Critica românească a Uniunii Europene

Publicat în Dilema Veche nr. 717 din 16-22 noiembrie 2017
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

În polemicile zilei, indiferent de subiectul lor, s-a instalat obișnuința de a lovi pe preopinent cu etichete care se învîrt în jurul aceleiași axe: Uniunea Europeană. Există mereu o tabără care spune celeilalte: „Dacă nu ești cu mine, ești împotriva Europei, ești cu rușii“. Răspunsul vine prompt: „Dacă nu ești cu mine, nu ești cu țara, ești un slugoi al străinilor care își văd doar interesul lor și ne tratează ca pe o colonie de mîna a treia“. Primii strigă: „Popor, săriți, că ăștia ne dau la ruși!“, iar ceilalți strigă: „Popor, săriți, că ăștia ne dau la străini!“ Cel mai adesea, poporul nu-i bagă-n seamă nici pe unii, nici pe alții și, cînd e chemat la urne, se pronunță năucitor și incoerent, dovedind că știe el ceva ce nici unii, nici ceilalți nu pot desluși. Într-o asemenea atmosferă, e foarte dificil să critici Uniunea Europeană, că riști să fii luat drept „pro-rus“. După cum e și foarte dificil să critici metehne locale sau să-i critici pe criticii UE, că te alegi cu blamul de „trădător, antipatriot“. Nu știu cum e la alții, dar la noi critica Uniunii Europene – ca idee, ca „ideologie“, ca ansamblu de instituții, oricum ai privi-o – este un fel de mers pe sîrmă.

Pentru România, UE a fost mai mult decît o forță istorică a binelui, a fost un miracol. 2007, anul aderării noastre la UE, stă alături de 1918, anul întregirii noastre, ca momente astrale ale unei istorii în general cam amărîte. Aderarea la UE a fost ocazia istorică de a fi în Europa la modul propriu și nu doar la modul figurat, așa cum fusesem pînă atunci. Istoric vorbind, pînă în 2007, România nu a fost niciodată parte deplină a spiritului european – sincroni cu Occidentul erau doar cîțiva (uneori mai mulți, alteori mai puțini) români. Dar țara, ca atare, nu a fost în Europa niciodată. Începînd cu 2007, România întreagă s-a așezat în Europa și asta, indubitabil, datorită proiectului Uniunii Europene.

Pe lîngă binele imens pe care UE l-a adus României, relele care vin „la pachet“ par neglijabile. Mai mult, astăzi, cu acest Guvern, cu acest Parlament, cu această justiție, cu această economie, cu această presă, să te declari nefericit din cauza Uniunii pare un fel de extravaganță, dacă nu chiar o neghiobie. A mia oară dovedim că binele ni-l facem noi sau alții, sau noi împreună cu alții, sau alții împreună cu noi – dar răul ni-l facem întotdeauna noi, cu mîna noastră. Dintre relele care macină România, cele produse autohton sînt atît de corozive și de toxice, încît cele care vin din afară, din spiritul birocratic al Uniunii, par biete mîngîieri. Înainte de a reproșa ceva Uniunii Europene, se cuvine să ne reproșăm nouă înșine mult mai multe, dacă privim filmul de zi cu zi al stricării țării.

În fond, ce este de imputat Uniunii? Forțajul de „corectitudine politică“, mai ales. O ideologie albă, care te obligă să uiți ce știi despre tine și să te reinventezi în alte coordonate. Nu mai poți spune prea apăsat că ești român, că devii naționalist. În nici un caz să nu spui că ești creștin, asta trece la poverile trecutului de care trebuie să ne debarasăm. Uită că ești alb – sau, dacă îți aduci aminte de asta, amintește-ți mereu cu vinovăție! Dacă ești din Est, las-o mai moale cu critica comunismului. O fi fost el rău, dar fii nuanțat: a fost și bun pe alocuri. În schimb, fascismul – ăla a fost rău integral. Pe unii dintre noi, aceste „reguli“ îi încîntă, pe alții îi enervează. Dar, încă o dată, cît de rele sînt aceste rele în raport cu amestecul de incompetență, prostie și hoție cu care ne conducem singuri? Credeți că Bucureștiul a devenit un oraș grav disfuncțional din cauza UE? Corupția și impostura de la vîrful României se pot imputa, cumva, Uniunii? Starea infrastructurii, halul în care arată spitalele publice, școlile ca din secolul trecut – sînt aceste realități românești produse de UE? De aceea, mi se pare că orice critică a UE venită din interiorul României este, moralmente, mai dificil de construit.

Observ, însă, că această postură în care ne-a plasat istoria ne dă și unele legitimități specifice. Fiind ultimii integrați, avem cea mai proaspătă memorie a stării de dinafara Uniunii. Și nu mă refer aici la situarea geografică, ci la cea istorică. Am gîndit prea mult extinderea Uniunii Europene ca pe o lărgire fizică, o acumulare de teritorii/populații. Extinderea UE, cel puțin în ceea ce ne privește, a însemnat și o coborîre în timp, căci România era nu doar un nou teritoriu spre Est, ci și o țară întîrziată, adică o țară aflată temporal înapoia Uniunii. Cu alte cuvinte, integrîndu-ne, UE s-a deschis și a primit în sine nu doar o geografie, ci și un trecut. Din această perspectivă, a celor ce trăiesc încă trecutul pe care mai toți ceilalți membri UE l-au trăit deja, avem îndreptățirea firescă de a vorbi pe un ton ceva mai conservator. Mi s-ar părea ridicol ca țara în care încă nu s-a terminat extinderea rețelei de canalizare și a celei de drumuri asfaltate să se dea drept purtătoarea de drapel a avangardei tehnologice, de pildă. O Românie campioană a progresismului ar fi, totuși, caraghioasă. Nu întîmplător, occidentali de cea mai pură extracție, de la Prințul Charles la mulți dintre „expații“ aduși de multinaționale la noi, spun că ceea ce dă României unicitate în ansamblul UE este tocmai existența unor „insule“ nealterate de (post)modernitatea care a cuprins Occidentul, fie că sînt ele colțuri de natură, comunități sau obiceiuri. Voi continua săptămîna viitoare…

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.