Despre o anume majoritate

Publicat în Dilema Veche nr. 352 din 11 - 17 noiembrie 2010
Impresii de cînd am fost dat afară jpeg

În memoria colectivă a societăţii americane, termenul „majoritate tăcută“ este legat, imediat, de Richard Nixon. În noiembrie 1969, în faţa unui val de mari demonstraţii împotriva războiului din Vietnam, zgomotoase şi, adesea, nervoase, preşedintele Nixon a cerut, într-un discurs patetic, susţinerea majorităţii tăcute (silent majority). În fond, Nixon observase că, deşi manifestaţiile cu care se confrunta adunau zeci sau chiar sute de mii de oameni, deşi media reflecta copios aceste acţiuni şi dădea impresia că întreaga societate se exprimă astfel, deşi discursul public era cu totul dominat de vocile care susţineau mesajul acestor manifestaţii, societatea americană era cu mult mai vastă în opţiuni. După Nixon, mulţi politicieni mai mici sau mai mari, din America sau de aiurea, s-au referit în discursul lor la majoritatea tăcută. Plecînd de la evidenţa că ea există, propun o rapidă incursiune spre majoritatea tăcută din România de azi, fără a avea pretenţia că cele cîteva rînduri care vor urma îi conturează perfect chipul. 

Să începem cu ceea ce majoritatea tăcută nu este. Întîi, majoritatea tăcută nu este o majoritate neimplicată şi, cu atît mai mult, nu este o majoritate dezinteresată ori, mai grav, socialmente autistă. Dimpotrivă. Iar cea mai bună dovadă este tocmai faptul că politicienii i se adresează. În al doilea rînd, majoritatea tăcută nu este o majoritate morală. Dacă admitem că, în exerciţiul principiilor morale imuabile, o colectivitate aproximează în funcţie de o grămadă de factori de conjunctură şi că ceea ce înţelege acea colectivitate prin „bine“ este rezultatul unei înţelegeri majoritare tradusă constant în atitudini, atunci binele pe care acea colectivitate, în majoritatea ei, îl practică nu are legătură cu sfera majorităţii tăcute. În majoritatea tăcută găseşti fel de fel de oameni, cît se poate de diferiţi în privinţa felului în care înţeleg şi practică etica. În fine, majoritatea tăcută nu este deloc o majoritate electorală, deşi mulţi politicieni îşi pot prea lesne imagina acest lucru. Majoritatea tăcută este, pur şi simplu, majoritatea oamenilor ale căror voci nu se aud deloc în spaţiul public. Asta nu înseamnă că opiniile lor nu sînt exprimate de unii dintre cei care se aud şi se văd. Într-o oarecare măsură, majoritatea tăcută este reprezentată pe scena publică. Interesantă a fost, întotdeauna, acea parte a majorităţii tăcute care nu se recunoaşte în nimic din ceea ce se petrece în văzul tuturor. După părerea mea, această parte a majorităţii tăcute nu este atît de consistentă pe cît pare unora, mai ales acelora complet nemulţumiţi de orice discurs astăzi audibil. 

Mă uit în jur. Aglomeraţie, zgomot, agitaţie, policromie. Scena publică românească este plină. Este, oricum, largă. Primeşte pe oricine. Mă întreb, cum se simte majoritatea tăcută? Îmi imaginez că, într-o lume normală, fiecare dintre cei care alcătuiesc majoritatea tăcută se recunosc măcar într-una dintre vocile publice. Dar lumea românească nu-mi pare a fi chiar normală din punctul acesta de vedere. Orice este public are relevanţă numai în măsura în care exprimă ceva sau pe cineva din majoritatea tăcută. Dacă spaţiul public românesc, grav deteriorat de mizerie, ură şi urît, va avea vreodată şansa să se reconstruiască, atunci o va putea face numai cu ochii spre majoritatea tăcută. Mai mult, apostolii viitorului nou spaţiu public ar fi de dorit să fie tocmai oameni din actuala majoritate tăcută. 

Majoritatea tăcută de acum, însă, ar putea fi doar un iluzoriu rezervor al noului. Este foarte posibil ca cei care populează acum spaţiul public, chiar dacă admitem că nu sînt întru totul reprezentativi pentru întregul spectru de interes al majorităţii, să o reprezinte, totuşi, fidel din punct de vedere stilistic. Mi-e teamă că agresivitatea sufocantă, care pare a fi norma exprimării publice acum, este o trăsătură generală a societăţii noastre. Şi mă întreb dacă alte idei şi alte viziuni decît cele care se aud acum pe scena publică, dar exprimate în acelaşi stil lătrat şi intolerant, ar putea însemna, de fapt, altceva. E doar o dilemă. Încă una.  

P.S. De cîtăva vreme, mă urmăresc vorbele puse de Shakespeare în gura lui Marc Antoniu, imediat după asasinarea lui Iuliu Cezar: „Am venit aici, pe Cezar să-l îngrop, nu laude să-i aduc. Răul pe care un om îl face trăieşte şi după moartea lui – binele este adesea îngropat cu el“. Tot încerc să găsesc motivul pentru care memoria mea mă agasează cu aceste vorbe, în aceste zile. Le reproduc aici, mai degrabă, în scop terapeutic. Dacă nu mă lasă în pace în cîteva zile, cu ele îmi voi începe textul de săptămîna viitoare.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.