De ce ne place să stăm la coadă

Există o serie de tradiții culturale care traversează România de la comunism la capitalism. Printre ele se află și coada. Un fenomen de care românii nu se pot despărți nici astăzi, încît ai senzația că statul la coadă nu este un chin, ci aproape o plăcere.

De ce stăm la coadă? Și la ce stăm la coadă? Democrația a diversificat statul la coadă. Acum, avem deja tradiționala coadă la plata impozitelor și taxelor. Fie că este vorba despre impozitele și taxele locale, plătite la începutul anului și pentru care cei care se încadrează în timp primesc un bonus, fie pentru tot felul de operațiuni financiare legate de bugetul de stat. Dar nu bonusul pare a fi mobilul cozii, ci, mai degrabă, un soi de corectitudine ce se găsește în fibra unei părți a concetățenilor care insistă să își achite obligațiile față de stat în cel mai scurt timp posibil.

Coada este o tradiție culturală care vine din comunism. În ultimii ani ai epocii Ceaușescu, cîndva după 1980, atunci cînd regimul începuse să exporte tot ce se putea și să reducă importurile pînă aproape să le anuleze, marile orașe, în special, au început să cunoască fenomenul cozilor. În cartierele orașelor, la complexele alimentare, cozile deveniseră o obișnuință. Intraseră atît de mult în rutina cotidiană încît cetățenii se așezau din reflex, oamenii veneau cu scăunele pe care stăteau cît de cît comod, își țineau unul altuia rîndul și se întrebau dacă „astăzi se va băga ceva”, adică dacă magazinul va fi aprovizionat cu marfă.

Coada devenise, în anii comunismului, un fel de mijloc de socializare, se legau amiciții, se povesteau micile bîrfe de cartier și, uneori, se nășteau conflicte spontane care își găseau împăcarea în zilele următoare. Tot la coadă.

Dar coada a rămas un fel de „sport național” și în economia liberă. Chiar și după trei decenii. Românii stau, de multe ori, la coadă din vina autorităților. La începutul anului, mai mulți contribuabili au stat cuminți la coadă. Primiseră de la fisc niște decizii de impunere greșite și acum veniseră la administrația financiară să rezolve situația. Ciudat este că nimeni de la coadă nu se gîndise că funcționarii vinovați ar fi fost obligați să găsească o soluție fără să îi pună pe ei pe drumuri.

Unii au stat la coadă și pentru a-și plăti locul de parcare concesionat de la autoritatea locală. Se stă la coadă la bancă pentru a plăti ratele sau, uneori, se stă la coadă la automatul bancar pentru a scoate bani. Se stă la coadă la magazine aproape fără să ne mai mire că sînt funcționale prea puține case.

Se stă la pelerinaje, la telecabină sau la deschiderea unui magazin care oferă un hamburger gratuit. Și astăzi, coada continuă să fie un fenomen social, un loc unde se discută despre politică, poate despre sport și despre datoriile tot mai mari ale statului.

S-a vorbit foarte mult, în special în ultimul an, despre digitalizarea administrației în relația cu contribuabilii, persoane fizice sau companii. S-au făcut pași înainte, o parte din declarațiile fiscale ale companiilor se pot trimite online. S-a creat spațiul privat virtual, o platformă prin care persoanele fizice pot afla informații și pot face plăți către fisc.

Dar digitalizarea serviciilor publice și a celor private mai are mulți pași de făcut. Cea mai bună dovadă în acest sens este pragmatismul unui tînăr antreprenor. Mi-a povestit cum și-a transformat datele de pe cartea de identitate într-un QR Code pe care îl prezintă pentru a fi scanat la fiecare ghișeu la care îi sînt cerute datele personale. Este o soluție individuală de salvare, care nu rezolvă problema.

România are nevoie de soluții generale, integratoare, nu ca pînă acum, bucăți de baze de date care, precum un puzzle incomplet, nu se unesc niciodată unele cu altele, fie din cauza lipsei de interes, fie din nepăsare.

Alteori, stăm la coadă din vina noastră. Nu vrem să utilizăm mijloacele online, atîtea cîte sînt. Portalul ghișeul.ro, de exemplu, este încă o necunoscută pentru mulți contribuabili, Internet banking-ul a intrat cu greu în viața noastră, sîntem obișnuiți să ne plătim facturile la ghișeu și nu de acasă din fața calculatorului, online. Suportăm cozile în numele conservatorismului nostru digital și, uneori, împotriva tuturor progreselor, lente sau rapide, pe care le face statul sau le promovează firmele private.

Uneori, ne place coada. Este atît de balcanică, atît de veche, din alt secol, încît ne face să ne simțim din alte vremuri, nu atît comuniste, ci atunci cînd „timpul avea răbdare”. De altfel, coada românească este diferită de cea occidentală. La noi, convenția distanței este doar orientativă, totdeauna se va găsi o persoană nerăbdătoare, din spate, care să te preseze sau să îți sufle în ceafă. Și nu este vorba despre regulile pandemiei, așa se întîmplă „de cînd lumea”. La noi, se leagă rapid o conversație între cei care stau la coadă și astfel devine o adevărată supapă socială.

Nu avem studii serioase, sociologice sau economice, despre coadă. Putem bănui doar că tinerii sînt mai puțin dispuși să stea la coadă și că sînt mai obișnuiți să comunice online. Nu știm dacă urăsc coada. Putem doar bănui că ofensiva online și timpul le vor rezolva pe toate.

Constantin Rudnițchi este analist economic.

Foto: flickr