Culianu şi 11 septembrie 2001

Urcasem în tren gîndindu-mă că va urma o noapte lungă, cu reprize scurte de somn, cu amorţeli din cauza scaunului incomod şi cu tot tacîmul unei călătorii de nouă ore. În faţa mea, un bărbat înalt, în jurul a 40 de ani, bine făcut, cu părul lung şi voluminos prins la spate, cu tricou negru, blugi de aceeaşi culoare şi bocanci. Nu mi-ar fi atras atenţia foarte mult, dacă nu scotea două cărţi pe care le-a aşezat pe banchetă: o traducere dintr-un autor necunoscut mie şi un volum de Ioan Petru Culianu. Mi-am zis că cineva care citeşte Culianu nu poate fi decît o persoană cu care dialogul într-o noapte lungă de mers cu trenul este o soluţie plăcută de omorîre a timpului. Nu aveam cum să ştiu, dar am aflat imediat că tocmai îl întîlnisem pe cel mai fervent adept al teoriilor conspiraţiei din viaţa mea. Cred că discuţia a început în timp ce citeam un interviu cu un ministru într-o revistă de politică şi cultură. Nu mai ţin minte cine şi cum a deschis dialogul, însă verdictul scurt al celui din faţa mea, fără a părea să ştie cine era politicianul intervievat, a fost tranşant: "mason, evreu", urmat de o atitudine de dispreţ, care părea a ascunde un gen de ură nejustificată. Am zîmbit. Discuţia se profila şi mai interesantă. Aveam ocazia să ascult pe viu unele dintre cele mai vehiculate prejudecăţi şi teorii ale conspiraţiei, dar să şi încerc să le combat. Mi-am dat seama însă că orice argumente aş fi adus, interlocutorul meu era neînduplecat în judecăţi, deşi mă asculta cu atenţie. Am invocat, fără să-l citez de Alexandru Paleologu, bunul-simţ ca instrument de menţinere a unui echilibru în procesul de înţelegere a lumii care ne înconjoară. I-am spus că a-i suspecta şi acuza tot timpul de comploturi pe cei care ne conduc sau pe cei care sînt diferiţi de noi (cu referire la evrei), că a vedea în jur numai teorii ale conspiraţiei ale căror victime am fi, că a căuta vinovaţi pentru frustrările noastre reprezintă o pierdere de vreme şi o abatere inutilă de la calea fiecăruia în viaţă. Degeaba am încercat să explic că este dincolo de orice logică şi bun-simţ a crede că atacul de la 11 septembrie 2001 a fost pus la cale deliberat de americani pentru a-şi justifica acţiunile ulterioare. A fost zadarnic argumentul că logica după care funcţionează toată industria teoriilor conspiraţiei (cărţi, filme, site-uri etc.) este asemănătoare celei pe care aceste teorii o blamează: obţinerea de profit, speculînd o nişă a interesului uman. Orice aş fi spus, omul din faţa mea rostea aceleaşi idei fixe. Evreii şi masonii conduc lumea şi complotează împotriva noastră. Americanii înşişi au fost cei care au permis atacurile teroriste asupra turnurilor gemene din New York. Toate organismele internaţionale " şi în special cele financiare " sînt dirijate de un grup restrîns de oameni care conduc lumea. Cutare lider politic sau intelectual interbelic ori postrevoluţionar a fost sau este fie evreu, fie mason, fie amîndouă la un loc. Mai mult, mi-au fost recomandate cărţi, filme şi site-uri care să mă lumineze. Las la o parte că, din cele spuse, bărbatul participase la evenimentele din Piaţa Universităţii, întîlnise un fost luptător anticomunist din munţi, se considera urmărit şi interogat de diverse persoane necunoscute (serviciile secrete?) şi nutrea făţişe afinităţi legionare, şi încerc să înţeleg logica după care funcţionează o astfel de gîndire. Nu sînt adeptul unui raţionalism extrem, cred că ştiu să fac diferenţa dintre aparenţă şi realitate, sînt conştient că acţiunile umane au deseori în spate motivaţii ascunse şi sînt convins că există un mister al lumii şi al oamenilor nu foarte uşor de perceput. Ce îi face însă pe adepţii teoriei conspiraţiei să adere la astfel de idei deloc noi? O explicaţie ar putea fi incapacitatea de integrare în societate, de unde şi dispreţul, şi ura faţă de cei care conduc. Un alt motiv l-ar constitui facilitatea şi comoditatea situării într-o astfel de poziţie, în care celălalt este vinovat pentru tot ce i se întîmplă. La fel de valabile par a fi şi ideile de victimă a istoriei şi de nimicnicie a omului de rînd, alimentate de diverşi popularizatori amatori. Nu trebuie exclusă nici explicaţia unei lipse de logică a unei asemenea poziţii, care vine pur şi simplu din ignoranţă şi confuzie de repere. Indiferent care ar fi fost motivaţia interlocutorului meu, cert este că am avut o noapte albă aproape în totalitate, înţesată de cele mai stranii poveşti. Ionuţ MAREŞ