Creșterea naționalismului după căderea Zidului Berlinului
Căderea Zidului Berlinului în noaptea de 8 noiembrie 1989 a accelerat dramatic și subit căderea comunismului în Europa. Sfîrșitul interdicțiilor de călătorie între Germania de Est și cea de Vest a dat o lovitură letală societății închise a Uniunii Sovietice. Ceea ce a marcat totodată un punct culminant al ascensiunii societăților deschise.
Am început să mă implic în ceea ce numesc filantropie politică cu zece ani mai devreme. Am devenit un apărător al conceptului de societate deschisă, pe care mi l-a insuflat Karl Popper, mentorul meu de la London School of Economics. Popper m-a învățat că nu putem obține cunoașterea perfectă și că ideologiile totalitare, care pretind că se află în posesia adevărului ultim, pot prevala numai prin mijloace represive.
În anii 1980 am sprijinit disidenții de pe întreg cuprinsul imperiului sovietic, iar în 1984 am reușit să întemeiez o fundație în Ungaria, țara mea de baștină. Am sprijinit financiar orice activitate care nu era inițiată de statul monopartinic. Ideea mea era că, prin încurajarea activităților non-partinice, îi voi determina pe oameni să devină conștienți de falsitatea dogmei oficiale – ceea ce a funcționat de minune. Cu un buget anual de trei milioane de dolari, fundația a devenit mai puternică decît Ministerul maghiar la Culturii.
Am devenit obsedat de filantropia politică și, cînd imperiul sovietic s-a prăbușit, am întemeiat fundații în tot mai multe țări. Bugetul meu anual a sărit de la trei la trei sute de milioane de dolari, în doar cîțiva ani. A fost o perioadă de entuziasm nebun. Societățile deschise erau în creștere și cooperarea internațională era credoul dominant.
Treizeci de ani mai tîrziu, situația e cu totul diferită. Cooperarea internațională s-a lovit de obstacole serioase, iar credoul dominant a devenit naționalismul. Pînă acum, naționalismul s-a dovedit a fi cu mult mai puternic și mai perturbator decît internaționalismul.
Dar acest rezultat nu a fost inevitabil. După căderea Uniunii Sovietice în 1991, SUA au rămas singura superputere în viață, dar nu au reușit să fie la înălțimea responsabilităților pe care li le impuneau noua poziție. SUA erau mai interesate să se bucure de statutul de învingător în Războiului Rece. America nu a reușit să ofere o mînă de ajutor țărilor din fostul bloc sovietic, care se aflau într-o situație disperată, ci a urmat prescripțiile unui Washington Consensus neoliberal.
Acesta a fost momentul în care China și-a început periplul extraordinar de creștere economică, făcut posibil de adeziunea – cu sprijinul SUA – la Organizația Mondială a Comerțului și la alte instituții financiare internaționale. În cele din urmă, China a preluat de la Uniunea Sovietică rolul de potențial rival al SUA.
Washington Consensus a pornit de la premisa că piețele financiare sînt capabile să-și corecteze propriile excese monetare și că, în cazul în care acestea nu reușesc, băncile centrale vor prelua instituțiile defectuoase, integrîndu-le în unele mai mari. Ceea ce a fost o premisă falsă, după cum a dovedit-o criza financiară din 2007-2008.
Crash-ul din 2008 a pus capăt dominației globale indiscutabile a SUA și a catalizat creșterea naționalismului. El a întors totodată sorții împotriva societăților deschise. Protecția de care acestea se bucurau din partea SUA era întotdeauna indirectă și, uneori, insuficientă, dar suspendarea ei le-a făcut vulnerabile în fața amenințării naționalismului. Mi-a luat ceva vreme pînă am înțeles asta, dar dovezile erau incontestabile. Societățile deschise au fost împinse în defensivă, pe întinsul întregului mapamond.
Mi-a plăcut să cred că punctul culminant al acestei involuții a fost atins în 2016, odată cu referendumul Brexit al Marii Britanii și cu alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA, dar problema nu este încă tranșată. Perspectivele societăților deschise sînt agravate de dezvoltarea extrem de rapidă a inteligenței artificiale. Ea poate produce instrumente de control social care pot ajuta guvernele represive și care reprezintă un pericol mortal pentru societățile deschise.
De exemplu, președintele chinez Xi Jingping a demarat elaborarea unui așa-zis sistem de credit social. Dacă va reuși să-l definitiveze, statul va obține controlul total asupra cetățenilor săi. E îngrijorător faptul că opinia publică chineză găsește atrăgător sistemul de credit social, deoarece oferă servicii indisponibile înainte. Sistemul promite combaterea criminalității și le oferă cetățenilor un ghid de evitare a problemelor. Mai îngrijorător e faptul că statul chinez ar putea vinde acest sistem oricărui potențial dictator din lume, care va deveni astfel dependent politic de China.
Din fericire, China lui Xi are un călcîi al lui Ahile: ea depinde de furnizarea de către SUA a microprocesoarelor de care au nevoie companiile 5G, precum Huawei și ZTE. Din nefericire însă, se știe că Trump își pune interesele personale mai presus de cele naționale, iar afacerile 5G nu vor face excepție. Atît el, cît și Xi au probleme politice acasă, iar la negocierile comerciale cu Xi, Trump a pus Huawei pe masa tratativelor și a convertit microcipurile în monedă de schimb.
Rezultatul e imprevizibil, întrucît depinde de o serie de decizii care încă nu au fost luate. Trăim în vremuri ale schimbării, cînd paleta posibilităților este cu mult mai vastă decît de obicei și cînd rezultatul este mai incert decît în vremuri normale. Singurul lucru pe care ne putem bizui sînt convingerile noastre.
Sînt devotat scopurilor urmărite de societățile deschise, indiferent de rezultat. Aceasta e diferența dintre munca pentru o fundație și încercarea de a cîștiga bani la bursă.
George Soros este preşedintele fundaţiilor Soros Fund Management şi Open Society. Un pionier al industriei hedge-fund, el este autorul mai multor volume, printre care The Alchemy of Finance, The New Paradigm for Financial Markets: The Credit Crisis of 2008 and What it Means și The Tragedy of the European Union: Disintegration or Revival? Cea mai recentă carte: In Defense of Open Society (Public Affairs, 2019).
© Project Syndicate, 2019
www.project-syndicate.org
(traducere din limba engleză de Matei PLEȘU)
