Cu fața la vedere

Publicat în Dilema Veche nr. 536 din 22-28 mai 2014
Salutări de la Basel jpeg

Dezbaterea cu privire la interdicţia vălului islamic din Franţa, Germania, Danemarca sau Italia a generat reacţii paradoxale. În Franţa, femeilor originare din ţări cu tradiţie islamică le este interzis să-şi acopere faţa în şcoli şi universităţi, iar interdicţia vălului ar putea fi extinsă pentru toate spaţiile publice. Stat secular? Sigur că da. Dar dezbaterea e mult mai subtilă. În ţara lui mai 1968 şi a lui „il est interdit d’interdire“, era şi normal ca legea să stîrnească alte controverse. Pe de o parte, sînt cei care consideră că islamul e o religie şi o ideologie ale cărei principii antidemocratice sînt periculoase pentru societate. Pe de altă parte, sînt cei care cred că purtarea vălului islamic e un mod de afirmare a identităţii culturale, şi că o asemenea interdicţie ar fi, din principiu, antidemocratică. Democraţia e prea tolerantă cu inamicii potenţiali – spun unii. Intoleranţa e moartea democraţiei – răspund ceilalţi. Cum rezolvăm problema?

În Germania – ţara din Europa occidentală cu cea mai numeroasă comunitate de musulmani – dezbaterile despre o posibilă interdicţie a voalului islamic au produs o reacţie neaşteptată în rîndul tinerilor. Scriam aici, acum trei ani, că vălul a ajuns un accesoriu trendy printre adolescente. În licee şi universităţi, nemţoaice sadea începuseră să poarte voal, cot la cot cu turcoaicele. Gestul s-ar fi putut interpreta ca un semn de solidaritate, cu o manifestare a simpatiei prin imitaţia unui cod vestimentar. Dar, de fapt, nu spiritul democratic a transformat vălul într-un obiect cool. Ci atracţia adolescentină pentru ceea ce este – sau ar putea fi – interzis. Vălul e o formă de afirmare a libertăţii şi a independenţei: în raport cu statul care îl interzice, în raport cu celelalte femei, care sînt comme il faut (adică poartă blugi sau fustă şi se machiază), în raport cu sexul opus etc. Dacă în cultura islamică vălul e un semn al supunerii şi al obedienţei, el devine, odată translatat în cultura occidentală, un semn al diferenţei.

Germania este ţara occidentală unde despărţirea dintre şcoală şi religie e cea mai puţin evidentă. Iar interdicţiile sînt greu de impus, de vreme ce nu există o legislaţie unitară. Universităţile şi şcolile au dreptul să decidă singure asupra interzicerii sau nu a vălului islamic sau asupra afişării simbolurilor religioase. Fiecare comunitate, fiecare instituţie procedează altfel. Recent, o studentă musulmană din Giessen a fost înştiinţată că nu are dreptul să poarte burka (veşmînt care îmbracă întregul corp, lăsînd doar ochii neacoperiţi) în sălile de curs. Motivul interdicţiei, aşa cum a fost explicat de conducerea universităţii, nu avea nimic de-a face cu religia; studentei i s-a transmis că burka e „incompatibilă cu discursul ştiinţific interactiv“. O altă femeie musulmană care obişnuia să poarte văl la serviciu (lucra într-o companie privată) a fost concediată. După mai bine de un an, fosta angajată a cîştigat procesul împotriva patronului, invocînd că a fost discriminată. Firma a trebuit s-o angajeze din nou şi să-i plătească daune – dar i-a găsit un post în care nu lucra direct cu publicul. O angajată care poartă văl nu poate comunica eficient cu clienţii şi este, prin urmare, inutilă – au explicat angajatorii.

În serviciul public, unde angajaţilor le este impus, prin lege, un comportament „neutru din punct de vedere politic şi religios“, burka şi vălul sînt, evident, interzise. Dar cum poate o femeie să predea la o şcoală publică educaţie islamică, dacă îi e interzis să poarte văl? – iată o excepţie care testează limitele toleranţei în ambele tabere.

Una peste alta, nici în Germania, nici în Franţa nu există vreun fenomen de masă legat de portul vălului sau interdicţia lui. Însă în ambele ţări apar, din cînd în cînd, cazuri care fac societatea să vibreze. Cum cei care solicită interdicţia vălului şi cei susţin portul tradiţional sînt, în egală măsură, vehemenţi, e greu să se ajungă la un compromis rezonabil. Uneori, mă întreb însă dacă nu cumva s-a mers prea departe cu aceste revendicări; mai precis, dacă nu cumva imperativul secular n-a devenit între timp el însuşi o religie. Atunci cînd susţin cu atîta vehemenţă interdicţia afişării însemnelor religioase, ateii, agnosticii etc. devin fundamentalişti. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Nicolae şi ElenaCeauşescu, primiți de preşedintele Mao Tzedun, în timpul vizitei oficiale în Republica Populară Chineză, din iunie 1971
România comunistă și mirajul Chinei maoiste: prețul unei prietenii păguboase
Relațiile cu China au fost dezvoltate în mod deosebit după ce Moscova a început o zisă politică de destalinizare, ceea ce l-a nemulțumit pe Gheorghe Gheorghiu-Dej.
banner il vom ucide pe trump in iran
„Îl vom ucide”. Amenințare cu moartea la adresa lui Donald Trump, afișată pe un panou uriaș în Teheran
Un panou publicitar de mari dimensiuni, cu un mesaj de amenințare la adresa președintelui american Donald Trump, a fost dezvelit marți în centrul capitalei Iranului. „Îl vom ucide pe Trump”, este mesajul afișat în Piața Enghelab, una dintre cele mai aglomerate zone din Teheran.
cine este laura giurcanu jpg
Cum o răsfață Marian Huja pe Laura Giurcanu când este plecat: „Sunt singură acasă, în Maroc”
Laura Giurcanu a dezvăluit ce surpriză i-a pregătit Marian Huja în Maroc, în timp ce fotbalistul era plecat la meci.
paula chirila jpg
Ce mânca Paula Chirilă în copilărie, când bunicul o chema la masă. Rețeta simplă care i-a rămas în suflet
Rețeta din copilărie pe care Paula Chirilă nu o poate uita. Bunicul ei pregătea acest preparat pentru toți copiii din cartier
Carla sDreams ChisinauArena 12 jpg
Carla's Dreams revine: ani de pregătire, o seară sold-out la Chișinău Arena și un standard pe care puține spectacole îl ating
Pe 30 octombrie 2026, după aproape doi ani în care s-a dedicat concertelor, Carla's Dreams a revenit cu cel mai ambițios proiect din cariera sa. Carla's Dreams Simfonic a umplut Chișinău Arena într-un show sold-out.
horoscop, foto shutterstock jpg
Horoscop miercuri, 4 noiembrie. Gemenii ascund nemulțumiri, iar Taurii sunt copleșiți de stres
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie.
Luca Niculescu INQUAM PHOTOS MALINA NOROCEA jpg
Vestea așteptată de pensionari: când ar putea crește pensiile. Luca Niculescu susține propunerea ministrului Muncii
Premierul Luca Niculescu a asigurat marți seară, 3 noiembrie, că va exista o indexare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027.
consilierul județean AUR din Arad, Florin Galiș
Consilier județean AUR, vizat într-un dosar de fraudă de aproape 3 milioane de euro. 14 percheziții în Arad
Un consilier județean AUR din Arad, Florin Galiș, este menționat printre persoanele implicate într-o anchetă privind o schemă infracțională de tip investițional, prin care ar fi fost obținuți ilegal aproximativ 2,9 milioane de euro.
masina de vot jpg
Alegeri interimare în SUA. Aliați ai lui Donald Trump promovează teorii ale conspirației după o defecțiune a aparatelor de vot din statul New York
O problemă tehnică apărută la scanerele buletinelor de vot din comitatul Westchester a fost prezentată de mai mulți susținători ai președintelui american drept o presupusă tentativă a democraților de a „fura” alegerile.