Cum sînt creaţi Marii Comunicatori
Poate cel mai impresionant exemplu curent de leadership bazat pe abilitatea de a comunica este Barack Obama, care a dat de trei ori mai multe interviuri decît George W. Bush şi a ţinut de patru ori mai multe conferinţe de presă decît a ţinut Bill Clinton în acelaşi stadiu al preşedinţiei sale. Unii critici se întreabă dacă toată această vobărie este un lucru bun. Toţi liderii care te inspiră comunică eficient. Winston Churchill de multe ori şi-a atribuit succesul felului în care stăpînea limba engleză. Grecii antici aveau şcoli de retorică care să le ascută deprinderile pentru adunare. Cicero s-a făcut cunoscut în Senatul Roman după ce a studiat oratoria. Oratoria şi retorica ispiraţională nu sînt totuşi singurele forme de comunicare prin care liderii îşi prezintă intervenţiile şi prin care creează înţelesuri pentru urmaşii lor. Allan Greenspan, fostul preşedinte al Federal Reserve Board, nu prea era un vorbitor inspirat, dar pieţele şi politicienii erau foarte atenţi la vorbele lui, şi el îşi potrivea nuanţele limbajului după direcţia în care voia să conducă politica monetară. Din nefericire, după cum a demonstrat criza financiară din 2008, ar fi fost mai bine dacă comisiile Congresului ar fi făcut presiuni asupra lui să comunice mai clar. Semnalele non-verbale sînt, de asemenea, o componentă importantă a comunicării între oameni. Simbolurile şi exemplele pot fi foarte eficiente. Cîţiva lideri care i-au inspirat pe alţii nu au fost oratori prea grozavi " mărturie stă Mahatma Gandhi. Dar simbolismul stilului simplu de viaţă şi al celui vestimentar simplu era mai grăitor decît cuvintele. Dacă cineva compară aceste imagini cu cele ale tînărului şi nesigurului Gandhi îmbrăcat ca un avocat britanic ca la carte, se poate vedea cît de atent a înţeles acesta comunicarea simbolică. El s-a asigurat că acţiuni precum faimosul marş al sării spre mare din 1930 menţinea un ritm încet care lăsa loc dramatismului şi tensiunii să se construiască. Marşul a fost conceput în scopuri de comunicare, nu pentru motivul aparent al rezistenţei la prohibiţia guvernului colonial privind fabricarea sării. T.E. Lawrence ("Lawrence of Arabia") a înţeles, de asemenea, cum să comunice cu simboluri. Cînd s-a dus la Conferinţa de Pace de la Paris de la sfîrşitul Primului Război Mondial, el a purtat robe beduine pentru a face cauza arabă mai dramtică. Un an mai tîrziu, la o conferinţă de la Cairo, care negocia graniţele în regiune, el s-a schimbat în uniforma unui ofiţer britanic, în timp ce era angajat în negocieri dificile. Sau, că să dăm un exmplu contemporan, antreprenorul britanic Richard Branson şi-a depăşit dislexia şi slabele performanţe academice folosind evenimente şi dubluri în public pentru a-şi promova marca Virgin. Pe lîngă comunicarea cu auditorii la distanţă, liderii trebuie să aibă şi abilitatea de a comunica unul cu altul sau în grupuri mici. În anumite cazuri, comunicarea apropiată este mai importantă decît retorica publică. Competenţele organizaţionale " capacitatea de a trage şi inspira un cerc interior de urmaşi " pot compensa deficienţele retorice, la fel cum, tot atît de eficient, retorica publică poate compensa parţial abilităţile organizaţionale de slabă calitate. Hitler se pricepea atît la comunicarea cu cercurile apropiate, cît şi cu cele îndepărtate. Stalin se baza, în principal, pe cele dintîi. Harry Truman era un orator modest, dar compensa atrăgînd şi manevrînd iscusit un set de consilieri de frunte. O naraţiune bună este o importantă sursă de putere, şi prima regulă pe care scriitorii de ficţiune o învaţă despre ea este "să arate, nu să spună". Franklin Roosevelt a folosit ficţiunea împrumutării unui furtun de grădină unui vecin a cărui casă era în flăcări, ca să-şi explice programul său complex Lend-Lease (cu privire la împrumutarea şi închirierea de armament) poporului american înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. Ronald Reagan era un maestru al anecdotei bine alese. Alegerea exemplului potrivit este o altă formă esenţială de comunicare pentru lideri. Anticipînd o reacţie publică sceptică, cînd la Singapore au crescut salariile oficialilor guvernamentali în 2007, prim-ministrul Lee Hsien Loong a anunţat că nu-şi va creşte propriul salariu. În ajunul actualei crize financiare, cîţiva directori de companii şi-au redus voluntar salariile, ca o modalitate de a-şi evidenţia grija pentru angajaţii lor şi pentru opinia publică. În campania din 2008, Obama s-a dovedit un comunicator talentat. Nu numai că stilul său retoric era eficient, ci, după ce pastorul său a făcut nişte comentarii incendiare care ameninţau să-i deturneze campania, el a rostit unul dintre cele mai bune discursuri pe tema rasei în America, de la King încoace. Ca preşedinte, Obama continuă să comunice eficient, dar un preşedinte american are problema audienţei duale. Uneori, retorica ce sună bine acasă " precum cel de-al doilea discurs inaugural al lui Bush " sună ipocrit în urechi străine. În opoziţie cu acesta, discursul de inaugurare al lui Obama a fost bine primit atît acasă, cît şi în străinătate. Într-o serie de discursuri pe politică externă, mai ales într-unul rostit la Cairo şi adresat lumii musulmane, sondajele au arătat că Obama a reuşit să recîştige cîte ceva din puterea soft a Americii. Pînă aici, toate bune, dar o conducere eficientă se reflectă şi în acţiuni şi politici. În această etapă, este prea devreme să stabilim dacă politicile lui Obama vor întări sau contrazice efectele cuvintelor sale. În timp ce aşteptăm rezultatele, ne ajută să ne amintim complexitatea relaţiei dintre o conducere eficientă şi comunicare. Joseph Nye este profesor la Harvard şi autorul volumui recent apărut The Powers to Lead. traducere de Iaromira POPOVICI Copyright: Project Syndicate, 2009 www.project-syndicate-org
