Din nou la start?

Publicat în Dilema Veche nr. 230 din 10 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Rezultatul referendumului din Irlanda, prin care populaţia acestei ţări a respins Tratatul de la Lisabona (înlocuitor de Constituţie) nu miră, dar încurcă. Deocamdată, regula în Uniunea Europeană este că orice decizie e valabilă doar dacă a fost votată în unanimitate. Prin votul ei, Irlanda trimite toate ţările din UE la start. Soluţiile legale lipsesc şi, cum celor care au votat "pentru" li se pare nefiresc ca o ţară mică să întoarcă rezultatul dat de ţările mari, apar "idei" sugerînd ocolirea legalităţii. "Cele mai multe guverne sînt de acord că singura soluţie de a decide în problemele sensibile este votul în unanimitate. Dar obiecţiile lor cînd trebuie să le permită irlandezilor să voteze Ťnu», blocînd astfel definitiv adoptarea Tratatului de la Lisabona, sugerează că regula unanimităţii este înţeleasă foarte îngust. Ea pare să fie bună cînd toate ţările spun Ťda». Atunci, liderii europeni nu găsesc că e antidemocratică. Dacă apare vreo deosebire, negocierile interguvernamentale ajung la un compromis. Cum afirmă unul dintre liderii UE, dacă guvernele au acceptat şi au semnat un tratat, suveranitatea naţională funcţionează Ťîn ambele sensuri». Fiecare ţară are dreptul să decidă dacă ratifică sau nu, dar trebuie să respecte opţiunea suverană a celorlalţi. Dacă încerci să găseşti sensul raţionamentului, vezi că e retorică goală. Cînd e nevoie de consimţămîntul unanimităţii - spune acest lider - toate statele suverane trebuie consultate, dar ele trebuie să se încline în faţa voinţei majorităţii. Mai mulţi politicieni şi comentatori, în special din Germania, au cerut un al doilea referendum irlandez, iar întrebarea să sune aşa: vreţi Lisabona sau vreţi să părăsiţi Uniunea Europeană? Dar aşa cum ştie orice mafiot de rînd, aceasta nu e o întrebare: e o cerere cu ameninţare. Acest fel de Uniune e dorit de liderii europeni?" (The Economist, 28 iunie) Modul în care se va găsi o ieşire din fundătura creată de Irlanda este important pentru viitorul Uniunii: va fi un semnal despre felul cum este concepută egalitatea tuturor membrilor şi în ce măsură ea este respectată chiar în dificila situaţie cînd minoritatea este în răspăr cu opinia majoritară. ( M. B. )

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

masina second hand constatare verificare foto carOne png
Greșeala care îți scade valoarea mașinii cu mii de euro la revânzare
Pentru majoritatea șoferilor, întreținerea unei mașini este o chestiune de funcționare: să pornească, să nu bată, să treacă ITP-ul și să ducă proprietarul din punctul A în punctul B fără probleme. Puțini oameni se gândesc însă ce pot face astfel încât la revânzare să nu scadă prea mult prețul.
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
Crema preparată acasă care poate calma pielea după expunerea la soare. Rețeta simplă cu ingrediente naturale
Zilele petrecute la plajă sau în aer liber pot lăsa urme neplăcute asupra pielii atunci când expunerea la soare este prea mare. Roșeața, senzația de usturime și disconfortul sunt printre cele mai frecvente efecte ale arsurilor solare ușoare. Pentru astfel de situații, multe persoane aleg să apeleze
Toaletele roz din Piatra Neamț  Foto Grupul Impreună pentru Piatra Neamț  Facebook jpg
Toaleta publică roz care a divizat un oraș: unii o laudă, alții întreabă cum poți să îți faci nevoile într-o pungă în văzul lumii
O toaletă ecologică roz, amplasată într-un parc din Piatra Neamț, a stârnit ironii și dispute aprinse pe rețelele de socializare. Mai mulți localnici au crezut că pungile atașate acesteia ar trebui folosite pe post de toaletă, iar primarul Adrian Niță a intervenit pentru a lămuri situația.
angelina jolie  foto   Shutterstock jpg
4 iunie: Ziua în care s-a născut celebra actriță Angelina Jolie
În data de 4 iunie 1783, are loc prima demonstrație în public a zborului unui balon cu aer cald. La aceeași dată, dar în anul 1919, Congresul american aprobă un amendament care garantează dreptul la vot al femeilor. Tot pe 4 iunie se naște Alexandru Arșinel (1939), Angelina Jolie (1975).
image png
Ce se întâmplă în organism dacă mănânci desert în fiecare zi. Beneficiile surprinzătoare și riscurile pe care trebuie să le cunoști
Puțini oameni refuză o felie de prăjitură după cină, o înghețată într-o zi călduroasă sau câteva pătrățele de ciocolată la finalul unei zile aglomerate.
man using mobile phone while driving jpg
Câți bani face un șofer de Uber. Românii au dezvăluit care este venitul real și de ce trebuie să ții cont înainte. „Am auzit de câștiguri și de 3.000 euro”
Câți bani fac șoferii de Uber din România? Ce trebuie să ai în vedere înainte de a te apuca de această muncă. Ce spun românii în legătură cu propriile experiențe în domeniu.
Steag Uniunea Europeana Ucraina FOTO Shutterstock
Ucraina, tot mai aproape de UE. Bruxelles-ul deschide calea negocierilor de aderare
Uniunea Europeană a deschis miercuri calea pentru reluarea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina, blocate până în prezent de un veto ungar, au afirmat oficiali europeni.
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
SURSE Nicușor Dan vine cu numele noului premier. Eugen Tomac urmează să-i ia locul lui Ilie Bolojan. Când ar putea fi anunțat oficial
Românii sunt în așteptarea unui nou premier, astfel că Nicușor Dan s-ar fi decis deja în privința noului nume. Eugen Tomac ar urma să-i ocupe, oficial, locul lui Ilie Bolojan
soldati americani foto shutterstock jpg
Polonia cere o bază militară permanentă a SUA, după decizia lui Trump privind suplimentarea trupelor
Polonia a anunțat miercuri că a transmis Statelor Unite o solicitare oficială pentru înființarea unei baze militare permanente pe teritoriul său, profitând de decizia președintelui Donald Trump de a trimite încă 5.000 de militari americani în țară.