Democraţie cu văl

În februarie, Parlamentul turc a votat un amendament la constituţie, permiţînd studentelor să poarte, cînd merg la cursuri, tradiţionalul văl islamic. Interdicţia funcţiona de la începutul anilor ’20, de cînd Kemal Atatürk, fondatorul statului modern turc, a impus alfabetul latin, a plasat moscheile sub autoritatea statului, zguduind ierarhia religioasă. Trauma acestei modificări brutale durează de aproape o sută de ani, experimentul unui stat laic fiind unic în lumea musulmană. Problemele raportului între stat şi religie nu sînt doar subiectul disputelor politice, ele îşi conservă potenţialul de conflict, statul laic nu este o realitate indiscutabilă nu doar pentru o parte a clasei politice, ci şi pentru majoritatea populaţiei. Un grup de generali (nu aceiaşi de-a lungul timpului) şi de politicieni veghează însă la menţinerea principiilor fondatoare şi ei au apelat la demonstraţii de forţă de cîte ori li s-a părut că moştenirea a fost deturnată: din 1960, patru guverne alese au fost înlăturate de la putere de militari care după un timp au cedat puterea unor civili dispuşi să accepte influenţa lor. În acest context au fost interzise 24 de partide politice şi în 23 de cazuri Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că interdicţia violează drepturile omului. În 2002, Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării, musulman moderat, a format Guvernul după ce a obţinut 47% din voturi în recentele alegeri. Partidul a apărut din ruinele a două partide religioase, interzise: o parte din membrii lor s-au refugiat sub actuala denumire. Şi preşedintele ţării, Abdullah Gul, şi premierul Recep Tayyp Erdogan sînt bănuiţi că, folosindu-se de puterile obţinute pe cale democratică, îşi realizează agenda islamică. "Strada" n-ar fi împotriva unei asemenea direcţii. Majoritatea femeilor din Turcia poartă văl şi sînt mulţumite de această situaţie. Interdicţia de a-l purta la universitate e resimţită de multe dintre studente ca o umilinţă şi ele afirmă că vălul nu poate fi considerat un simbol subversiv, că democratic e ca fiecare să poarte ce vrea. Conflictul între adepţii statului islamic şi cei ai statului secular coboară în stradă şi acolo poate fi observată o opoziţie de clasă: oamenii de rînd nu vor să renunţe la ceea ce din punctul lor de vedere le alcătuieşte identitatea, în timp ce o parte a elitelor consideră că modernizarea nu poate fi înfăptuită în cadrele unui stat religios. Dar şi o bună parte a clasei mijlocii este conservatoare şi se fereşte de gesturi prea spectaculoase. În acest context, Curtea Constituţională, unul dintre bastioanele secularismului, a legiferat împotriva amendamentului constituţional şi ameninţă că va interzice partidul de guvernămînt şi va elimina din viaţa politică pe 70 dintre membrii săi, în frunte cu premierul Erdogan. Unele ziare văd în această decizie o "lovitură de stat judiciară" (Zaman), "e o interpretare Ťiliberală» a secularismului" (Yeni Safak). Altele laudă Curtea Constituţională pentru că apără principiile fundamentale. "Secularismul este plămînul societăţii musulmane care se deschide spre libertate" - afirmă un membru de vază al Partidului Republican al Poporului. Prim-ministrul Erdogan spune că şi el vrea un stat secular, dar cu mai multe opţiuni pentru cetăţenii lui. Ultima demonstraţie de stradă de la Ankara a adunat oameni foarte diferiţi: fluierau şi băteau în tobe - credincioşi musulmani împreună cu intelectuali laici -, lozinca fiind "protestaţi prin zgomot împotriva loviturii de stat". Ei nu doreau ca generalii să intervină în dezbatere. Maturizarea democratică e o problemă de timp şi experienţa Turciei demonstrează că soluţiile de forţă disciplinează manifestările publice, dar nu fac decît să radicalizeze opoziţia. O eventuală lovitură de stat în numele democraţiei ar provoca, eventual, tulburări care să creeze un stat islamic la porţile Europei. Dreptul de a purta văl s-ar putea transforma într-o obligaţie.