Cum am devenit atît de eurosceptici

V-aduceți aminte? În urmă cu mai mulți ani, am dat vina pe europeni că ne obligă să ne asomăm porcii și nu ne mai lasă să îi ucidem în stilul nostru clasic, înfigîndu-le un cuțit în beregată.

Au urmat altele. S-a spus că Vestul ademenește forța de muncă din România, fără să se adauge că românii au plecat la muncă în străinătate de bunăvoie și nesiliți de nimeni sau poate doar din dorința legitimă de a cîștiga mai mulți bani decît în România. Bineînțeles că migrația forței de muncă a fost urmată de adevărate drame personale, pentru că familiile de români au fost separate, pentru că angajatorii români au rămas în criză de lucrători, dar, în ultimă instanță, decizia de a pleca din țară a fost una cît se poate de personală. În această materie, România și Uniunea Europeană nu au făcut decît să respecte un principiu fundamental, și anume libertatea de mișcare a forței de muncă.

S-a spus apoi că Uniunea Europeană discriminează România acordînd subvenții mai mici pentru agricultură decît cele plătite pentru unele state vestice. Este adevărat, dar s-a uitat să se mai spună că nivelul subvențiilor a fost calculat la intrarea în Uniunea Europeană în funcție de performanțele agriculturii românești. În plus, nimeni nu calculează că pentru agricultura românească subvențiile directe plus cele acordate prin programele de dezvoltare rurală ajung să totalizeze cît sumele primite de către fermierii din Europa de Vest.

S-a afirmat că investitorii europeni au venit în România pentru a pune mîna pe cele mai bune companii locale, pentru a le exploata și a scoate profit. S-a omis să se mai spună că România a ales metodele de privatizare (spre deosebire de Polonia care a vîndut pe Bursă participații minoritare la companiile de stat, România a preferat să vîndă pachete majoritare de acțiuni prin negociere directă). De asemenea, s-a vorbit prea puțin despre know-how-ul cu care au venit în România marile companii occidentale, despre locurile de muncă bine plătite și despre taxele și impozitele strînse și achitate către bugetele de stat. În schimb, au curs acuzații nedovedite referitoare la scoaterea din țară a unor profituri neimpozitate. Fără să se spună că statul român are la dispoziție legislație adecvată și toate instituțiile, de la ANAF la Oficiul împotriva spălării banilor, pentru a dovedi eventuale practici fiscale incorecte ale unor investitori străini.

Uniunea Europeană a fost comparată cu fosta Uniune Sovietică. Dintre toate, aceasta este cea mai dureroasă afirmație pentru că URSS a adus dictatura comunistă, în timp ce Uniunea Europeană consolidează valorile statului de drept și ale democrației. Se insinuează astfel că Uniunea Europeană ia decizii de la centru, fără să țină cont de statele membre. Este fals! Mecanismele democratice funcționează, instituțiile europene funcționează, punctele de vedere ale statelor membre și ale publicului sînt auzite la Bruxelles și la Strasbourg, iar cel mai bine demonstrează acest lucru Polonia și chiar Ungaria.

Este greu de înțeles. Românii vor ca decizia să se ia în țară, dar atunci cînd acest lucru se întîmplă, cum ar fi de exemplu Planul Național Strategic din sectorul agricol, sînt nemulțumiți de sumele alocate și de felul în care a fost construit. De fapt, românilor le place să primească bani europeni, dar cred că acest lucru li se cuvine și că nu trebuie să dea socoteală pentru fondurile încasate. Exemplul cel mai recent în acest sens este Planul Național de Redresare și Reziliență, acolo unde vrem să schimbăm o parte din reformele asumate, dar să ne rămînă banii din program.

S-a spus că România plătește mai mult decît primește de la Uniunea Europeană. Este complet greșit și, din acest punct de vedere, doar simpla alăturare a cifrelor este edificatoare. România a primit mult mai mulți bani, prin fonduri europene, decît contribuția pe care a plătit-o anual. Că o parte din banii europeni s-au cheltuit pe tehnologie, bunuri sau servicii venite din Uniunea Europeană este o altă discuție și ea privește nivelul de dezvoltare al industriei și economiei românești.

S-a afirmat că importurile europene îi „otrăvesc” pe consumatorii români. Sau, mai „soft”, că firmele multinaționale aplică un tratament de dublu standard unor produse alimentare vîndute pe piețele din Estul Europei față de aceleași mărfuri comercializate în Vest. Explicația companiilor este că adaptează rețetele produselor în funcție de gusturile consumatorilor de pe diferite piețe. Cine să mai audă, însă, și răspunsul firmelor.

Uniunea Europeană este, totuși, bună la ceva. Ea este perfectă pe post de „manta de vreme rea” pentru politicienii români. Reformele pe care ei se tem să le înceapă din motive electorale sînt impuse de la Bruxelles. Deciziile greșite ale politicienilor români sau lipsite de fundamentare sînt aruncate în „cîrca” Uniunii Europene.

Pentru o parte dintre români, „răul” vine de la Bruxelles. Dincolo de sondajele de opinie, în România bate un vînt de euroscepticism. Ceea ce ne arată că 30 de ani de democrație înseamnă puțin și că nu trebuie să ne pierdem „busola” europeană.

Constantin Rudnițchi este analist economic. 

Foto: wikimedia commons