Despre politică
Am tot vorbit de politică cu o mulțime de oameni în ultima vreme. Aici, cîteva dintre lucrurile pe care le-am auzit și care mă îngrijorează. O discuție recentă cu un prieten drag care face politică m-a făcut să scriu articolul de mai jos.
Trebuie să te placă lumea, trebuie să îți construiești o imagine. Trebuie să spui ceea ce vrea electoratul să audă.
Muncesc de 28 de ani. Am lucrat în mod direct cu mult peste o mie de oameni. Am dat afară cîteva zeci. Pe lîngă faptul că sînt și țigan, am avut și episoadele mele de arogant, mîrlan, nesimțit. Am fost un idiot de îndeajuns de multe ori în trecut încît să fi rănit zdravăn cîțiva oameni, adesea nemeritat. Oameni care pot să mă atace mai mult sau mai puțin justificat. Oameni care pot să conteste că sînt ceea ce sînt acum, spre bucuria presei de scandal.
În plus, mă cheamă și Ciolan.
Nu vreau să construiesc nici un fel de imagine, căci nu cred în munca în zadar. Orice aș face nu o să fiu niciodată îndeajuns de bun pentru toată lumea și ce mă preocupă pe mine e cum pot să fiu mai bun, nu cum pot să par mai bun.
Nu vreau să spun ceea ce vrea lumea să audă. Vreau să spun ce gîndesc. Am scris sute de articole și printre ele s-au strecurat zeci de tîmpenii care au fost sancționate justificat de cititorii mei. Tîmpenii din care am învățat mai mult decît din orice altceva.
Trebuie să îți alegi o tabără. Ca să faci politică, trebuie să fii machiavelic.
Nu am chef să îmi aleg nimic. Vreau să lucrez cu oameni buni, în care să am încredere și care să mă inspire. Oameni de la care am ceva de învățat și nu de care să îmi fie teamă că o pun de o Firea sau de un Codrin cum apare vreo oportunitate. Am descoperit cu oareșce satisfacție că o bună parte a celor care vorbesc despre Machiavelli au o înțelegere cel puțin dubioasă a lui Machiavelli. Dragnea, în mod sigur un idiot în viziunea italianului, e văzut ca fiind machiavelic.
Dacă te bagi în politică, te scoți!
Sînt tare curios cum m-aș putea scoate, pentru că nu am absolut nici un gînd să mă calific în drăgnisme. Cîștigul meu anual este mai mare decît orice salariu politic, deși comparativ cu perioada în care am muncit la Guvern muncesc mai puțin de o treime din timp.
Sînt foarte apreciat în ceea ce fac și îmi aleg contractele așa cum vreau. În guvern nu ai cum să satisfaci pe mai nimeni, deoarece așteptările sînt uriașe și nerealiste. În plus, sînt o mulțime de oameni care vor trebui dați afară, oameni care nu au cum să accepte că sînt incompetenți și deci vor crește numărul celor care mă vor „iubi“.
Trebuie să te aliezi cu oricine numai să nu mai fie PSD la guvernare.
Nu vreau să mă aliez cu nici unul dintre politicienii nemernici care contestă PSD cu speranța că vor ajunge ei la putere pentru a face exact aceleași lucruri. Nu sînt nici de părere că trebuie să stăm pe burtă dacă dușmanii PSD se dovedesc a fi corupți sau abuzivi. Nu mi se pare că ajută la ceva pupincurismul și cred că dacă regele e gol trebuie spus chiar dacă e pogorîrea lui Dumnezeu sau a zeiței justiției pe pămînt.
Loialitatea și viclenia sînt ceea ce contează cel mai mult în succesul politic.
Loialitatea nu înseamnă linsul șefului, chiar dacă domnul Gâdea și pupincuriștii lui Dragnea şi Tăriceanu aproape au reușit să schimbe înțelesul cuvîntului. Loialitate nu implică lobotomie. Critica menită să controleze efectele toxice ale Puterii e o dovadă nu numai de curaj, ci și de loialitate. Viclenia nu e nici ea printre calitățile pe care mi le doresc și, oricum, pare un pic dihotomică cu loialitatea.
În fapt, sînt un pic îngrijorat de politicienii noi pe care îi avem sau îi vom avea. Da, sînt mult peste Nicolicea, Codrin, Olguța și alți sociopați similari, dar există riscul că vor merge cam pe aceleași cărări. Politica nu ar trebui să fie despre cum pretinzi mai convingător că ești altceva decît ceea ce ești.
Oameni buni, oameni onești pe care îi cunosc de aproape încep să joace roluri care nu numai că nu li se potrivesc, dar sînt, pe termen lung, toxice. Nu de personaje politice avem noi lipsă, ci de personalități capabile să ne spună că nu sîntem deloc cel mai frumos, cel mai cinstit, cel mai creștin și cel mai blagoslovit popor din lume. Că ar trebui să muncim mult ca să ajungem acolo și că promisiunile aiurea ale politicienilor și lauda deșartă a „boborului“ sînt la fel de toxice precum cerutul sau datul de mită.
Nu te poți opune instinctelor oamenilor! Oamenii caută putere, au nevoie de explicații simple și de un erou pe care să l urmeze.
Eu nu cred că sîntem tîmpiți. Nu avem nevoie de un Țepeș, nici de un Făt-Frumos, iar de tonți sper că ne-a cam trecut după magistralul Andrușcă, minunatul Pop și magnifica Vasilica. Avem nevoie de echipe de profesioniști capabili să își facă treaba foarte bine și nu de vedete TV care pot citi minunat ceea ce le livrează departamentele de comunicare.
Avem nevoie de oameni reali, nu de actori care să facă audiență. Dacă avem instincte proaste, elitele noastre trebuie să facă tot ceea ce pot ca să ne educe să le controlăm și nu să excite animalul din noi pentru cîștig electoral.
Ar trebui să fim învățați să ne fie frică de responsabilitățile puterii și de atracțiile posibilelor „beneficii“ pe care aceasta ni le aduce. Nu adicția la putere a politicienilor ne va ajuta. Cinstea, decența, profesionalismul o vor face.
Foto: Cosmin Bumbuț
