Cum ar fi să trăim 1000 de ani?

Care ar fi problemele cele mai stringente pentru rezolvarea cărora medicina şi ştiinţa ar trebui să-şi concentreze toate cercetările? Un argument puternic ar fi combaterea bolilor care omoară majoritatea oamenilor, precum malaria, pojarul şi diareea, cele care încă omoară milioane de oameni în ţările în curs de dezvoltare, deşi foarte puţini în restul ţărilor dezvoltate.

Cu toate acestea, ţările bogate preferă să investească cea mai mare parte a fondurilor pentru cercetarea bolilor de care suferă cetăţenii lor şi cel mai probabil acest lucru va continua şi în viitorul apropiat. Avînd în vedere acest lucru, care ar fi acea descoperire medicală care ne-ar îmbunătăţi cel mai mult vieţile?

Dacă primul gînd ce vă vine în minte este „vindecarea cancerului“ sau „un remediu pentru bolile de inimă“, mai gîndiţi-vă. Aubrey de Grey, directorul ştiinţific al Fundaţiei SENS, şi cel mai înfocat avocat al cercetărilor anti-îmbătrînire, susţine că nu are nici o noimă ca majoritatea resurselor medicale să fie irosite pentru combaterea bolilor bătrîneţii, fără a combate bătrîneţea în sine. Dacă vindecăm una dintre acele boli, cei care probabil că ar fi murit din cauza lor se pot aştepta să moară din cauza altor boli, în doar cîţiva ani. Beneficiul ar fi, pînă la urmă, minor.

În ţările bogate, bătrîneţea este cauza principală a 90% dintre decese; tratarea bătrîneţii ar fi o formă de medicină preventivă pentru toate bolile vîrstei a treia. În plus, înainte de a provoca moartea, îmbătrînirea ne reduce capacitatea de a ne bucura de viaţă sau de a fi de ajutor celor din jur. Aşa că, în loc de a trata bolile care apar mai ales la un anumit segment de vîrstă, n-ar trebui căutat modul prin care să încetinim sau să reparăm deteriorările pe care bătrîneţea le aduce corpului nostru?

De Grey e de părere că pînă şi cel mai mic progres în acest domeniu ar putea duce la o extindere dramatică a speranţei de viaţă. Tot ceea ce trebuie să facem este să atingem ceea ce el numeşte „viteza de eludare a longevităţii“ – adică acel punct în care am putea extinde limita vieţii îndeajuns de mult pentru a avea timp pentru viitoare progrese ştiinţifice care să permită alte şi alte extinderi, prelungind continuu longevitatea. Într-un recent discurs ţinut la Universitatea Princeton, De Grey a spus: „Nu ştim cîţi ani are azi primul om care va trăi 150 de ani, dar primul care va atinge vîrsta de 1000 de ani este, cu siguranţă, mai tînăr cu 20 de ani“.

Ceea ce susţine De Grey cu privire la acest proiect nu e viaţa eternă, ci mai degrabă o prelungire a vieţii sănătoase şi tinere, care ar ţine de un anumit control asupra procesului de îmbătrînire. În ţările bogate, permiţînd tinerilor sau celor de vîrstă mijlocie să rămînă tineri pentru mai multă vreme, s-ar atenua deja conturata problemă demografică, în care segmentul celor în vîrstă a atins un prag fără precedent în istorie – un segment deseori dependent de populaţia tînără.

Pe de altă parte, trebuie să ne punem o întrebare morală: Sîntem egoişti pentru că încercăm să ne prelungim atît de mult viaţa? Şi, dacă ar fi să reuşim, nu va fi acest rezultat – bun pentru unii, nedrept pentru alţii?

Speranţa de viaţă a oamenilor din ţările bogate este deja cu 30 de ani mai mare decît cea a oamenilor care trăiesc în ţările subdezvoltate. Dacă descoperim tratamentul anti-îmbătrînire, am putea avea o societate în care majoritatea celor săraci se apropie de moarte, în acelaşi timp în care membrii minorităţii înstărite au trăit doar o zecime a vieţii lor îndelungate.

Inegalitatea este un motiv de a crede că, tratînd bătrîneţea, n-am face decît să sporim limitele nedreptăţii în lume. Altul ar fi acela că oamenii ar continua să se nască, fără ca alţii să moară, că populaţia planetei se va mări într-un ritm mai alert decît cel de azi, ceea ce, fără îndoială, ar face pentru unii viaţa mult mai grea decît ar fi altfel.

Peste aceste obiecţii putem trece doar în măsura gradului nostru de optimism în ceea ce priveşte viitoarele dezvoltări tehnologice şi economice. Replica lui De Grey la prima obiecţie este că, în timp ce tratamentul anti-îmbătrînire poate fi scump la început, este foarte probabil ca preţul să scadă în timp, după cum s-a întîmplat cu multe alte inovaţii, de la computere la medicamente care previn evoluţia SIDA. Dacă lumea va continua să se dezvolte economic şi tehnologic, oamenii vor deveni mai bogaţi şi, pe termen lung, toată lumea va putea beneficia de tratamentul anti-îmbătrînire. Deci, de ce nu am da startul în a face din asta o prioritate chiar de acum?

Cît despre a doua obiecţie, contrar a ceea ce presupun mulţi oameni, chiar triumful în faţa bătrîneţii ne-ar putea da acel spaţiu necesar pentru a găsi soluţii pentru explozia demografică, pentru că anti-îmbătrînirea ar întîrzia sau ar elimina menopauza, permiţînd femeilor să aibă primul copil mult mai tîrziu decît pot s-o facă azi. Dacă dezvoltarea economică continuă, rata fertilităţii în ţările dezvoltate va scădea, după cum se întîmplă şi în prezent. Pînă la urmă, şi tehnologia ar putea anula obiecţia exploziei demografice pentru că ar asigura noi surse de energie care nu ar mări emisiile de carbon.

Motivul exploziei demografice naşte însă şi o problemă de natură filozofică. Dacă planeta noastră are o capacitate finită de a suporta viaţa umană, ce este mai bine: să ai mai puţini oameni care trăiesc mai mult sau mai mulţi oameni cu viaţă scurtă? Unul dintre argumentele pentru care e mai bine să existe mai puţini oameni care trăiesc mai mult este acela că cei născuţi cunosc deja beneficiul vieţii; cei care nu există n-au de unde să ştie ce pierd prin moarte.

De Grey a înfiinţat Fundaţia SENS pentru a promova cercetările anti-îmbătrînire. După cele mai multe standarde, eforturile lui de a strînge fonduri au fost încununate de succes, căci Fundaţia are în prezent un buget anual de 4 milioane de dolari. Dar după standardele cercetării în domeniul medical, suma este penibil de mică. De Grey poate că greşeşte, dar dacă există şi cea mai mică şansă ca el să aibă dreptate, enormele retribuţii pe care le-ar avea tratamentul anti-îmbătrînire ar face din acest domeniu un pariu mult mai profitabil decît sînt alte arii ale cercetării medicale, care azi primesc fonduri incomparabil mai mari.

Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton şi profesor laureat la Universitatea din Melbourne. Printre cărţile sale se numără Animal Liberation, Practical Ethics, Rethinking Life and Death şi The Life You Can Save. 

Copyright: Project Syndicate 2012
www.project-syndicate.org  

traducere de Stela Giurgeanu