Demitizarea, azi

Publicat în Dilema Veche nr. 749 din 28 iunie – 4 iulie 2018
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

După anii comunismului, în care se auzea în cetate numai și numai minciună propagandistică, lumea românească a primit primele lucrări de „demitizare“ precum sufocatul primește aer proaspăt. Amintesc celor mai tineri că regimul comunist avea monopolul total asupra mijloacelor media și ceea ce se putea auzi, citi ori vedea în spațiul public era îmbibat de ideologia regimului. De altfel, în comunism, cultura era văzută în mod deschis ca propagandă, dovadă fiind nu doar tonele de documente de partid în acest sens, ci și structura instituțională a statului și partidului (căci, în acei ani, conform Constituției, statul și partidul unic erau una). Chiar și micile breșe în acest sistem cultural-ideologic controlat, tot „opera“ regimului erau pentru că uneori, rar, cenzura era neglijentă sau incompetentă, ori cîte un potentat avea puterea de a regiza cîte un gest vag neconform și gira vreo apariție – dar, în cele mai multe cazuri, știa bine ce face. Așadar, tot ce aflam noi despre istoria și cultura noastră ori despre istoria și actualitatea lumii era serios alterat. Figuri istorice majore erau pur și simplu reinventate pentru a servi, de pildă, ca figuranți într-o linie de ascendență ce culmina cu Ceaușescu. Episoade ample din istoria națională erau pur și simplu scoase din istoriografie, după cum altele erau pur și simplu inventate, anume ca să servească spălării pe creier a națiunii și apariției mutantului zis „om nou“. Scopul era acela de a dovedi că socia-lismul/comunismul este perfect legitim, firesc și 100% românesc. Așadar, recuperarea adevărului (oricît este el de relativ!) sub forma „curățării“ narativului istoric de paraziții ideologiei comuniste devenise o necesitate stringentă la începutul anilor 1990. A fost, de pildă, extrem de necesar să știm că ideea națională românească este o creație tîrzie, de secol XIX, și că, de pildă, cineva ca Mihai Viteazul ajunsese să unească țările române din cu totul alte motive decît o profetică viziune patriotică, cum ne spunea istoria oficială. A fost nevoie, de asemenea, ca după 1990 să temperăm exaltarea elementului dacic în etnogeneza noastră, să spunem răspicat că, de fapt, nu știm foarte multe despre daci, dar știm o grămadă de lucruri despre romani și că în venele noastre curge un sînge ceva mai amestecat, în care se găsesc, în doze bune, și sînge slav, cuman sau (vai!) maghiar. De toate acestea și foarte multe altele, România avea nevoie, iar cei care au făcut această operă de restaurare a memoriei noastre merită recunoștință.

Dar anii postcomunismului fraged sînt departe. Lumea românească a ajuns și ea să se așeze după liniile de front ale vremii noastre: progresiști și conservatori, și acum nu se mai luptă cu comunismul decît vînătorii de fantome. Acum, lupta dintre noi este perfect occidentală: omul tradiției vs omul recent. În aceste timpuri, demitizarea a încetat să mai fie scoaterea la suprafață a unui adevăr eradicat de o ideologie și a devenit, perversă transformare, de-a dreptul armă ideologică.

Prima mea observație este că se demitizează din ce în ce mai puține idei și din ce în ce mai mulți oameni. Nu-i de mirare, războiul cultural de azi se poartă om la om. Astăzi, demitizarea înseamnă să iei un personaj de mare anvergură din tabăra cealaltă (ca să ai nerv în scriitură), să nu sufli o vorbă despre lucrurile mari pe care le-a făcut (ideal este să nici nu te pricepi la ele) și să scrii apăsat despre detalii (pe care le poți și exagera ori chiar inventa în marginea altor detalii, căci în numele cauzei e permis!). Ideea de bază e să arăți că cel mare era, de fapt, mic. Statuile sînt doar mobilier stradal – cînd ies din modă, le schimbi cu ce se poartă. Demitizatorii mizează, desigur, pe două trăsături ale nefericitei naturi umane. Întîi, pe antipatia cu care unii privesc, din varii motive, pe cei mari – ei vor zice: „Iată, era un nimeni, știam! Mai lăsați-mă cu ăsta!“ Apoi, pe un public general și mediocru, care va fi bucuros să afle că nu există măreție, ci doar mediocritate, ca a lui. Puterea ideii „toți sîntem la fel“ este colosală și are efecte mixte: este pe atît de devastatoare pentru spirit și cultură, pe cît este de benefică în plan juridico-politic.

La începutul anilor 1990, dl Andrei Pleșu semnala, într-o discuție cu dl Al. Paleologu, că a venit vremea biografiilor care ignoră cu totul axa centrală a destinului subiectului. Dl Pleșu avea o exprimare plastică pentru asta: „Dacă zic cuiva că-mi plac Chesterton, Creangă și Sadoveanu, va scrie despre mine că-mi plac grăsuții“. Trăim din plin vremea cărților în care sîntem învățați să-l judecăm pe filozoful cutare, care a produs o revoluție în modul în care oamenii se gîndesc la propria lor minte, după ce făcea servitorului său acum 200 de ani, pe savantul cutare, autor a mii de pagini care refondează o întreagă disciplină a spiritului, după trei articole obscure din tinerețe, și pe poetul cutare, veritabil creator de limbă națională, după precaritatea igienei personale din ultimii ani de viață. Aici se ascunde o altă miză periculoasă a demitizării de modă nouă: merge pe simplu și superficial. Detaliul care dărîmă opera este, adesea, de ordin tabloid – va fi mult mai ușor de asimilat în memoria colectivă decît ideile abstracte din tomurile „mitului“. În plus, detaliul care dărîmă se duce din gură-n gură, e ușor de rostit și de transmis mai departe, în vreme ce ansamblul unei opere consistente este netransmisibil prin tacla. Demitizările au devenit, astfel, mai degrabă bîrfe compromițătoare și lucrează exact în acest regim, amestecînd invenția cu speculația, făcînd țînțarul armăsar și, mai grav, armăsarul țînțar. Demitizările de azi nu mai sînt analize ale operei, ci lupe cu efect deformator care măresc sau micșorează, după dorință, ceva din biografia „mitului“.

Observ, spre final, și că „demitizarea“ poate avea unele bune rezultate în planul personal al demitizatorului, căci este și o cale de afirmare. Nu prea ai ce pune pe masă cînd vine vorba de isprăvi culturale serioase, dar vrei să fii și tu cineva, atunci trîntește o „demitizare“. Alege un personaj pe care multă lume îl admiră și arde-l! E înțelept ca „mitul“ de distrus să fie mort, ca să nu se poată apăra. Dacă ești isteț, poți chiar prinde mai mulți iepuri deodată. Odată cu personajul principal poți „demitiza“ și o întreagă tradiție, o întreagă epocă, poate chiar un întreg popor. Depinde doar de anvergura demonului din tine.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Avertismentul lui Lucescu după România - Ucraina: a atras atenția asupra unui detaliu crucial
Un foarte bun cunoscător al fotbalului ucrainean a analizat partida de la Munchen.
image
Cine este românul care a murit în luptele din Congo. Tatăl tânărului de 22 de ani: „A zis că e pentru ultima dată”
O misiune s-a dovedit fatală pentru ieșeanul Petru Sam, în vârstă de 22 de ani. Aflat în Republica Democratică Congo, tânărul a murit sâmbătă, 15 iunie, după ce a fost ținta unei rachete trase de gruparea M23.
image
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
După victoria obţinută de tricolori împotriva Ucrainei, cu scorul de 3-0, luni, în Grupa E de la EURO 2024, Klaus Iohannis a postat pe Facebook un mesaj în care a felicitat naţionala de fotbal a României. Postarea sa a fost primită însă cu ironii pe rețeaua de socializare.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.