Dacă nici Mirel Rădoi, atunci cine?
Naţionala României n-are nevoie de un selecţioner. Are nevoie să coboare cu 100 la oră pe bicicletă un munte, să intre la grămadă cu taurii din faţă, să tragă la rame un lac întreg pînă cînd plămînii îi zboară din piept şi o iau în sus căutînd aer curat, să înoate sute de bazine pînă cînd îi cresc branhii, să traverseze deşertul cu un bidon de apă la cingătoare şi o cîrpă pe cap, să se uite fix, neclintit în ochii adversarului înainte de a-l lua la pumni sau de a-i primi pumnii.
Naţionala României are nevoie să iasă din propriul corp obosit de importanţa falsă a celui mai popular sport şi să stea în faţa performanţei cum se stă în faţa nefiinţei, cum stăm toţi, fotbalişti sau săraci, stăm goi, doar cu ce e în noi, cu ce ne-am pregătit să stăm, cu sufleţelul pîlpîind sau, dimpotrivă, tare ca un soldat în tranşee. Poate aşa, încet-încet, oamenii ei vor pricepe cît de ciobiţi sînt, cum au muşcat din fiinţa esenţială în tot acest parcurs trucat de bani, transferuri, laude interesate, vorbe moi, „grija faţă de familie” care exclude responsabilitatea faţă de comunitate. Încet-încet, vor pricepe, poate, că acest tricou galben este, pradoxal, al codaşului în clasament, că strălucirea lui e doar de suprafaţă, designul cu trei culori, imnul, hai, băieţi! şi apoi capul plecat şi măciulia aceea îndreptată spre gură care suge cuvintele pe care nu vor să le spună pentru că nu ştiu, n-au aflat, nu înţeleg de ce.
De ce toate astea? De ce noi, oameni ordinari, sîntem puşi în situaţii extraordinare, de ce lumina, înjurăturile, lacrimile, golul absent, golul enorm din interior, toate, toate ne sînt hărăzite nouă, cînd noi sîntem nişte băieţi ca milioane alţii, ne uităm la filme, ascultăm muzică, nu citim presa, ne jucăm cu copilaşii, abia aşteptăm să ajungem acasă, să ne îngropăm în sînul familiei, să uităm, să uităm. Nu întrebaţi ce ne poate face un selecţioner, întrebaţi-vă ce-i putem face noi lui.
Noapte bună, mîine va fi mai bine. Aşa am învăţat să spunem, aşa cum voi cîntaţi „Tricolorul“ la începutul orelor sub privirea înţelegătoare a Tabloului. Împreună sîntem România. Sau ce a mai rămas din ea.
