Cum a ajuns „dosarul Nigel Farage” un caz moral despre bănci și clienți

Recent, în Marea Britanie s-a declanșat un scandal care are multe ingrediente pentru a fi un caz-școală pentru economia și sistemul bancar de astăzi. Sintetizat, o bancă decide să închidă contul unui fost politician controversat pe baza amestecului de criterii economice cu cele ce țin de riscul reputațional și de valorile băncii.

Mai pe larg, politicianul în cauză este Nigel Farage. Vă aduceți aminte de Farage, este omul care a fost „vîrful de lance” al campaniei pro-Brexit, a condus Partidul Independenței Regatului Unit (UKIP) și apoi Partidul Brexit, din fruntea căruia a demisionat în anul 2021, tocmai după ce a recunoscut că a exagerat în unele privințe, în ceea ce privește susținerea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. 

De asemenea, Farage este un suporter al lui Donald Trump, un susținător vocal al lui Vladimir Putin și mulți își pot aduce aminte de un șir lung de declarații și fapte controversate, printre care filmările cu migranți care ar fi venit cu bărcile pe Canalul Mînecii și care ar fi creat o adevărată „invazie” în Marea Britanie. Bineînțeles, adevărul era cu totul altul, dar democrația oferă spațiu de manevră și politicienilor de tip Nigel Farage.

Dar băncile fac la fel, adică tolerează foști politicieni (astăzi), precum Farage? Un răspuns avem în ceea ce s-a întîmplat în Marea Britanie. Respectiv, Coutts, banca prin care Nigel Farage își derula activitățile financiare, l-a anunțat în luna iunie a.c. pe fostul politician că începînd cu iulie a.c. i se va închide contul. Farage a primit opțiunea să își deschidă un cont la banca NatWest, care face parte din același grup cu Coutts, dar acesta a refuzat. 

Trebuie spus că există o diferență între cele două bănci. Coutts este o bancă de investiții, care administrează fonduri private, după o serie de reguli proprii, precum obligația clienților de a avea împrumuturi sau investiții de cel puțin un milion de lire sterline sau economii de cel puțin trei milioane de lire sterline. NatWest este o bancă de retail, care nu lucrează cu condiții speciale pentru clienții.

Nigel Farage a avut o ipotecă la Coutts care a fost plătită și a expirat luna aceasta, nu mai era reînnoită și, prin urmare, comitetul băncii a recomandat încetarea relației contractuale. Strict tehnic, banca avea perfectă dreptate să oprească legătura comercială cu Nigel Farage. Adică, după expirarea ipotecii, fostul politician nu mai îndeplinea condițiile impuse de bancă clienților ei. Aceste condiții (împrumuturi de cel puțin un milion de lire sterline sau economii de trei milioane de lire) pot părea exagerate, dar sînt regulile pe care o bancă de investiții le poate impune clienților. Pînă aici, nu există nici un dubiu, modul de lucru al acestor societăți bancare este cel prin care condiționează clienții peste anumite limite pentru a le administra banii. Iar Coutts nu este singura bancă de investiții care impune o serie de praguri financiare. 

Numai că lucrurile s-au complicat. Nigel Farage a cerut dosarul bancar pe baza căruia s-a luat decizia. Astfel, o serie de exprimări din dosar l-au făcut pe Farage să se victimizeze considerînd că închiderea contului bancar s-a făcut din cauza opiniilor sale politice și, deci, este un afront la libertatea de exprimare. Și iată cum o simplă problemă tehnică și comercială s-a transformat într-un caz cu interpretări politice și ce țin de fundamentele democrației. 

Astfel, tema s-a mutat de pe terenul economiei, cel tehnic și cu reguli clare, pe cel al interpretărilor de tip politic. Este adevărat că raportul băncii precizează că „opiniile declarate public de Nigel Farage sînt în contradicție cu poziția băncii ca organizație incluzivă”. O parte din analiza Coutts a arătat că „valorile pe care le împărtășește fostul politician nu se aliniază cu cele ale băncii”. Ceea ce este o evidență. De altfel, multe companii, inclusiv bancare, și-au construit și au făcut public un set de valori și principii pe care își sprijină activitatea.

De asemenea, marile firme prezintă rapoarte de sustenabilitate, pe standarde ESG, care se referă la aplicarea în companie a principiilor de protecția mediului, sociale și de guvernanță corporativă. În lumea corporațiilor începe să se aplice un set de valori, iar punerea lor în practică merge pînă acolo încît experții arată că dacă angajații nu împărtășesc valorile companiei nu pot să lucreze în cadrul firmei și invers. 

Dincolo de interpretările politice, „dosarul Farage” aduce în discuție cîteva teme de dezbatere referitoare la relația dintre clienți și bănci și, în general, între firme și consumatori. De exemplu, și băncile românești interoghează clienții asupra statutului de persoană publică. Motivul este legat de faptul că personalitățile publice de rang înalt, precum politicienii, pot fi susceptibile de luare de mită. Iar băncile, care fac un serviciu public, în ultimă instanță, au regulamente specifice care să semnalizeze eventuale sume bănuite ca fiind „bani negri”. 

Nu în ultimul rînd, o mare întrebare este dacă băncile își pot permite să renunțe la clienții care nu au valori comune cu cele ale companiei. Este un abuz sau o normalitate? Sînt întrebări valabile și pentru mediul economic românesc. Chiar dacă, deocamdată, clienții băncilor din România pot fi cel mult iritați de felul în care sînt chemați să își actualizeze datele personale, de comisioanele bancare sau de creșterea dobînzilor. „Dosarul Nigel Farage” era, din punct de vedere economic, simplu și clar. Cînd, însă, temele de dezbatere ajung la valori și principii, lucrurile se complică.

Constantin Rudnițchi este analist economic.

Foto: Derek Bennett/ wikimedia commons