Dezamăgiri

Probabil ca să conjure soarta, în ziua victoriei, preşedintele ales al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a spus în discursul său inaugural: "Nu vă voi dezamăgi". Fost muncitor metalurgist, lider sindical cu o platformă de stînga, el pierduse de patru ori cursa prezidenţială, suficient ca să-şi asigure reputaţia de veşnic candidat, dar, în 2002, a obţinut 53 de milioane de voturi, ceea ce însemna 61%. Rezultatul datora mult dezamăgirii provocate de puterea de dinaintea lui, sufocată de rezultatele unei proaste gestiuni dublate de scandaluri de corupţie, accentuînd sărăcia extremă şi adîncind prăpastia dintre cei foarte bogaţi şi săraci. Odată cu instalarea acestui preşedinte atipic căpăta profil guvernamental şi Partidul Muncitorilor, formaţiune născută din grevele de masă care au izbutit, în cele din urmă, în 1985, să răstoarne dictatura instalată în 1964. Ajuns la putere, partidul militanţilor a devenit o formaţiune de masă. S-a impus reconvertirea mesajului anterior de refuz într-unul constructiv al acţiunii economice concrete în condiţiile date. Lula, sindicalistul cu barba în vînt şi cu o sintaxă aproximativă, a învăţat să poarte cravată şi a început să-şi măsoare promisiunile cu posibilităţile: "Lula a distrus un tabu, cel al stîngii iresponsabile economic. Politica lui raţională este fructul negocierilor între stînga socială şi sectoarele mai conservatoare" considera economistul Porto Gonçalves. Un bilanţ pozitiv al economiei etala şi Eduardo Vieira, preşedintele federaţiei industriilor de stat din Rio de Janeiro (Le Monde, 23 august). În 2004, economia a crescut cu 4,9%, moneda e puternică, excedentul comercial este de 40 de miliarde de dolari, se dezvoltă construcţia de locuinţe, creşte şi creditul domestic. S-a desfăşurat cu succes campania de alfabetizare a adulţilor, au fost instalate cisterne cu apă în Nord-Estul arid, s-au distribuit ajutoare sociale. Va mai dura însă pînă cînd săracii - o treime din populaţie - vor ajunge la un nivel de trai satisfăcător. Modestia reformelor sociale i-a adus lui Lula laudele reprezentanţilor clasei suprapuse, dar şi nemulţumirea militanţilor partidului care l-au acuzat pe el şi pe şeful consilierilor săi, José Dirceu, că "distrug patrimoniul etic şi politic al partidului". Ca peste tot în lume, beneficiarii noilor reglementări sînt nemulţumiţi pentru că vor mai mult, cei care trăiesc la fel sau chiar mai rău sînt nemulţumiţi din această cauză. În acest context, obţinerea unei majorităţi parlamentare, chiar şi pentru jumătăţile de măsură, a impus tranzacţii cu parlamentarii din alte partide. Negocieri duse pe bani: şeful unei mici formaţiuni politice (Partidul Laburist Brazilian) i-a acuzat pe liderii Partidului Muncitorilor că au organizat un întreg sistem de plată contra unui vot favorabil la proiectele lor de lege. Dirceu a demisionat. Apoi, Antonio Palocci, ministru de Finanţe, autor al reformelor economice, a fost acuzat că a pus pe picioare acest sistem ilegal de finanţare încă de pe cînd era primar şi a fost nevoit să-şi dea şi el demisia. Deocamdată există un consens asupra faptului că preşedintele nu este corupt şi nu era la curent cu manevrele colaboratorilor săi apropiaţi. Dar în poziţia de preşedinte, ignoranţa este la fel de compromiţătoare şi de vinovată ca şi tăcerea complice sau participarea directă la corupţie. Electoratul l-a ales pentru că a promis că o să ştie. Lula şi-a cerut scuze publice pentru scandalurile din jurul său. El e un om nefamiliar cu cerinţele gestiunii, conducerea unui partid impune alt discurs şi solicită alte competenţe decît cea a unui oraş sau a unei companii cu profit şi pierderi. De aici şi încrederea acordată consilierilor săi, pricepuţi la cifre şi la bani. Aceştia au pus pe un drum ascendent economia Braziliei, dar efectul pozitiv, resimţit de majoritate, e pe termen mediu şi lung. Partidul Muncitorilor se descompune sub presiunea acuzaţiilor de corupţie, pe de o parte, şi a militanţilor de fideli stîngii, pe de altă parte. Încorporarea reformelor pentru o economie de piaţă funcţională într-o platformă stîngistă se dovedeşte un pariu imposibil, epuizînd capitalul iniţial de popularitate. Pentru un om politic ajuns la putere folosind mecanismele partidului, pierderea susţinerii populare e neplăcută, dar nu mai mult de atît. Lula a promis că va sfida sistemul, or, sistemul l-a învins. Dacă se va prezenta la alegerile din 2006, va fi un candidat tipic.