Corecții și vînătăi
În DEX, primul sens al cuvîntului corecție este precedat de o paranteză explicativă, din care cititorul află că ar fi vorba de o folosire desuetă, neobișnuită azi: „(În trecut) Pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie”. Eticheta „în trecut” apărea deja în Dicționarul limbii române literare contemporane (DLRLC), din 1955-1957. Același înțeles este considerat în Micul dicționar academic (2002) ca „învechit”. Nu știu pe ce s-au întemeiat dicționarele cînd au evaluat sensul respectiv ca inactual: probabil că totul a început dintr-o intenție prescriptivă, de eliminare (cel puțin din discursul oficial) a unei accepții văzute ca reflectînd o mentalitate învechită. Apoi, din inerție, eticheta „în trecut” (indicînd mai mult o dorință decît o realitate) s-a perpetuat, fiind preluată fără prea multă verificare de noile ediții ale dicționarelor. Eufemismul convenționalizat corecție este într-adevăr stînjenitor, mai ales în vremea noastră, pentru că păstrează în memoria sa lexicală o atitudine favorabilă, o viziune în care pedeapsa corporală apare ca normală, educativă și justificată. Bătaia este eufemizată ca act pozitiv, care corectează, repară greșeli, îndreaptă.
În răspăr cu precauțiile lexicografice, folosirea cuvîntului corecție cu sensul „pedeapsă corporală; bătaie” este destul de frecventă în limba actuală. O găsim adesea în presa tabloidă, în relatări ambigue și ipocrite despre „viața vedetelor”, mai exact despre violența domestică. Textele mimează surpriza sau indignarea, dar abundă în detalii sordide, care să răspundă presupusei curiozități a cititorului. Rețeta tabloidă caută să obțină în același timp două efecte complementare: să trezească interesul prin senzaționalul violenței, dar și să reconfirme așteptările și opiniile comune, normalizînd bătaia, explicînd-o, scuzînd-o, evitînd poziția moralistă sau legală care i-ar putea indispune pe cititorii fideli. Corecție e termenul-cheie al acestei normalizări. Uneori cuvîntul este atribuit unui martor – „«a sechestrat-o mai bine de cinci ore, timp în care i-ar fi aplicat o corecție serioasă», a dezvăluit sursa citată” (evz.ro) –, dar de cele mai multe ori este preluat și asumat de autorii textelor: „chiar dacă de fiecare dată vedeta a negat că ar fi primit corecții fizice, sursele apropiate (...) au dezvăluit că bătăile au fost cît se poate de reale” (protv.ro); „În aceste locații de lux o duce A.B., care, la rîndul său, i-a aplicat cîteva corecții blondei” (fanatik.ro); „Una dintre corecții, o furculiță înfiptă în mînă” (newstrack.ro) etc. Corecția (cuvîntul e uneori însoțit de precizarea fizică) se aplică și se primește; verbele sînt la fel de eufemistice, aparținînd registrului tehnic și scenariilor pozitive. Iar gravitatea violenței e indicată de adjectivele serios sau dur (corecție serioasă, corecție dură). Pentru autorii textelor, recursul la aplicarea de corecții pare a fi o opțiune stilistică elegantă, în contrast cu alte referiri, mai brutale, la faptele violente: „Ce au păţit acestea? Nimic mai mult decît o corecţie pe care, cu siguranţă, au ţinut-o minte toată viaţa” (libertatea.ro); „arestat preventiv după ce şi-a snopit în bătaie iubita. Corecţia, aplicată în faţa copilului de 2 ani” (republikanews.ro); „după o serie de pumni în cap şi în restul corpului, bărbatul a fost nemulţumit de corecţia aplicată soaţei şi a înşfăcat un cuţit de bucătărie cu care a înjunghiat-o pe femeie în spate” (bzb.ro).
Textele care vorbesc despre corecții furnizează numeroase detalii descriptive ale fenomenului și ale efectelor sale, într-un registru mult mai direct. Persoana agresată „a încasat o bătaie soră cu moartea”, „timp de cinci ore, bărbatul ar fi bătut-o cu bestialitate”, „a învinețit-o”, „o bătea pînă nu mai știa nici cum o cheamă”, a fost „snopită în bătaie”. Sînt descrise cu minuțiozitate și efectele corecției asupra persoanei care: „se deplasa cu greu”, „avea fața plină de vînătăi”: „abia ținîndu-se pe picioare”, „extrem de vînătă la un ochi”, „vînătaia de la ochi se zărea prin lentilă”, „cu vînătăi la ochi și abia mișcîndu-se”, „cu fața tumefiată”, „desfigurată” etc.
În unele contexte se simte o oarecare detașare ironică față de termenul corecție, pus între ghilimele; în altele, cuvîntului i se atribuie un sens atenuat (de pedeapsă corporală ușoară; palmă, urecheală etc.). Din exemplele de mai sus se vede totuși cum eufemismul se asociază firesc cu snopiri în bătaie, cu fețe tumefiate și vînătăi.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
