Copiii aceia devoraţi în mijlocul mării de indiferenţa noastră

Igiaba SCEGO
Publicat în Dilema Veche nr. 588 din 21-27 mai 2015
Copiii aceia devoraţi în mijlocul mării de indiferenţa noastră jpeg

Tatăl meu şi mama mea au venit în Italia cu avionul. Nu au luat o navă, au venit cu un comod zbor de linie.

În anii ’70 ai secolului trecut, cine venea din sudul lumii, precum părinţii mei, avea şansa de a călători ca oricare altă fiinţă omenească. Nici vorbă de nave pentru marfă, oameni cu bărci cu motor, nici vorbă de rechini gata să te rupă în bucăţi. Părinţii mei pierduseră toate averile într-o zi şi jumătate. În 1969, după ce dictatura lui Siad Barre a preluat puterea în Somalia, părinţii mei, fără să stea prea mult pe gînduri, mai întîi tatăl meu, iar apoi şi mama, s-au hotărît să se refugieze în Italia pentru a-şi salva pielea şi pentru a începe aici o nouă viaţă. Tatăl meu, un om înstărit şi cu o carieră politică solidă, a rămas fără nici un ban în urma loviturii de stat. A pierdut totul. A devenit sărac.

Dacă tatăl meu ar fi trebuit să vină astăzi din Libia în Europa, ar fi trebuit să ia nava pentru că, din Africa, dacă nu faci parte din elită, nu ai în ziua de azi un alt mod de a ajunge în Europa. Dar asta se întîmpla în anii ’60 ai secolului trecut, alte vremuri. Am amintiri despre părinţi şi rude care plecau şi veneau încontinuu. Aveam nişte veri care lucrau pe platformele petrolifere din Libia, iar unul dintre fraţii mei, Ibrahim, studia în Cehoslovacia. îmi aduc aminte că, uneori, Ibrahim îşi ticsea bagajele cu blue-jeans pe care îi cumpăra în pieţele de cartier din Italia şi îi vindea la negru în Cehoslovacia pentru a se întreţine la facultate. După care se întorcea din nou la noi la Roma, iar cînd facultatea era închisă se întorcea în Somalia, unde o parte a familiei noastre a continuat să trăiască în pofida dictaturii.

Dacă ar trebui să trasez călătoriile/voiajele fratelui meu Ibrahim pe o foaie de hîrtie, ar trebui să fac un morman de mîzgăleli. Linii care unesc Mogadiscio cu Praga trecînd prin Roma şi cărora ar trebui să le adaug nişte deviaţii, nişte curbe. În plus, întîmplarea a făcut ca fratele meu să fie căsătorit cu o iraniană, şi ei se deplasau împreună. Aşadar, din orizontul lor făceau parte atît Teheran, cît şi multe alte locuri unde călătoreau, dar pe care acum nu mi le aduc bine aminte.

Fratele meu, cetăţean somalez, putea să meargă în străinătate. Aşa cum călătoreşte orice alt băiat sau fată, europeni. Dacă ar trebui să desenez călătoriile unui Marco care locuieşte la Veneţia sau ale unei Charlotte care locuieşte la Düsseldorf, ar ieşi o încîlceală şi mai deasă decît cea pe care am făcut-o pentru fratele meu Ibrahim. Aşa că ar trebui să desenez excursiile cu şcoala, ziua cînd trupa preferată a cîntat la Londra, meciurile echipei Manchester United, vacanţele la Paris cu prietena sau cu prietenul, precum şi vizitele făcute fratelui mai mare care s-a transferat cu serviciul în Norvegia. Şi cum, nu te duci măcar o dată să vizitezi New York şi Empire State Building?

Pentru un european, călătoriile se configurează într-o constelaţie, iar mijloacele de transport diferă în funcţie de exigenţe. Se călătoreşte cu trenul, cu avionul, cu maşina, cu nava de croazieră; unul decide chiar să facă turul Olandei pe bicicletă. Posibilităţile sînt infinite. Erau infinite şi pentru Ibrahim, cu toate că asupra Europei căzuse Cortina de Fier, chiar şi în 1970. Bineînţeles, nu putea să meargă oriunde, dar avea posibilitatea de a călători cu un sistem de vize în care paşaportul somalez nu era considerat hîrtie igienică.

Astăzi, în schimb, pentru cine vine din sudul planetei, călătoria este o linie dreaptă. O linie care te constrînge să mergi numai înainte, niciodată înapoi. Trebuie să atingi ţinta, ca la rugby. Nu există vize, nu se deschid coridoare umanitare; dacă te-ai născut într-o ţară în care s-a instaurat dictatura sau care se află în război, e problema ta, iar Europa nici nu se uită în ochii tăi, deoarece eşti doar o pacoste. Şi iată de ce din Mogadiscio, din Kabul, din Damasc, singura posibilitate este să mergi doar înainte, pas după pas, inexorabil, inevitabil.

O linie dreaptă pe parcursul căreia, precum se ştie, întîlneşti orice fel de persoane: scafisti, sclavagişti, poliţişti corupţi, terorişti, violatori. Eşti la cheremul unui destin nefast care te condamnă pentru provenienţa ta geografică şi nu pentru ceva ce ai comis.

Dreptul de a călători este un drept exclusiv al nordului, al acestui Occident din ce în ce mai izolat şi mai surd. Dacă te-ai născut în partea greşită a lumii, nimic nu-ţi va fi permis. Astăzi, în timp ce reflectam asupra celui de-al nu mai ştiu cîtelea masacru din canalul Siciliei, asupra acestei Mediterane de acum în putrefacţie pentru prea multele cadavre pe care le-a înghiţit, mă întrebam, rostind cu voce tare, cînd a început acest coşmar şi, uitîndu-mă în ochii prietenei mele, ziarista şi scriitoarea Katia Ippaso, ne-am întrebat de ce nu ne-am dat seama de ceea ce se întîmpla.

Să tot fie din 1988 că se moare astfel în Mediterana noastră. Din 1988, femei şi bărbaţi sînt înghiţiţi de ape. La doar un an distanţă cădea Zidul Berlinului, eram fericiţi şi nu ne-am dat seama că un alt zid se înălţa încet-încet în apele Mediteranei noastre.

Am înţeles ceea ce se petrecea doar în 2003. Lucram într-un magazin de discuri. Fuseseră găsite în canalul Siciliei 13 trupuri neînsufleţite. Era vorba despre 13 tineri somalezi care fugiseră de războiul izbucnit în 1990 şi care devasta ţara. Acel număr ni se păruse imediat un avertisment. Îmi amintesc că Roma s-a adunat în semn de solidaritate în jurul comunităţii somaleze şi primarul de atunci, Walter Veltroni, a celebrat o înmormîntare laică în piaţa Capitoliului. O comunitate rănită de ura de clan s-a regăsit unită în acea zi mohorîtă de octombrie în jurul acelor trupuri neînsufleţite. Plîngeau somalezii îmbulziţi în acea piaţă, plîngeau romanii care trăiau acea durere cu empatie, ca şi cum ar fi fost a lor.

Acum totul este schimbat. Aş putea spune că în jurul nostru domneşte indiferenţa. Şi mă tem că ceva şi mai atroce ne-a mistuit sufletul. Am simţit-o pe pielea mea, în vara asta, cînd eram la Hargeisa, în nordul Somaliei.

O femeie foarte cumsecade mi-a mărturisit, cam cu ruşine, că nepotul său a murit făcînd tahrib, adică în încercarea de a ajunge în Europa. „L-a înghiţit barca“, mi-a spus. Femeia era dezolată şi nu înceta să îmi repete: „Cînd iau drumul spre Europa, pleacă fără să ne spună nimic. Eu, în acea seară, îi pregătisem cina. Nu a mîncat-o niciodată“. De atunci mi se întîmplă des să visez bărci cu colţi care înşfacă tineri de glezne şi îi înfulecă precum făcea o dată Cronos cu fiii săi. Visez acea barcă, acei colţi enormi, mari ca de elefant. Mă simt neputincioasă. Dimpotrivă, mai rău: mă simt o asasină, pentru că Europa, continentul nostru, nu ridică un deget ca să construiască o politică comună cu care să înfrunte în mod sistematic aceste tragedii ce se petrec pe mare.

Chiar şi a numi acest fenomen o „tragedie“ este poate inadecvat. După 25 de ani, se poate vorbi de omucidere din culpă, nu doar de tragedie. Mai ales acum, după ce Uniunea Europeană a sistat operaţiunile „Mare Nostrum“. O alegere precisă a continentului nostru care a decis să controleze hotarele şi să ignore vieţile umane.

Nici unul dintre noi nu a coborît în piaţă să ceară reluarea operaţiunilor „Mare Nostrum“. Nu am cerut o rezolvare structurală a problemei. Sîntem la fel de vinovaţi ca şi guvernele noastre. Nu întîmplător, Enrico Calamai, fost viceconsul în Argentina în timpul dictaturii, omul care a salvat multe vieţi omeneşti din ghearele regimului lui Videla, a spus despre migranţii care mor în Mediterană: „Aceştia sînt noii desaparecidos. Şi referinţa nu este nici retorică şi nici polemică, este tehnică şi faptică, pentru că desaparicion este o modalitate de exterminare de masă, efectuată în aşa fel încît opinia publică să nu-şi dea seama sau cel puţin să poată să spună că nu a ştiut“.

Igiaba Scego este scriitoare născută în Italia din părinţi somalezi. Cea mai recentă carte publicată în Italia este Roma negata. Percorsi postcoloniali nella città (în colaborare cu Rino Bianchi).

(articol preluat din revista Internazionale, ediţia online)

traducere de Mihaela TOPALĂ

640px Boulevard Unirii jpg
Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Dependența de China
În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Nota testamentară a lui Constantin Noica
S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”.
Frica lui Putin jpeg
Dr.
Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate?
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Doar educația...
Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.
m simina jpg
Primul SMS din istorie
Fix treizeci de ani, așadar, de la primul mesaj scurt trimis (Short Message Sent) din istorie.
Iconofobie jpeg
Un demon atipic
Ambii reprezintă niște „realități” abstracte, imprecise, încărcate de mister și neclaritate semantică.
„Cu bule“ jpeg
Șofer de duminică
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.
HCorches prel jpg
Voi știți formula permanganatului de potasiu?
Așa era ea, o profesoară severă din cale-afară, la orele căreia nu se auzea nici musca.
radu naum PNG
Putem să vorbim despre un campionat prea mondial de fotbal?
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
p 7 WC jpg
Evitabila creștere a extremei drepte germane
Dar nu și în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) are, deocamdată, un succes neînsemnat.
Comunismul se aplică din nou jpeg
De ce se opune Austria
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (I)
În limba engleză, termenul subject a rămas fidel sensului etimologic de supus.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Conferințele noastre, viitorul nostru
Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Presa acum 85 de ani și azi
Nu mai e vorba de o slujbă publică, destinată să lămurească în vreun fel pe privitor.
Frica lui Putin jpeg
Condiția de înger
abandonînd umanitatea pentru un scurt răstimp, a împrumuta aripile de la îngeri.
AFumurescu prel jpg
Interesul și fesul
Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.
m simina jpg
Abraham Lincoln de Ziua Recunoștinței
Abraham Lincoln este primul președinte american care a salvat un curcan de la sacrificare, dar nu cu ocazia Zilei Recunoștinței, ci de Crăciun.
Iconofobie jpeg
Întîmplări întîmplătoare
„Întîmplările” sînt piesele unui puzzle imens ce creionează o imagine aflată dincolo de puterea noastră de cuprindere.
„Cu bule“ jpeg
Vechea gașcă
Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.
HCorches prel jpg
Nu-i cazul să renunți
Din fericire, chiar și în cadrul acestor formări pe care le mai susținem, constatăm că numărul acestor profesori este în scădere.
p 7 WC jpg
Libertate de expresie pentru cine?
Expresia lui Musk „într-o manieră sănătoasă” permite o gamă largă de interpretări, unele dintre ele foarte restrictive pentru libertatea de expresie.
radu naum PNG
Comunismul se aplică din nou jpeg
Bucureștiul văzut cu alți ochi
Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Adevarul.ro

image
Alina Pușcaș, internată în spital cu o afecțiune rară. „ Nu am știut că există așa ceva“ | adevarul.ro
Prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva“ are probleme de sănătate și se află în spital de câteva zile.
image
21 de ani de închisoare pentru unul dintre răpitorii câinilor cântăreţei Lady Gaga | adevarul.ro
Unul dintre cei trei indivizi acuzaţi că au împușcat un angajat al cântăreţei americane Lady Gaga pentru a răpi câinii vedetei a fost condamnat luni, la Los Angeles. Pedeapsa primită de individ este de 21 de ani de închisoare, relatează AFP

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.