Corupţie şi pedeapsă
John Rowland a fost ales de trei ori la rînd guvernator al statului Connecticut, prima oară la 37 de ani, după care a urmat o condamnare pentru corupţie - executată - de zece luni. Cît era guvernator, cînd vizita Casa Albă era oaspetele de onoare al lui George şi Laura Bush, i se repartiza dormitorul Lincoln. Avusese o carieră rapidă şi se vorbea despre un posibil post de ministru, cînd au început necazurile. Întîi au fost fleacurile: despre cada de baie de 2800 de dolari, a declarat că a cumpărat-o, dar de fapt era un cadou de la un adjunct. Apoi a spus că s-a împrumutat ca să-şi îmbunătăţească sistemul de stropire a gazonului de la vila de la ţară, apoi a fost nevoit să admită că adjuncţii, cunoscuţii şi alte persoane care aveau contacte cu statul i l-au plătit. Apoi a apărut acuzaţia că a primit 100.000 de dolari de la antreprenori de construcţii. Şi-a recunoscut vinovăţia şi a fost condamnat, în 2005, devenind deţinutul 15623-014 în Loretto, PA. A stat în puşcărie 10 luni şi, după eliberare, a început să-şi îndeplinească serviciul în folosul comunităţii. Nu mai are iluzii: e însoţit de cîinele Colby şi îşi dă seama că e "încă radioactiv"; explică destul de convingător cum apare cultura fraudei: "Ţi se pare că toţi subordonaţii tăi n-au decît o grijă: să te facă să arăţi bine, să te simţi bine şi începi să crezi că aşa e viaţa meritată. Soarele răsare cînd tu te trezeşti - toată lumea îţi spune asta. Şi începi s-o crezi şi tu. Subordonaţii şi cei din lobby îţi spun acelaşi lucru: ce măreţ eşti, cît de grea e munca ta, cît de mult te apreciază toţi, şi cît de mult meriţi să fii recompensat... Cînd cineva îţi oferă o noapte de vacanţă cu mai puţin de 100 de dolari, în casa unui posesor de contracte cu statul, nu-ţi trece prin cap să te întrebi de ce. Îmi spuneam că merit, că muncesc din greu, copiii mei suferă pentru că mă văd foarte rar şi salariul meu pe an e de 78.000 de dolari (...) Cînd am petrecut o noapte în dormitorul preşedintelui Lincoln mi s-a părut că şi eu aş putea deveni preşedinte odată şi-odată". (Washington Post, 17 iunie 2007) A fost încarcerat într-o închisoare fără ziduri şi lacăte vizibile, dar a pierdut totul: libertatea, familia. A stat în aceeaşi celulă cu cei condamnaţi pentru comerţul cu droguri, în fiecare dimineaţă curăţa, cu un mop şi o mătură, podelele. Unul dintre deţinuţi s-a oferit să-l înveţe - contra două scrumbii pe şedinţă - ce gimnastică să facă pentru a slăbi. S-au împrietenit. Acum se ocupă de recuperarea foştilor deţinuţi, dependenţi de alcool sau de droguri. Soţia lui, Patty, îl susţine, dar preferă să nu vorbească despre ceea ce s-a întîmplat. Cîinele Colby nu vorbeşte, dar înţelege. ( M. B. )
