Cum reușește Venus Williams, la cei 43 de ani ai săi, să se lupte de la egal la egal cu jucătoare mult mai tinere și foarte bune?
Întîi fie-mi permis să ciopîrţesc întrebarea. Venus a jucat de la egal la egal, eventual, doar cu cozonăcelul Ostapenko, la Birminghm. În fine, kind of, 3-6, 7-5, 3-6. Cam aşa au stat lucrurile în ultima vreme. Cînd Venus a reuşit, rar, să lungească meciurile, adversarele şi-au cîştigat seturile la scor. În rest, sora Serenissimei nu a rezistat în nici un turneu din 2023 mai mult de două tururi. De șapte ori a fost învinsă de jucătoare clasate dincolo de locul 100 mondial. Deci, apropo de adversare, nici de la egal la egal nu a jucat cu ele, nici foarte bune nu erau. Dar pentru că a trecut de mult de vîrsta pensionării sportive şi se ţine fizic încă şi mai bine ca la începuturile carierei, şi pentru că e cine e, sîntem atraşi de a vrea o poveste. Dacă se poate, dintre acelea care să se vîndă cu pop-corn şi carbozaharoase. Îmi pare rău să fiu Spielverdeber.Venus nu e o poveste, e o antipoveste. E antisoră-sa. E un om care stat în umbră (şi, Dumnezeule, ce umbră făcea cealaltă vedetă a familiei!), şi-a văzut de viaţă. Cînd un alt şofer a intrat în maşina ei şi şi-a pierdut viaţa, a ţinut să o despăgubească pe văduva respectivului deşi ancheta a arătat că nu avea nici o vină. Senioara Williams şi-a asumat rolul de soră mare-mai-mică şi a continuat să joace şi după ce Serena, obosită să tot vîneze titlul care să o facă recordmenă absolută, a pus racheta la odihnă. Venus a rămas ea însăşi, nu s-a transformat dincolo de a mai putea recunoaşte acelaşi om în spatele carcasei, a mers mai departe în dialogul ei privat cu tenisul. Înţeleg că vorbeşte liber cu fanii, comunică fără ifose, e, în esenţă, un om obişnuit. Rezistă cu brio brînciului pe care societatea, cu toţi agenţii ei de influenţă, încearcă să i-l dea ca să o arunce în scenă. O bănuiesc că iubeşte tenisul şi că ăsta îi e motorul. Cît despre forma fizică, nu e chiar un miracol. În zilele noastre sînt metode, dincolo de dopaj, de a te menţine în formă, chestia cu ştiinţa nu e un banc. Davide Rebellin a concurat pînă după 50 de ani în ciclism, înainte de a fi lovit de un camion şi trimis să pedaleze pe lumea cealaltă, ceea ce chiar cred că face. Sînt unii cărora li se strică kilometrajul şi o pot ţine aşa la infinit. Nu influenţează ierarhiile, nu deranjează pe nimeni, merg doar înainte pentru că asta ştiu, asta le place. No story, no worry. Be happy.
