Cum stăm
Despre sondaje, se spun mereu două lucruri care, prin repetare, au devenit platitudini, dar care, în numele unei minime onestităţi intelectuale, trebuie reamintite de fiecare dată cînd le readucem în discuţie. Primul: sondajul redă o fotografie, starea de spirit dintr-un anumit moment şi filmul întreg se poate vedea numai prin analiza sondajului respectiv, împreună cu altele perfect similare făcute în trecut, la intervale regulate de timp. Al doilea: sondajul, în fond, este o specie a statisticii. Prin urmare, are o valoare numai cînd este interpretat, iar interpretarea unui sondaj se poate face în foarte multe feluri. Este ca în cazul unei piese de teatru. Piesa de teatru există ca realitate dacă este jucată pe scenă şi numai atunci. Sondajul devine o apreciere valorică numai cînd este citit şi interpretat. Dar, ca şi în cazul piesei de teatru, interpretările aceluiaşi text/sondaj pot fi foarte diferite. Sondajul, ca orice alt produs al marii familii a statisticii, are egală capacitate de a lumina adevăruri şi de a induce în eroare. Am simţit nevoia să precizez aceste lucruri pentru că în cele ce urmează voi spune cîte ceva despre un sondaj şi mi se pare firesc să subliniez că ceea ce voi spune reprezintă lectura pe care eu o dau unor cifre. O dată la doi ani, prestigiosul think-tank american The German Marshal Fund produce un mare sondaj de opinie în mai toate ţările UE, Turcia, SUA şi Canada (uneori) cu privire la principalele probleme ale lumii. În cel mai recent sondaj, oamenii din toate aceste ţări, inclusiv România, sînt întrebaţi despre relaţiile transatlantice, despre Iran, Afganistan şi Irak, despre Rusia, despre terorism, criză economică şi schimbări climatice. Rezultatele sînt livrate sub forma unui raport (http://www.gmfus.org/trends/2009/docs/ 2009_English_Top.pdf ) a cărui lectură este cît se poate de interesantă. Privite cu atenţie, răspunsurile duc la următoarele concluzii: ● Există o omogenitate evidentă o opţiunilor cetăţenilor UE. La cvasi-unanimitatea întrebărilor, cei mai mulţi intervievaţi din fiecare ţară UE dau acelaşi răspuns sau un răspuns din aceeaşi categorie (afirmativ sau negativ), diferenţele ţinînd de nuanţă. ● Există diferenţe între europeni şi americani. În acelaşi timp, trebuie imediat adăugat că diferenţele acestea sînt de natură cantitativă, nu calitativă, în sensul că nu există diferenţe axiologice, ci numai diferenţe volumice. De asemenea, voinţa americanilor şi a europenilor de a lucra împreună şi de a forma un adevărat cuplu strategic este evidentă. Mai mult, nici europenii, nici americanii nu cred că diferenţele dintre ei (despre care sînt conştienţi) ar fi de natură să altereze cooperarea dintre SUA şi UE. ● Turcia este privită cu mult mai multă bunăvoinţă în ţările UE decît priveşte ea Uniunea. Diferenţele de opţiuni dintre turci şi europeni sînt diferenţe de valori şi vizează aspecte esenţiale. Astfel, mi se pare esenţial faptul că, din răspunsurile europenilor, transpare opţiunea clară către abordarea multilaterală a problemelor lumii, iar opţiunea opiniei publice din Turcia este ca ţara lor să aibă un parcurs independent faţă de orice formă de cooperare existentă. De asemenea, în chestiuni importante, opinia publică turcă se simte mult mai solidară cu Rusia decît cu spaţiul nord-atlantic. ● Preşedintele Barack Obama se bucură de un consistent sprijin popular pe ambele maluri ale Atlanticului. Opinia publică europeană însă pare mai realistă decît cea americană, în privinţa capacităţii preşedintelui Obama de a gestiona dosare extrem de dificile precum războiul din Afganistan sau conflictul " deocamdată doar diplomatic " cu Iranul. De asemenea, sprijinul european pentru Obama nu înseamnă că liderului american trebuie să i se livreze tot ceea ce solicită. De pildă, cererea lui, adresată repetat şi apăsat europenilor, de a-şi mări contingentele de militari din Afganistan nu este aprobată de opinia publică din ţările vizate. Totuşi, Obama se bucură de o mare încredere printre europeni. ● Remarc o atitudine ceva mai principială în legătură cu Rusia. Valorile democraţiei şi ale libertăţii contează destul de mult pentru lumea transatlantică în relaţia cu Rusia. Există o mare deschidere spre cooperare cu Rusia, iar şcoala de gîndire conform căreia cooperarea economică cu Rusia nu trebuie în nici un fel condiţionată de constrîngeri politice ori militar-strategice are în continuare foarte mulţi adepţi. Dar, spre plăcuta mea surpriză, tabăra celor care vorbesc despre democraţie în acelaşi timp cu livrarea de gaze şi dau libertăţilor cetăţeneşti o importanţă egală cu profitul este cu mult mai numeroasă decît mă aşteptam, iar în anumite situaţii ipotetice e chiar majoritară. De pildă, condiţionarea cooperării economice cu Rusia de renunţarea la extinderea NATO nu are susţinere populară în spaţiul nord-atlantic. ● NATO, în general, are note mari în continuare. Mai toţi europenii consideră NATO ca parte esenţială a securităţii lor şi, mai mult, consideră că NATO trebuie să protejeze cumva Ucraina şi Georgia în faţa agresivităţii ruse. O notă distinctă face, iarăşi, Turcia. Pentru turci, NATO nu mai este esenţial pentru asigurarea securităţii ţării lor. ● Din acest sondaj reiese că profilul României este perfect compatibil cu cel al continentului. Opinia noastră publică este perfect integrată în privinţa marilor opţiuni. Există, desigur, cîteva tuşe particulare. Dintre europeni, românii manifestă un entuziasm ardent pentru UE şi SUA, în continuare. Susţinerea lui Obama este foarte mare " aşa cum spuneam ", dar e de remarcat că, la noi, este egală cu susţinerea de acum doi ani pentru George W. Bush, într-un context în care doar românii mai aveau o părere în general pozitivă despre fostul preşedinte. Nu aş ajunge imediat la concluzia că românii simpatizează şi susţin necondiţionat orice preşedinte american, dar nici nu aş exclude această variantă. Pe lîngă acest entuziasm, se simte fatalismul " de pildă, în ceea ce priveşte schimbările climatice, noi credem că acestea sînt mai degrabă efectul unei acţiuni de dincolo de puterea noastră de control şi că mare lucru nu putem face. Voi reveni.
