Depăşiţii
Oi fi eu depăşit de miza istorică a evenimentului, dar zău că nu pricep de ce recenta ieşire la rampă a scriitorului Nicolae Breban (81 de ani) a iritat atîta lume. Mie mi s-a părut că omul a fost de-a dreptul comic. Poate că vorbele sale nu au fost chiar de un comic nebun, poate că au fost de un comic trist sau de un comic grotesc, ori poate de un comic înduioşător, dar dacă uităm comicul, cred că ratăm sensul real al episodului.
Aşadar, dl Breban a fost prezentat lumii ca spirit rector al noii conduceri a bietului ICR. Învelit într-un aer de guru guşat şi vetust, tolănit în egolatrie statuară, suficient şi omniscient, dl Nicolae Breban a rostit enormităţi, mînat de o mare supărare care nu-i greu de ghicit. Toată viaţa, omul a fost convins că e un titan, a scris fluvial multe mii de pagini, trudind la ceea ce el numeşte, grandios, „Operă“, iar acum vede şi el, ca noi toţi, că nu-l mai citeşte nimeni. Nu-i uşor să vezi cum munca ta de-o viaţă nu mai înseamnă mare lucru, mai ales cînd ai ambiţia de a fi socotit şi Thomas Mann, şi Dostoievski, şi oleacă de Nietzsche la un loc, iar o anumită perioadă a vieţii tale chiar ţi s-a oferit iluzia că ai reuşit. Din tirada dlui Breban, mai ales un fragment, aşa cum a fost el reprodus de agenţiile de ştiri, spune totul despre combustiile sale interioare: „George Soros, în America, acest mare speculant financiar, împreună cu amicii săi din România, Mircea Mihăieş, Liiceanu, Patapievici şi alţii care consideră că nu mai este nevoie de statul român, că Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, că noi, aştia mai în vîrstă, care am creat operă, sîntem depăşiţi, că totul este depăşit, Eminescu este depăşit, că Ion Barbu este depăşit, că Iorga este depăşit, că Cantemir este depăşit şi a început literatura asta de p...ă, de p...ă, de c...r, de prostituţie, imaginea asta de mizerabilism.“ Nu incoerenţa este viciul acestui fragment. În fond, omul vitupera şi nu trebuie să pretinzi coerenţă furiei. Problema este calomnia. Şi, dincolo de ea, o temă repetată la nesfîrşit de unii care se eroizează jalnic apărînd cultura noastră naţională exact de cei care nu o atacă, ci o slujesc şi o continuă.
Există cel puţin două prostii cît casa în citatul de mai sus. Prima, că Eminescu, Ion Barbu, Iorga şi Cantemir ar fi socotiţi „depăşiţi“ de către dnii Mircea Mihăieş, Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici „şi alţii“. Habar n-am cine sînt alţii, dar cu siguranţă nici unul dintre cei trei intelectuali enumeraţi de dl Breban nu crede ceea ce i se reproşează că ar crede. Eminescu, Ion Barbu, Iorga, Cantemir – depăşiţi? Îmi amintesc imediat o splendidă conferinţă susţinută de dl Patapievici acum un an şi ceva la BNR despre Eminescu. Teza fostului şef al foarte performantului ICR era că prin ochii lui Eminescu, ochii noştri obosiţi şi denaturaţi de modernitate pot vedea Paradisul. Acuitatea imaginaţiei noastre vizuale a slăbit în ceea ce priveşte posibilitatea de a mai vedea Paradisul, sporind, în schimb, în privinţa scrutării Infernului – spunea dl Patapievici. Omul actual este, cu alte cuvinte, expert în Iad, dar ignorant în materie de Rai. Ei bine, Eminescu (aidoma lui Dante) are încă viziunea nealterată a Paradisului şi, prin geniul său poetic, este capabil să ne ofere acces la lumea paradisiacă chiar şi nouă, celor atît de depărtaţi în timp şi în duh de el. Susţinută cu ample pasaje din poezia lui Eminescu, conferinţa lui H.-R. Patapievici dovedea nu doar cunoaşterea profundă a gîndirii marelui poet (mă întreb dacă dl Breban chiar ştie despre Eminescu cîte ştie dl Patapievici!), ci şi un respect aproape de veneraţie.
Nu-mi pot aminti, însă, nici o frază scrisă ori rostită de vreunul dintre cei trei din care să deducem că ar dispreţui pe Eminescu, pe Ion Barbu, pe Iorga ori pe Cantemir. Dar enormitatea, cum ziceam, devine imediat comică, dacă punem lumina pe a doua prostie din vorbele dlui Breban. Nu de Eminescu şi de Cantemir îi pasă dlui Breban, ci de sine. Nu poţi să nu rîzi cînd vezi cu cîtă naturaleţe dl Breban se pune pe sine în fruntea listei cu „depăşiţii“ Eminescu, Ion Barbu, Iorga, Cantemir – „noi, ăştia cu operă“. Cît de gaga să fii să spui aşa ceva cu aerul că aperi cultura? Cît de mare e derapajul de sine? Impresia mea e că dl Breban simte corect că este „depăşit“ şi încearcă manevra disperată de a-i coborî în categoria dînsului pe Eminescu, Barbu, Iorga şi Cantemir. Sau încearcă să se salveze, urcîndu-se pe sine în aceeaşi categorie cu aceşti iluştrii. În oricare dintre variante, te apucă mila de bietul om.
Dar mila nu rezistă mult, căci e imediat sufocată de ieşirea la iveală a unui instinct de demult, care îl mai bîntuie pe fostul membru CC, cînd îl pomeneşte pe „Soros speculantul...“ sau cînd spune că „amicii săi“ susţin că „nu mai e nevoie de statul român“. Unde? Cînd? Cum? Au zis vreodată dnii Mihăieş, Liiceanu ori Patapievici că nu mai e nevoie de statul român? Dar nu contează ce zic sau ce cred ei. Contează altceva...
Dacă delirul dlui Breban ar fi unul privat, n-ar merita mai mult decît un zîmbet jenat. Dar rostirea, cum ziceam, este emanaţia noului spirit rector al ICR. Semn rău, foarte rău chiar. Nu pentru cultura română, care e suficient de solidă ca să meargă înainte după destinul ei indiferent de umorile ori chiar de „opera“ dlui Breban, ci pentru biata instituţie zisă ICR, anume finanţată ca să se ocupe de cultură.
Cineva mi-ar putea spune că, de fapt, dl Breban a vorbit politic. Referinţele sale agresive la adresa dlui Traian Băsescu în aceeaşi conferinţă de presă sînt o dovadă. Furia lui este, ca a multor altor înveninaţi, pe „intelectualii lui Băsescu“. Argumentele culturale sînt, de fapt, un surogat al argumentelor reale, de natură politică. Aşadar, nu despre cultură e vorba, ci despre politică. În cazul acesta, recunosc, se schimbă radical perspectiva şi admit că dl Breban, tămîiat de Antena 3, serveşte ţara. Îmi vine în minte un fragment dintr-o tandră convorbire telefonică pe care domnia sa o avea acum nişte ani cu generalul de Securitate Pleşiţă, colegul de serviciu al lui Dan Voiculescu. După ce dl Breban a raportat zelul depus într-o anume misiune, şeful securiştilor i-a zis: „E o treabă bună, ai făcut o treabă bună!“, iar romancierul a răspuns, flatat: „ Ei, servim cultura şi ţara!“ Aşa şi-acum... Cultura şi ţara.
Sever Voinescu este avocat şi publicist.
