De vreo zece ani în funcție, președintele CIO Thomas Bach ține din nou partea sportivilor ruși?
E greu să fii şeful olimpic al lumii în timpul războiului din Ucraina, cum a fost greu să fii şeful catolicilor planetei în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Şi acum, ca şi atunci, în lume existau un agresor şi o victimă (singularul e un termen generic). Pius al XII-lea a salvat numeroase vieţi de sub şenilele naziştilor, dar a făcut-o discret, ca un cetăţean care ajuta partizani noaptea şi ziua făcea curat cu zel în camerele ofiţerilor SS. Diferenţa e că Papa nu era un cetăţean oarecare. Avea o armată de suflete în spate. Scuza lui era că nu voia să le lipsească de corp dacă ar fi condamnat ferm atrocităţile unor criminali globali, cum ar fi numiţi azi. Dar dincolo de considerentele strict umanitare şi de bunul-simţ elementar, rătăcite în dezbaterile furibunde despre cine a aruncat primul piatra, capi ai tuturor capilor precum Pius şi Bach au înţeles mereu că prima lor misiune este să salveze organizaţiile pe care le reprezintă. Misiunea lor ar fi prea înaltă pentru a fi pusă în pericol. Principiile mai pot aştepta. Ca şi Biserica, CIO se vrea o entitate suprastatală care să unească popoarele. CIO vrea, prin pacea olimpică, să colmateze prăpăstiile dintre naţiuni prin sport. Sună frumos. Şi perfect utopic. Dimpotrivă, războaiele, dictaturile i-au dat unfriend şi CIO a trebuit să aştepte cuminte ca oamenii să-şi revină din măceluri. CIO nu poate împiedica Iranul să îşi retragă sportivii atunci cînd trebuie să concureze cu israelieni. Sau ca Hong Kong să devină o orezărie high tech. Ca Bashar al-Assad să-şi schingiuiască şi omoare compatrioţii, și în Belarus să călărească poporul o copie penibilă a lui Brejnev. Sau Coreea de Nord să fie din ce în ce mai mult Coreea de Nord, iar în China să reînvie metodele staliniste asupra întregii etnii a uigurilor. CIO nu opreşte şi nu blamează pe nimeni. Important e să participi, ce dacă ai mîinile pline de sînge? Aruncarea cu ciocanul şi cu satîrul coexistă minunat atît timp cît vitrina nu se face ţăndări. Azi, domnul Bach vorbeşte din nou despre pace. În 1940, cînd Franţa a căzut sub nazişti, Pius a vorbit şi el despre pace. Churchill i-a răspuns că mai întîi Germania trebuie să elibereze teritoriile ocupate. După aproape un secol,nimic nu trebuie schimbat în această replică. Dacă domnul Bach crede că îi datorează ceva lui Putin, cineva ar trebui să-l convingă că lansarea invaziei asupra Ucrainei abia după finalul Jocurilor de la Beijing are mai mult de a face cu prietenul chinez al dictatorului moscovit decît cu pacea olimpică. Dopaj instrumentat de stat, război barbar, sufocarea propriului popor – conducerea Rusiei arată că îi pasă de o lume care face posibilă sărbătoarea sportului ca de soarta pinguinului imperial. Şi cine nu pricepe asta e un mare fazan.
