Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
În fiecare an, de 1 Decembrie, am un sentiment aparte. Este un fel de fior pe care îl simt mai ales cînd văd fotografiile de arhivă din anul 1918: românii adunați la Alba Iulia, sfidînd pandemia de gripă spaniolă pentru o cauză nobilă. Este ca o întoarcere în timp în care încerc să retrăiesc, atît cît pot, momentul 1918. Aș spune că este un fel de a fi mîndru că sînt român.
Cu siguranță, în ziua de 1 Decembrie mulți români au o senzație asemănătoare, adică sînt mîndri că sînt români. 1 Decembrie este, însă, și un bun prilej pentru a vedea cum se manifestă și în celelalte 364 de zile ale anului „mîndria de a fi român” și dacă economia noastră ne dă suficiente motive de mîndrie.
Românii sînt mari amatori de produse fabricate în afara țării. Cumpără mărfuri alimentare din import (cu aproximativ un miliard de euro mai mult decît cele pe care România reușește să le exporte), se mîndresc cu mașinile străine pe care le conduc (de multe ori, evită automobilul fabricat în România), își fac cu exuberanță vacanțele în Austria sau Grecia și, desigur, se mîndresc cu obiectele de lux pe care le cumpără din Occident.
Desigur, trăim într-o economie deschisă, iar consumatorii au libertatea de a decide ce vor să cumpere și de unde. Iar celebrul raport calitate-preț mai atenuează în multe situații naționalismul economic și îl face pe cumpărător să aleagă un produs fabricat în afara țării și nu pe cel autohton. Problema apare atunci cînd „viermele” snobismului se insinuează în decizia consumatorului român și cînd alegerea sa îl face să uite un pic de „mîndria de a fi român”. Este adevărat, însă, că, în multe cazuri, producția locală nu este competitivă în fața concurenței străine.
Declarativ, există dorința consumatorilor români de a cumpăra produse locale. Vrem să cumpărăm pepeni și roșii cultivate în țară, dar nu știm că de multe ori semințele legumelor și fructelor românești vin din import. Vrem să cumpărăm alimente, haine sau încălțăminte fabricate în România, dar nu știm că multe dintre ele sînt făcute după tipare occidentale.
„Mîndria de a fi român” trebuie să aibă în spate performanțe ale economiei românești. Conceptul „mîndru că sînt român”, altfel lăudabil, trebuie „umplut” cu fapte concrete: rezultate, eficiență sau realizări notabile.
De exemplu, investitorii români nu au reușit să construiască o rețea de magazine care să concureze cu marile lanțuri europene, în pofida faptului că producătorii autohtoni se plîng de ani de zile de relația comercială cu supermarket-urile europene.
Există rețele comerciale cu capital românesc la nivel local, avem un lanț dezvoltat la nivel național în domeniul produselor pentru amenajări interioare și materiale de construcții (care a reușit să pună în umbră orice alt concurent străin), dar nu există asocieri solide ale producătorilor români care să construiască rețele locale sau regionale.
Din cîteva puncte de vedere, economia românească de astăzi seamănă cu cea de acum un secol. Trenurile care transportă marfă circulă cu aceeași viteză ca în urmă cu cîteva decenii, structura actuală a proprietății terenurilor agricole este la fel cu cea din anul 1930, iar profilul exporturilor agricole este asemănător cu cel de la începutul secolului al XX-lea. Și exemplele pot continua.
Totuși, nu mă mai sperie decalajul pe care România îl are față de țările europene dezvoltate. Am învățat în ultimii 30 de ani că, în anumite domenii, modernizarea ajunge în țară cu întîrziere. Ceea ce Europa de Vest are astăzi, România va reuși peste cinci sau zece ani să aibă.
Ritmul nostru de creștere este marcat de tendințe și conjunctură. Acum, de exemplu, toată lumea din provincie construiește stadioane. Mîine, mai exact peste un deceniu, România va avea infrastructură rutieră decentă, pentru că fondurile, lucrările și licitațiile ne arată acest lucru. Probabil că peste două decenii va exista și o infrastructură feroviară de calitate, cel puțin pe coridoarele europene.
România este un mozaic. Tehnologia de comunicații este la nivel european, dar pe drumurile țării circulă în continuare căruțe trase de cai, sînt ferme agricole mari cu performanțe apropiate de cele ale agriculturii europene, dar și milioane de gospodării agricole în care se produce doar pentru consumul familiei, fără legătură cu piața. România are vîrfuri educaționale excepționale (elevi olimpici la nivel internațional), dar și o foarte mare rată a abandonului școlar. România are cea mai mare rată din Uniunea Europeană a populației care trăiește în mediul rural, dar și cîteva comune în care calitatea vieții este de nivel occidental.
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nimic nu este imposibil pentru România, iar progresul și modernizarea se întîmplă. În ritmul și cu mijloacele noastre. Important este ca timpul să aibă răbdare cu România și astfel vom ajunge să umplem de lucruri concrete „mîndria că sîntem români”.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Foto: wikimedia commons
