Despre ce e vorba în Poziţia copilului?

Publicat în Dilema Veche nr. 474 din 14-20 martie 2013
Cealaltă vîrstă jpeg

Poziţia copilului este un film despre care s-a vorbit mult înainte de a putea fi văzut. Regula festivalurilor mari, care acceptă în competiţie doar filme a căror premieră în public nu a avut încă loc, are o raţiune destul de puţin precisă pentru mine, dar are, fără îndoială, consecinţe importante pentru viaţa filmului care e, în cele din urmă, premiat. Pe măsură ce Poziţia copilului se apropia de marele trofeu, se vorbea tot mai mult despre el. Cînd l-a luat, s-a vorbit numai despre el. 

Din discuţiile publice de dinaintea premierei bucureştene, am putut afla o grămadă de lucruri despre Poziţia copilului. După ce am văzut filmul, am putut să mă minunez. Cam tot ce reţinusem că se spusese despre film, s-a dovedit a nu fi adevărat. De pildă, s-a tot spus că finalul filmului e surprinzător. Nu e! Finalul este foarte bun tocmai pentru că e în logica internă a filmului – oricare alt final ar fi distrus tot ceea ce spune filmul de fapt. Barbu face ce trebuie să facă atunci cînd spune „Mamă, deblochează-mă, te rog!“ – replica ce rezumă cel mai bine filmul. Şi Cornelia face ce trebuie să facă, apăsînd, fără vorbe, butonul care deblochează uşa fiului ei. Ieşirea lui Barbu din maşina protectoare, ca să facă faţă celui mai greu moment din viaţă – anume tatălui distrus al copilului pe care l-a omorît în acel accident – este, iarăşi, exact ceea ce trebuia să se întîmple. Prin urmare, finalul nu e deloc surprinzător. Apoi, un pătimaş comentator politic, recent convertit şi cu pretenţii la cinema, ne-a spus că e un film despre o beizadea care păţeşte unele lucruri şi se dă pe brazdă. Cei care, voit sau nu, i-au urmărit comentariile social-politice, au băgat, desigur, de seamă că tema beizadelei îi este dragă, îi produce delicii aparte. Omul scrie cuvîntul „beizadea“ cu creionul apăsat pe pagină pînă îi rupe vîrful şi tot nu se lasă pînă nu găureşte şi pagina. Pentru el, orice tînăr venit dintr-o familie cu stare, care conduce bolizi cu viteză pe străzile României, este o beizadea – adică o fiinţă respingătoare, un criminal in nuce, o toxină socială care miroase a Dior, personificarea tupeului iresponsabil absolut. Doar că Poziţia copilului nu este deloc despre o beizadea. Barbu, aflăm din film, este un tînăr mai degrabă retras, anxios, pe punctul de a-şi termina doctoratul în chimie (deci, un băiat de şcoală, nu de Dorobanţi), un tînăr care vrea să o rupă cu mama lui dominatoare. Accidentul nu îl cuminţeşte (căci nu avem nici un indiciu că nu era cuminte înainte), ci îl dumireşte. Îl dumireşte că, încercînd să stabilească normalul în relaţia cu mama lui, face ceea ce trebuie. Accidentul nu îi schimbă lui Barbu die Weltanschauung, ci îi arată calea dureroasă spre independenţă. Setezi normalul în raport cu mama ta, în momentul în care asumi propriile culpe şi nu o mai laşi să le asume ea pentru tine.

Alţii spun că este un film despre corupţia din România. Este – exact în aceeaşi măsură în care Moartea domnului Lăzărescu este un film despre sistemul sanitar din România. 

Cei mai mulţi, însă, cauţionaţi şi de o declaraţie a regizorului Călin Netzer în acest sens, spun că e vorba despre relaţia disfuncţională dintre o mamă dominatoare şi fiul ei. Pînă şi site-ul specializat cinemagia.ro crede la fel, prezentînd astfel filmul: „Poziţia copilului vorbeşte cu emoţie, dar şi cu umor, despre relaţia dintre o mamă dominatoare şi fiul ei adult. Poziţia copilului este un film despre traumele sufocării copiilor prin dragoste, despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii copiilor...“ Ei bine, nici asta nu mi s-a părut a fi principala miză a filmului. 

Acum, dacă tot s-au pronunţat atît de mulţi despre ce cred ei că e vorba în acest film, nu mă pot abţine nici eu: cred că e vorba despre efortul unei familii – cu probleme, desigur, dar ce familie nu are probleme pe lumea asta? – de a repara ireparabilul. Şi, în acest efort, se vădeşte, cu chipul său perfid, statul. Statul care este înfricoşător şi cînd face justiţie, şi cînd nu face justiţie; şi cînd e manipulabil sau corupt, şi cînd nu e. Autori antici, pe care nu-i voi aminti aici, de teamă să nu fac micul meu text să fie mai preţios decît este de fapt, au meditat consistent despre felul în care polisul a apărut ca o evoluţie a tribului care, la rîndul său, a apărut ca o evoluţie a familiei. De la ei începe o lungă tradiţie intelectuală în cadrul gîndirii politice, care vorbeşte despre confruntarea dintre logica cetăţii şi logica familiei. Familia, legătura de sînge, este cel mai trainic element de coeziune socială. Ea se manifestă cu putere şi acum, după sute de mii de ani în care toate celelalte s-au schimbat în viaţa oamenilor. Fie că nu ne place (cînd devine nepotism în treburile publice, de pildă) sau ne place (cînd se manifestă ca protecţie a părinţilor în vîrstă, către copii lor maturi, de pildă), familia este, pe mai departe, focarul unei energii centripete colosale. Că această energie produce aberaţii prin intensificarea ei dincolo de ceea ce convenim noi, la un moment dat, că e normal, este discuţia colaterală pe care o face filmul. Dar ceea ce avem ca subiect major în Poziţia copilului este confruntarea unei familii păstrate în unitatea ei de o mamă/soţie tenace, exagerat de protectoare, (poate chiar patologică pentru o lume care gîndeşte freudina fără să-l fi citit neapărat pe Freud), cu o procedură publică de pedepsire a unui membru al acestei familii de către stat. Un stat, desigur, la fel de disfuncţional ca şi familia care se apără. Dar e mult mai bine că mergeţi să vedeţi filmul, pentru că e foarte posibil ca eu să văd altceva decît veţi vedea dumneavoastră acolo. 

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.