Cultul lui Băsescu
"Cazul ŤTraian Băsescu şi vocile lui» e povestea unei seducţii în grup şi prilejul unor amare reflecţii. Oameni normali au luat-o razna şi, ca sub puterea unei hipnoze, şi-au pus reputaţia să facă trotuarul. Tipi inteligenţi şi-au abandonat castitatea în mîinile unui discurs de învestire. Jurnalişti sobri, care pînă ieri au refuzat cu răceală toate farmecele politicii, au cedat la o pişcătură de fund. Şi pentru că vin dintr-o lume a raţiunii, pînă mai ieri neînfierbîntată, jurnaliştii lui Băsescu joacă, în manualul de patologie publică, cel mai dramatic episod autist. Nu sînt mulţi, dar cîţiva sînt dezamăgiri notorii. Modelul exemplar însă, liderul absolut al categoriei, este Traian Ungureanu, cel mai inspirat stilou al momentului şi cea mai scurtă idee de ambasador la Londra (...). Acesta e dezastrul: cea mai strălucită minte a paginilor noastre a ajuns să-i sărute papucii lui Băsescu. Sărutul e aproape real şi are, din afară, toată dizgraţia unui gest homosexual la lumina zilei. Atracţia e brutală ca gravitaţia şi compulsivă ca amorul fizic, iar lipsa regretului e probă criminalistică. Contrastul dintre ceea ce, de azi înainte, voi numi Ťincredibila slugărnicie a lui Traian Ungureanu» şi statura impozantă a omului-intelect măsoară cea mai periculoasă curbură de coloană din istoria recentă a demnităţii." (Doru Buşcu, Cotidianul, 21 februarie 2007) "Subsemnatul, născut, acum 48 de ani, în România subjugată, şi sătul de propunerea de a continua tot aşa, îmi recunosc faptele. Sînt sluga lui Băsescu Traian, de profesie preşedinte şi de vocaţie coşmar al oligarhiei. Ce mă îndeamnă să îi sărut papucii - poziţia în care m-a surprins ieri un editorial al lui Doru Buşcu, refuzat mai întîi, din pudoare, de România Mare? Nimic (...). Cultul lui Băsescu nu e ilegal şi nu e cult. E campania pentru normalitatea de stat. Preşedintele însuşi o slujeşte, abrupt şi legal. Uneori răstit, alteori slăbit de greşeli vechi, neonorante. Însă vizibil şi concret. Preşedintele putea fi Sultan îndestulat. Nu e. Ţine să stea cu spatele la zid. Oare de ce? România e la ananghie, iar noi, slugile Mitocanului, sîntem îngrijoraţi. E grav? Care e procentul legal îngăduit de sprijin pentru Băsescu? Dar doza recomandată de interes pentru şansele de coexistenţă decentă în România? Ştiu doar care e pedeapsa aplicată de cei ce ne privesc şi de posteritate pentru delictul de pasivitate în faţa crimei de strangulare oligarhică a ţării: scîrba şi uitarea. Cunosc şi recompensele acordate de oligarhie pentru aceleaşi fapte: faimă, bani, case şi alte prime de fidelitate, pe care, desigur, organele de anchetă nu le pot aborda fără să încalce sfînta libertate a presei (...). Nu regret. Am totul înainte: mai întîi ploaia de flegme şi măscări. Voi continua să scriu aşa cum ştiu. Cu dispreţ pentru armata de mercenari care mînă România la muncă şi suspină pe tarlaua oligarhilor. Le declar război." (Traian Ungureanu, Cotidianul, 22 februarie 2007) Luni, 26 februarie, Doru Buşcu şi Traian Ungureanu au apărut împreună la emisiunea lui Robert Turcescu. S-a vorbit puţin la începutul emisiunii despre amiciţie şi despre lupta de idei. Puţin. ( C. G. )
