Cum am putea să spunem cine sîntem

Bunul-simţ e pe moarte. Intubat, cu ochii închişi, cu senzorii aparatelor pe tot corpul. Pe monitorul cardiac, bătaia inimii pîlpîie într-un ritm de blues care nu poate ţine atent pe nimeni. Şi oricum, salonul e pustiu: chiar şi asistentele se uită la televizor, la nunta Tupeului cu Ignoranţa, evenimentul monden al anului. Urmează ştirile, care vor anunţa, fără să mai fie nevoie de o verificare din trei surse, chiar sfîrşitul decenţei naţionale: pentru piaţa externă sîntem o naţiune de borfaşi şi violatori, care în timpul liber cerşesc. E uimitor. De cînd a căzut bietul Cioroianu (şi din cauza unei gafe pe care am apărat-o în Dilema veche), nimeni nu mai are curajul să spună că noi nu sîntem ei şi că ei sînt altceva. Români? Întrebaţi-i pe violatorii de la Roma cine e Sadoveanu. Puneţi-i să recite din Bacovia. Încercaţi să scoateţi de la ei mai mult de 300 de cuvinte din fondul principal al limbii noastre. Întrebaţi-i mai ales care e rostul lor în lume şi ce înseamnă munca. Ce cred despre decenţă. Ce responsabilitate au faţă de alţi oameni. Întrebaţi-i asta şi aţi stabilit cam cu ce fel de lighioană discutaţi. Însă puneţi aceleaşi întrebări acasă, în scara blocului şi veţi fi surprinşi: nici noi, cei rămaşi aici, nu prea mai ştim să răspundem. De-aia identitatea naţională e chestie de buletin şi atît: pentru că în atîţia ani de ţinut în geamul şcolii, la orele de la care generaţii întregi au chiulit, n-a mai rămas din ea decît o foiţă de ceapă, transparentă. Nu-ţi ţine de cald şi nici de pavăză. Există o explicaţie. Românii sînt un popor supus. Vrei să-i ocupi? Nici o problemă, te ajută cu drag, se organizează să-ţi fie mai uşor. Îţi învaţă cîntecele, admiră ce iubeşti tu, se îmbracă ca tine, ba chiar îţi dau şi fata de nevastă! Capul plecat e o bună ocazie să te uiţi atent cum e încălţat stăpînul. Şi nu doar că-ţi rămîne netăiat de sabie, dar iei şi-o lecţie rapidă de styling. Nu ştiu de unde vine atîta flexibilitate: poate şi din incertitudinea copilului din flori, care ştie o poveste frumoasă cu tatăl lui, însă e dezamăgit că nu-l poate cunoaşte niciodată şi nici nu-l poate aduce la şedinţa cu părinţii. Ne-am minţit cu Decebal şi Traian şi Ştefan. Sînt doar nişte figuri vagi, de vodevil, care nu se pot bate cu Cămătarii şi nici cu clanul lui Studentul şi nici cu un milion de mitocani mai mici. Violenţei fizice îi opunem, cînd se poate, mersul pe trotuarul celălalt. Violenţei verbale îi opunem rîsul jenat şi privitul în altă parte. Violenţei valorilor tribale îi opunem... ce? Jena de a nu avea nici o alternativă naţională sănătoasă la şmecherie, de a nu avea nici un model pentru mase fără maşină rapidă şi bani mulţi, de a nu avea nici un proiect politic fără hoţie şi nici un proiect individual onest fără emigrare. Poate că e bine că n-avem pornirea violenţei faţă de alţii. Însă sîntem acum îngenuncheaţi de violenţa altora. Violenţa celor pe care nu putem să-i numim, pe care nu putem să-i arătăm cu degetul, pe care nu putem să-i altoim în masă, pentru că Europa nu generalizează, şi pe care nu putem să-i batem individual. Pentru că n-am mers atîta la sală cum au mers ei, eram la serviciu. Acum cîteva decenii un istoric se chinuia să dea o tentă pozitivă faptului că n-am avut un imperiu. Nu există nimic pozitiv în lenea asta. Şi oricum, eşti ori imperiu, ori provincie. Sîntem acum o ţară în curs de ocupaţie din interior şi nici măcar în ultimul deceniu înainte de victoria infiltraţilor nu mai putem găsi un proiect naţional care să ne apere identitatea. Mai avem cîţiva ani să facem diferenţa. Cîţiva ani în care cuvîntul "român" va putea fi explicat copiilor fără un drum la Muzeul Antipa. După aceea, românii vor fi ei, în vreme ce noi, ăştia fără tupeu şi manele, fără pumn şi tatuaj, fără privire tîmpă şi mînă rapidă, fără ritm în sînge şi fără sînge în instalaţie, noi ăştia vom fi istorie. Uitaţi-vă pe demografice şi în pozele de familie. Cîţi copii aveţi? Cîţi aveau bunicii? Am făcut nişte simplificări aici, să mă ierte Europa. Ea o avea timp să facă distincţii. Noi însă sîntem deja în întîrziere.