De ce mă retrag din politică înainte să intru

Cînd un singur partid se află la putere, politica e uşor de înţeles în România: uite, ăia sînt hoţii, ăştia sînt băieţii buni. Ăia sînt dinozaurii lor, ăştia sînt mamiferele noastre evoluate. Se vede de la o poştă diferenţa: ai lor se îmbracă în costume ţipătoare gen activist nouveau riche, ai noştri au trecut pe la Paris, cu o delegaţie de la Uniunea Europeană, şi şi-au luat cîteva tone de bun-gust. Între ai noştri şi ai lor nu există legături, ci doar prăpastia fără fund a moralei publice. Unii fură, alţii practică (în exces, spun chiar amicii lor politici) onestitatea. Unii au girofare, alţii au bilete de tramvai corect compostate. Unii vorbesc urît şi scuipă pe jos cînd nu-i filmează nimeni, alţii ajută bătrînele să treacă strada, chiar şi fără să fie în direct la televizor cînd se întîmplă asta. Cel mai important: ai noştri au opinii, ai lor au directive de partid. Corolarul sper că vă e deja clar: ai noştri au dreptate, ai lor se înşală. Damn', cum se schimbă lucrurile cînd vine o coaliţie la putere! Prima chestie care ţi se întîmplă e o intervenţie chirurgicală: trebuie să tai în carne vie. Şi, la fel ca minerul rănit în goana după aur în California sfîrşitului de secol XIX, trebuie să tai singur în carnea ta. Trebuie să alegi dintre ai noştri şi ai noştri pe cel care are dreptate. Să te hotărăşti, cum ar veni, ce mînă îţi place mai mult şi să ţi-o tai pe cea care a pierdut concursul de popularitate. Băsescu sau Tăriceanu? Boc sau Orban? Guvern sau Preşedinţie? Nu m-am hotărît încă. Nu ştiu dumneavoastră. Însă atunci cînd ţi-ai tăiat deja o ureche în guvernarea '96-2000, e oarecum dificil să te întîlneşti din nou cu bisturiul, mai ales cînd ţi-l propune acelaşi domn doctor de vapor... De fapt, cînd Băsescu vorbeşte despre o victorie morală şi un mandat popular, n-ar trebui să uite esenţa acestui mandat: o schimbare care să aducă o forţă politică cel puţin la fel de puternică precum PSD-ul, dar cu alte intenţii (presupus mai bune şi mai drepte). Nimeni n-a votat pentru impotenţă. Nici o companie de medicamente nu vinde leacul pentru cei care pot. De ce naiba îl găseşti însă în farmacia tuturor coaliţiilor de după '89? Pînă acum, românii n-au putut fi guvernaţi în coaliţie, cu toate că mai multe guverne de tipul ăsta s-au încăpăţînat să creadă pînă la capăt că se află la putere. Nu erau. Ca şi în căsnicie, legătura între conduşi şi conducători are în ea şi ceva frică, care trebuie să se strecoare subtil în jos, de la Palatul Victoria spre prefecturi şi pîn' la ultima primărie rurală. Fără spaima de Tăriceanu nu există guvernare Tăriceanu, cum n-a existat nici Ciorbea. Dar cum să-i fie lumii frică de premier cînd omul cu satîrul, decapitatorul-şef e în altă parte şi, oricum, nu taie decît în familie? N-am făcut o numărătoare a declaraţiilor, însă sentimentul pe care ţi-l induce media (plătită de PSD?) e acela că Băsescu îşi atacă mai des partenerii decît inamicii. Cu drumuri la podul pe care Guvernul nu-i în stare să-l repare, cu campanii de imagine pe la chermeze cu muzică populară, din care nu Iliescu iubitorul de mulţime iese prost, ci tot bietul nostru elitist Tăriceanu... În comparaţie cu el, fermierul Năstase pare chiar un om din popor, apropiat de oameni şi de găinile lor. Înzestrat prin lege cu puterea de a cununa la bordul navei, e de mirare cum căpitanul nostru s-a specializat în divorţuri. Între PD şi PNL, între televiziuni şi ziare, între editorialişti şi publicul lor, între speranţele noastre şi realizările lor. Rămîne încă nerezolvată legătura covalentă între atomii de hidrogen şi oxigen din apa de ploaie. Dar sînt sigur că pînă la anticipate găsim un consilier-chimist care să rezolve problema asta. Spre fericirea publicului pentru care şi H2O e o formulă mult prea complicată...