Cum se arde gazul geostrategic
"Problema e politică, nicidecum economică. Şi ne afectează pe toţi, fie că sîntem sau nu pe traseul gazelor ruseşti către Europa. Prin propunerea de mărire bruscă de aproape cinci ori a preţului şi prin decizia de a le tăia ucrainenilor gazele naturale, Putin ne-a pedepsit pe toţi cei care am stat cu de-a sila în lagărul sovietic crezînd în valorile occidentale, foşti aliaţi cu forţa ai Moscovei care încearcă să revină la capitalism şi democraţie. E penalizată opţiunea românilor, moldovenilor, polonezilor, balticilor, georgienilor, a celor care şi-au asumat o politică independentă sau vor să o facă. Vest-europenii, în special germanii, nu văd lucrurile la fel. Cel puţin pînă acum. În plină criză, cu un cinism ce se apropia de cel al ofertei de împrumut a lui Putin, Berlinul dădea Kievului lecţii de economie de piaţă. Dietmar Studemann, ambasadorul Germaniei, ieşea la tablă şi explica ABC-ul capitalist unei populaţii care îşi punea problema dacă de la 1 ianuarie mai are cu ce să se încălzească: ŤPentru orice produs sau serviciu plătim chiar şi noi în Occident preţuri la valoarea pieţei». Herr Studemann filosofa în încheiere: ŤAsta e viaţa». Vezi Doamne, nărozii de ucraineni nu acceptă preţuri de piaţă. Iar acum mai fură şi din conducte, de scade presiunea gazului pentru europeni. O spun ruşii, doar. Deşi nu surprinde, lipsa de solidaritate cu Ucraina, arătată pînă acum de aliaţii europeni, este de rău augur. Maximizînd atuul rezervelor de hidrocarburi, Moscova ajunge să influenţeze major politica Uniunii Europene. Dacă înţelegem asta, vom înţelege şi de ce Belarusul supravieţuieşte ca ultima dictatură pe continentul european. Şi de ce Moldova este inclusă în politica de vecinătate a UE, de ce UE nu se prea sinchiseşte de conflictul transnistrean sau, atunci cînd dă semne de interes, o face vorbind de-a dreptul în limba rusă." (Gelu Trandafir, Cotidianul, 3 ianuarie 2006) (C. G.)
