dincolo de cuvinte

Raportul elaborat de finlandezul Martti Ahtisaari, mediator ONU pentru regiunea Kosovo, este o performanţă diplomatică: prin recomandările sale, se deschide drumul spre independenţa regiunii, cerinţă fermă a populaţiei albaneze, fără să se folosească deloc acest cuvînt; nici minoritatea sîrbă de la faţa locului, nici sîrbii din Serbia nu consideră secesiunea regiunii Kosovo drept o perspectivă dezirabilă. În textul Constituţiei votate în toamna anului trecut în Serbia, regiunea Kosovo este considerată parte integrantă a teritoriului sîrb. Dar, fără a folosi cuvîntul, raportul Ahtisaari acordă regiunii atributele unui stat independent: controlul Guvernului local, o forţă înarmată de securitate proprie, alcătuită din 2500 de persoane active şi 800 de rezervişti, dreptul de a face parte din instituţii internaţionale, drapel. Celor şase oraşe, locuite de o masă compactă de sîrbi, li se acordă o largă autonomie de decizie financiară. Administraţia Naţiunilor Unite va fi înlocuită de un consiliu civil care va avea putere de veto aspra deciziilor Guvernului din Kosovo. Urmează elaborarea unei Constituţii de către o comisie alcătuită din 21 de membri, ea va putea fi aprobată cu o majoritate de două treimi de către Parlamentul din Kosovo. Sîrbii din Kosovo şi alte minorităţi vor fi consultate, dar includerea obligatorie a reprezentanţilor lor în Comisie nu este prevăzută în raportul Ahtisaari. Liderii albanezi au acceptat formal prevederile documentului. La Belgrad, unde rezultatul recentelor alegeri nu a permis încă alcătuirea unui guvern cu susţinere majoritară, raportul este respins: "I-am spus domnului Ahtisaari că nici Serbia, nici eu, ca preşedinte, nu vom accepta niciodată un Kosovo independent" - a declarat Boris Tadici. În campania electorală, nici un partid, începînd cu cel al radicalilor, al căror lider Seselij se află la Haga pentru a fi judecat, şi terminînd cu partidele democratice, nu a acceptat nici măcar tratative pentru un Kosovo independent. Miza electorală a fost decisivă: pentru sîrbi, acest teritoriu este centrul identităţii lor culturale, leagănul şi, începînd din 1389, de cînd a fost cucerit de turci, mormîntul marelui lor imperiu medieval. Se presupune că disponibilitatea la concesii a oricărei formaţiuni politice ar scoate-o din jocul electoral. În preajma alegerilor şi după, sîrbii au fost categorici în respingerea oricărei tentative de despărţire, dar stăruie senzaţia că ei se referă la un spaţiu imaginar, unde păsările care trec pe cerul capitalei Pristina şi se cuibăresc noaptea în copaci sînt sufletele celor căzuţi în bătălia din secolul al XIV-lea, cînd creştinii au pierdut lupta cu Imperiul Otoman, musulmanii din Kosovo fiind semnul acelei înfrîngeri. Un asemenea conflict emoţional nu poate fi rezolvat prin raţionamentele funcţionarilor internaţionali. Ameninţările cu violenţa în Kosovo, extinderea ei în Bosnia şi secesiunea provinciei din nord, locuită de sîrbi, se iţesc de dincolo de documente şi declaraţii. Dar, într-un articol publicat în Transition Online, Tihomir Loza emite o ipoteză liniştitoare: ameninţarea cu violenţa poate fi mult mai eficientă decît violenţa însăşi. În Kosovo, bătălia demografică este de mult pierdută: "S-ar putea ca din această cauză (paşii spre independenţă ai regiunii Kosovo) să se amîne formarea Guvernului fiindcă partea cea mai naţionalistă a blocului democratic îşi va executa dansul ritual în jurul propunerilor planului Ahtisaari, ca să-şi exprime dezgustul şi şocul. Nu sînt excluse demonstraţiile din Belgrad în faţa ambasadelor ţărilor occidentale. Dar nu mai mult de atît. Mulţi ani, Serbia nu va recunoaşte independenţa Kosovo şi probabil va scînci şi va cere compensaţii, dar nu va merge la război şi procesul de reformă nu va fi modificat semnificativ din cauza evoluţiilor din Kosovo". Ahtisaari pare a fi mai îngrijorat: el avertizează Consiliul de Securitate ONU să ia o decizie în privinţa statutului regiunii, altfel "securitatea va avea de suferit". E de aşteptat ca, în Consiliul de Securitate, Rusia să nu accepte oficializarea traseului spre independenţă, elaborat de Ahtisaari. Rusia dispune de dreptul de veto. Pe de altă parte, un statut semi-independent pentru Kosovo va stimula acţiunile secesioniste din Transnistria, Abhazia, Osetia de Nord - perspectivă contrară mişcărilor de integrare europeană. Istoria serveşte drept pretext experienţei contemporane a suspiciunii: după războiul din 1999 şi violenţele din martie 2004, sîrbii nu cred că vor fi bine trataţi de o majoritate albaneză, iar albanezii nu mai vor să trăiască într-un stat majoritar sîrb. Şi această neîncredere nu poate fi acoperită de un document care nu are curajul să susţină ceea ce propune.