„Degrabă vărsătoriu...”

Citatele celebre, care circulă desprinse de sursă, cu nesfîrșite variații și adaptări la situații noi, au, printre altele, meritul de a menține în conștiința vorbitorilor fapte de limbă arhaice. În română, multe asemenea citate devenite clișee autonome provin din teatrul lui Caragiale și din poeziile lui Eminescu, în genere din texte studiate în școală și deci ușor de recunoscut de majoritatea vorbitorilor. Interesantă este mai ales cariera – independentă de sursă – a citatelor: foarte puțini mai citesc cronica lui Grigore Ureche, dar formula „degrabă vărsătoriu de sînge nevinovat” supraviețuiește foarte bine. Chiar dacă predarea istoriei literare în școală s-a îndepărtat de modelul cronologic și de teme ca „arta portretului la cronicari”, iar istoria limbii mai este studiată doar în facultățile cu profil filologic, celebra formulă se menține în uz. Faptul se datorează în primul rînd lecțiilor de istorie în care este evocată figura lui Ștefan cel Mare, dar multe reluări au fost prilejuite și de disputele din spațiul public, în primul rînd de cele legate de sanctificarea domnitorului.

Recontextualizările și parafrazările formulei sînt în general creații de autor, jocuri de cuvinte ingenioase care apar în texte semnate (în presa online sau pe blog-uri), dar și în comentarii anonime; voi indica în exemplele care urmează doar sursa din Internet, fără a preciza numele sau pseudonimele autorilor. Uneori, formula este păstrată ca atare, dar i se adaugă contexte noi și completările impuse de acestea; „fiu de căpetenie securistă, degrabă vărsătoriu de sînge la colectivizare” (impact.ro). În contextele contemporane, violența este mai ales metaforică și simbolică: „vreun critic firoscos și degrabă vărsătoriu de sînge delicat” (amfiteatru.com); „degrabă vărsătoriu de sînge de mic întreprinzător român” (arhiblog.ro).

Cele mai multe parafrazări renunță la termenul sînge și reinterpretează verbul a vărsa. Sînt previzibile combinările cu alte lichide, în acțiuni care își pierd cu totul agresivitatea: „Mă știți că sînt degrabă vărsătoriu de bere” (cristianchinabirta.ro); „degrabă vărsătoriu de lacrimi” (agenda.liternet.ro). A vărsa este adesea metaforizat ca verb al rostirii (tipic pentru registrul colocvial-argotic): „primarul degrabă vărsătoriu de vorbe” (radiotop.ro); „degrabă vărsătoriu de sudalme” (goodreads.com); „personajul degrabă vărsătoriu de ocări în public” (tribuna.ro); „biblioteca înseamnă, în acest moment istoric, un spațiu în care se vorbește în șoaptă, cu oameni care studiază și personal degrabă vărsătoriu de «șșșt»-uri” (epale.ec.europa.eu). Comunicarea poate fi „vărsată” și în scris: „popor mic, dar degrabă vărsătoriu de comentarii pe Facebook” (vice.com), „un jurnalist iute la mînie, (...) degrabă vărsătoriu de cerneală nevinovată pe toți pereții virtuali ai mediei autohtone” (presamil.ro).

În alte cazuri, parafrazarea se depărtează și mai mult de contextul inițial, prin compliniri imprevizibile: „degrabă vărsătoriu de prime” (prosport.ro); „degrabă vărsătoriu de şpagă” (ziaruldeiasi.ro); „iute la controale și degrabă vărsătoriu de amenzi” (constanteanul.com).

În toate transformările ei, formula cronicărească păstrează două trăsături vechi ale limbii române: una fonetică, cealaltă lexicală și gramaticală. Forma vărsătoriu păstrează terminația treptat devocalizată și ulterior pierdută a sufixelor nominale moștenite din latină (și extinse analogic): -arius, -torius. Forme ca morariu, rotariu, măcelariu, vărsătoriu, datoriu, normale în limba mai veche și parțial păstrate regional, s-au redus la morar, rotar, vărsător etc. Cele păstrate ca nume de familie sînt adesea pronunțate astăzi într-o manieră nepotrivită cu etimologia lor, cu accent pe i din terminație (care ar trebui să fie doar o semivocală). Un arhaism lexical și deopotrivă gramatical este reprezentat de adverbul degrabă, cu sensul „repede, imediat”. Româna standard îl mai folosește doar în construcții care exprimă preferința, în sintagma mai degrabă; vechiul uz e totuși păstrat în texte bisericești și în variante regionale, cu mai multe atestări actuale din româna vorbită în Republica Moldova („degrabă vă promit că o să aflați”, news.click.md).

Rezistența și flexibilitatea formulei sînt dovedite cel mai bine de parafrazările care păstrează din vărsătoriu doar terminația veche, înlocuind cuvîntul cu altele, adaptate unui nou context: „splendidul exemplar, degrabă făcătoriu de flotări și demolator de audiențe” (ziaristii.com); „degrabă scriitoriu de răutăți” (gzt.ro); „turistul de rînd, degrabă comentatoriu pe interneți” (zoso.ro).

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).