Despre răsucire
În Republica, Socrate îi vorbeşte lui Glaucon despre "arta răsucirii" (518 c-d). Iată: "...după cum ochiul nu e în stare să se întoarcă spre strălucire dinspre întuneric, decît laolaltă cu întreg corpul, la fel această capacitate prezentă în sufletul fiecăruia, ca şi organul prin care fiecare cunoaşte, trebuie să se răsucească împreună cu întreg sufletul dinspre tărîmul devenirii, pînă ce ar ajunge să privească la ceea-ce-este şi la măreaţa lui strălucire". Şi mai apoi, poate mai clar: "Se pune problema în ce fel se obţine transformarea cea mai rapidă şi mai eficace a sufletului. Nu-i vorba de a-i sădi simţul văzului, ci de a-l face să vadă pe cel care are acest simţ, dar nu a fost crescut cum trebuie şi nici nu priveşte unde ar trebui"*. Să te îndrepţi spre "strălucire", adică spre cunoaştere, spre o stare superioară de înţelegere şi, prin urmare, de existenţă, presupune un efort care nu este, cum se mai crede încă, o acumulare cantitativă de informaţii sau o sinteză inteligentă a informaţiilor. Cunoaşterea cere un efort integral al fiinţei, un salt al întregului şi nu doar al minţii. Mai mult, răsucirea presupune şi un abandon - fără îndoială dureros -, o desprindere de o stare anterioară, un refuz al situaţiei. Lipsa acestei răsuciri este cauza adîncă a rămînerii în mediocritate a trei categorii importante de oameni din societatea noastră: omul politic, omul de afaceri şi jurnalistul. Omul politic român are, încă, un mare handicap în contactul cu partenerii săi occidentali. Handicapul nu vine din faptul că reprezintă o ţară cu un PIB de nu ştiu cîte ori mai scăzut decît ţările omologilor şi nici din diferenţa de cultură democratică. Problema este că omul politic român nu a făcut, încă, răsucirea, nu a asumat, încă, efortul integral al cunoaşterii. La 16 ani de la ieşirea din izolarea comunistă, omul politic român are informaţiile necesare unui dialog internaţional şi ştie cu o aproximaţie rezonabilă unde trebuie să fie locul României în lume. El aparţine însă, pe mai departe, unei categorii provinciale, de colonie. Cauza este aceea că răsucirea sa nu s-a produs. Reminiscenţe naţionaliste şi infatuări caraghioase sau slugărnicii jenante şi obedienţe, prost deghizate în ospitalitate, îl fac, pe mai departe, să ştie degeaba ceea ce ştie. Dintre oamenii politici români, o problemă aparte o au diplomaţii. Un proces de selecţie aproape anume făcut pentru contraperformanţă, condus cu brio în toate administraţiile adăpostite de pulpana dlui Iliescu, a făcut ca diplomaţii români să fie, în marea lor majoritate, asociali, să fie lipsiţi de minimul interes de a se amesteca cu mediile internaţionale şi să simtă că rostul real al misiunii lor este să buchisească cenţii unui salariu mediocru sub un ocean de limbaj convenţional şi inexpresiv. Omul de afaceri român nu a făcut, nici el, răsucirea . Marea nenorocire pe care au adus-o şcolile de business capitalismului contemporan este că au dat orientării spre profit fundament ştiinţific şi, pe cale de consecinţă, cel mai înalt prestigiu intelectual celei mai mari banalităţi: profitul contează în cele din urmă. Pentru capitalistul cu MBA, profitul a devenit mai mult decît o preocupare, a devenit criteriul, obsesia, la raison d'
