De-abia a plecat la drum noul campionat şi Rapiduleţul e deja la capăt de linie?

Publicat în Dilema Veche nr. 1010 din 17 august – 23 august 2023
image

Rapid are unul dintre cele mai proaste starturi de sezon după una dintre cele mai spectaculoase (şi iuţi) campanii de transferuri. Acolo totul părea pregătit pentru a fi pusă turla pe edificiul clădit conştiincios în ani de zile. În loc de asta, senzaţia e că s-ar potrivi mai bine a-i pune cruce. Nimic nu merge. Culmea culmilor, ultima înfrîngere s-a consumat după două autogoluri. De rîs pentru oricine, de plîns pentru giuleşteni. Pare un mecanism care a ajuns să funcţioneze pe invers, un tren căruia atunci cînd îi dai comanda înainte, o ia înapoi, distruge peronul şi gara, iese în stradă şi înspăimîntă populaţia. De ce? Păi, poate pentru că la Rapid conducerea a crezut că totul e ca într-un magazin de mobilă, toate stau frumos aliniate, nu pleacă nici o canapea de capul ei, iar un dulap pe care dai un salariu nu refuză să-şi deschidă uşile odată instalat în casă. Fotbalul e un business bizar, Dan Şucu începe să-şi cam dea seama. Acţiunile lui, aşa cum se văd din exterior, au logica unei alte lumi. Chiar şi acum, după ultimul pocinog al echipei, în loc să afurisească şi să ameninţe cu plecarea, a transferat una dintre „bijuteriile” campionatului pe o sumă impresionantă la noi. Cînd lucrurile merg prost, investeşte ca să arăţi forţă şi să inversezi tendinţa. Bun principiu în alte afaceri. În fotbal s-ar putea să fie echivalentul unei alte perforări, nu a porţii, ci a finanţelor. Pe acelaşi post cu noua achiziție fusese adusă acum ceva timp o altă speranţă care a făcut fîs. Rapid pică în bot ca un avion cu motoarele stinse pentru că pilotul s-a paraşutat din zbor şi în locul lui a fost instalat, dintre pasageri, un cetăţean, cu brevet şi el, dar care nu a mai zburat pe un astfel de aparat. Şi, în plus, e furtună afară. Înaintea acestui sezon, pregătirea şi multe dintre transferuri au fost făcute sub Mutu. Care mai apoi, cînd să înceapă campionatul, şi-a luat zborul către banii unei echipe din Azerbaidjan. Bergodi a fost instalat repede, repejor, cu firma unui om serios, profesionist, gata să rezolve orice situaţie. Iarăşi, da, un meseriaş cu profilul lui din oricare alt domeniu ar fi avut şanse bune să reuşească. Dar la fotbal nu e aşa, e un joc, nu e matematică, nici fizică, nici chimie, căci altfel Messi ar fi fost premiu Nobel pentru toate la un loc. Singura şansă aici e să faci totul corect şi după aceea să dai acatiste. Rapid a stat numai în acatiste. Şi, ştim, aici e fieful altuia, omul cu palat şi icoane. E terenul pe care cîştigă la scor de neprezentare.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

cumparaturi online pixabay jpg
Crezi că ai găsit un produs de firmă la preț de chilipir? Cum recunoști falsurile și ce riscuri ascund cumpărăturile online
Electronice, parfumuri, haine sau încălțăminte de la mărci celebre, scoase la vânzare cu mult sub prețul din magazinele oficiale. Pe ecran, afacerea pare de vis. În realitate, o parte dintre aceste oferte ascund marfă contrafăcută. â
birou functionar public dosare foto mediafax
Risipa banilor publici, văzută din interior. Doar 3 din 10 angajați la stat văd rezultate concrete ale investițiilor
Bani cheltuiți cu rezultate sub așteptări sau fără efecte vizibile: aceasta este percepția multor angajați din sectorul public despre instituțiile în care lucrează. Consultanța cu valoare discutabilă, posturile fără utilitate clară și platformele informatice slab concepute se numără printre sursele de risipă indicate de aceștia.
pomicultor costin dumitru, livada mariei,  priseaca, olt   foto alina mitran (8) jpeg
De la 3.000 de euro pe lună în Spania, la o livadă în Olt. De ce s-a întors acasă un român după 12 ani
După 12 ani în Spania, unde câștiga 3.000 de euro pe lună, Costin Dumitru s-a întors în comuna natală din Olt, deși știa că îl așteaptă un drum greu. A plantat pomi în fiecare concediu petrecut acasă, iar astăzi, în paralel cu serviciul, transformă fructele din livada familiei în sucuri și gemuri.
Donald Trump FOTO AFP
De ce a ajuns Cuba din nou în vizorul lui Trump. Un analist explică miza strategică din spatele amenințărilor
Donald Trump a reluat amenințările la adresa Cubei și a sugerat că Statele Unite ar putea interveni pe insulă după încheierea războiului cu Iranul. Într-o discuție cu „Adevărul”, analistul politic Emanuel Cernat explică obiectivele Washingtonului.
Vladimir Putin și Donald Trump în Alaska FOTO Profimedia
Unde pot duce atacurile cu drone din Marea Neagră. Un general român de Intelligence analizează riscurile
Generalul de intellignce (r) Adriean Pârlog tranșează subiectul riscurilor la adresa României și a Estului Europei și explică limitele reale ale războiului hibrid dus de Moscova.
image png
26 octombrie, ziua în care s-a dat Bătălia de la Codrii Cosminului. Cum a zdrobit Ștefan cel Mare o armată poloneză de aproape trei ori mai mare
Pe 26 octombrie, în 1497, a avut loc Bătălia de la Codrii Cosminului, una dintre cele mai ingenioase victorii tactice ale lui Ștefan cel Mare. În aceeași zi, dar la mai bine de un secol și jumătate distanță, s-a născut cărturarul Dimitrie Cantemir, iar în 1802 s-a produs „Cutremurul cel Mare”.
fuego jpg
Mesajul lui Fuego după ce a împlinit 50 de ani. Ce regret îl macină: „Cât de nedreaptă e uneori viața”
Fuego a împlinit de curând 50 de ani și a făcut câteva dezvăluiri despre viața sa și schimbările prin care a trecut în ultima perioadă. Artistul, îndrăgit de un public generos, a transmis un mesaj emoționant în care a vorbit despre trecerea timpului și despre felul în care anii și-au pus amprenta as
protest oieri piata victoriei, bucuresti, 15 septembrie 2026   sursa foto constanta stefan (5) jpeg
Dispută între MAI și crescătorii de ovine: ministerul vorbește despre revendicări rezolvate, fermierii îl contrazic
Ministerul Afacerilor Interne susține că apelurile la protest ale crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și afirmă că principalele revendicări ale fermierilor au fost soluționate. Declarațiile reprezentanților sectorului contrazic însă această prezentare.
Matthew Perry  foto   Shutterstock jpg
Matthew Perry, în centrul unor dezvăluiri neașteptate. Ce detalii despre viața actorului au ieșit la iveală în noul documentar Netflix
La aproape trei ani de la tragica sa dispariție din octombrie 2023, viața lui Matthew Perry este explorată într-o nouă lumină prin miniseria documentară „The One About Matthew Perry”, regizată de Mary Robertson și lansată pe Netflix pe 27 octombrie