Detestabila austeritate
– sfat pentru unii economişti –
Totul a pornit, de fapt, de la o neînţelegere a crizei. Ştiu, experţi de toate extracţiile au umplut lumea cu articole, eseuri, cărţi ori panseuri despre criză – toţi au explicat-o şi au analizat-o în fel şi chip. Dar puţini au spus despre criză ceea ce este esenţial, şi anume că este o răzbunare a realităţii împotriva iluziilor. O sumă de ficţiuni pe care ajunseserăm să le luăm drept realitate ne-au făcut să credem că se poate trăi altfel decît spune bunul-simţ elementar. Ajunseserăm, de pildă, să credem că bursa face bani, uitînd că banii sînt făcuţi de industriile listate pe bursă. Ajunseserăm să credem că o bucată de pămînt produce bani, mulţi bani, uitînd că afacerile imobiliare au profit autentic doar dacă acompaniază alt gen de afaceri, direct productive. De pildă, preţul unui metru pătrat de teren creşte doar dacă există un interes direct productiv legat de acel teren, cum ar fi o anumită construcţie sau o anumită exploatare a lui. Noi ajunseserăm să credem că e de-ajuns să ai pămîntul şi banii vor veni peste tine, căci valoarea pămîntului, oriunde ar fi, oricum ar fi şi indiferent dacă mai investeşti în el ori nu, creşte ritmic şi astronomic de la sine. Ajunseserăm să credem că guvernele au bani cu nemiluita, uitînd că ele au doar bugete şi că între a avea bani şi a avea buget diferenţa este enormă – ca de la realitate la iluzie. Ajunseserăm să credem că băncile preferă să dea încă un împrumut unui debitor rău- platnic decît să execute garanţia împrumutului.
Ajunseserăm să credem că nu este mare legătură între cît şi cum muncim şi cum trăim – nivelul de trai devenise o chestie politică şi nicidecum economică. Toate aceste iluzii, pe care singuri ni le-am creat, ne-au adus în criză. Din cerurile roz, am aterizat forţat pe relieful tare al realităţii. Austeritatea nu a fost nimic altceva decît reajustarea, dură ce-i drept, la realitate.
Cînd propaganda stîngii a transformat cuvîntul „austeritate“ într-un fel de
ameţind o întreagă Europă tot mai smintită de propria-i bunăstare, cam prin 2011, cîţiva politicieni germani s-au gîndit să înlocuiască blestematul cuvînt cu o expresie ceva mai precisă: „disciplinare financiară“. Căci hulita „austeritate“ asta era, de fapt. Pe fond, „austeritatea“ însemna că revii la ceea ce e firesc, adică să trăieşti exact în dimensiunile a ceea ce produci. Te întinzi cît ţi-e plapuma. Stînga antiausteritate susţinea că se poate trăi şi altfel, că un popor întreg poate trăi mult mai bine decît îşi poate permite. Inutil să subliniez cît de uşor poate fi păcălit orice popor cînd îi spui că se poate să muncească la fel şi să trăiască mult mai bine. Românii fiind, poate, ceva mai uşor de păcălit decît alţii. Asistată de politicieni cu vederea scurtă, dar cu largă lăcomie de voturi, teza că se poate ieşi dintr-o criză economică lăsînd liber deficitul, plusînd în consum sau relaxînd oleacă rigorile antiinflaţioniste are mare trecere pe la noi. Uitîndu-se că o criză este, de fapt, o lovitură dată de realitate iluziilor, părerea multor economişti de-ai noştri este că, dimpotrivă, cel mai bun răspuns ce se poate da unor iluzii care te-au dus la o jumătate de pas de faliment este încă o injecţie de iluzie – dacă se poate, în doză zdravănă. După ce Grecia a ţinut neapărat să-şi transforme criza în tragedie, am putut auzi şi la noi economişti care cred că se poate fără austeritate. Repet, austeritatea este disciplină financiară – cheltuieşti cît ai. Pentru aceşti tineri şi foarte creativi economişti care cred că se poate ieşi dintr-o criză fără să ajustezi cheltuielile, am un sfat: dacă a cheltui exact atîţia bani cît cîştigi vi se pare o cruzime a unor înfiorători politicieni de dreapta şi rămîneţi la părerea că este absolut firesc să trăieşti cheltuind mai mult decît cîştigi, atunci vă rog să încercaţi să vă susţineţi astfel propriile gospodării vreme de un an şi, dacă rămîn gospodării stabile, atunci eu mă înclin şi recunosc că aveţi dreptate. Dar dacă veţi ajunge în situaţia de a reduce cheltuielile pentru a reveni la dimensiunea veniturilor, atunci admiteţi, măcar de dragul terminologiei, că aţi fost nevoiţi să luaţi unele măsuri de austeritate ca să puteţi trăi pe mai departe.
Altfel, mie mi se pare că transformarea ideii de austeritate într-un diavol, cînd ea nu este altceva decît un reglaj necesar echilibrării cheltuielilor cu veniturile, constituie cea mai ticăloasă manevră de propagandă politică de la căderea comunismului încoace.
Sever Voinescu este avocat şi publicist.
