În octombrie, s-au certat public din cauza unui avion: pe aeroportul din Kiev, preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, s-a îmbarcat la repezeală pe nava pregătită pentru călătoria Iuliei Timoşenko la Moscova, unde urma să discute importanta problemă a gazelor naturale. Preşedintele voia să ajungă la Lvov, în Ucraina occidentală, dar fusese nevoit să se întoarcă din drum din cauza unei defecţiuni mecanice. Singura alternativă utilizabilă era avionul pregătit pentru prim-ministru. Aşa că doamna Timoşenko a aşteptat pînă s-a găsit un aparat şi pentru ea. Preţul gazului natural este din nou un subiect de discuţie între Ucraina şi Gazprom, companie controlată de statul rus. Gazprom a anunţat că, dacă Ucraina nu-şi va plăti datoria de 2,4 miliarde de dolari pînă la 1 ianuarie, preţul gazului se va dubla. Acum, Kievul plăteşte 179,50 dolari pe metru cub, iar preţul pieţei este de 400 de dolari. Ucraina nu posedă această sumă, economia ei este puternic lovită de criză. Producţia de oţel, una dintre principalele resurse la export (un milion de salariaţi, 30% din PIB, 12% din veniturile obţinute din impozite, conform BBC) se reduce din cauza absenţei comenzilor. Împrumutul, 16,4 miliarde de dolari, acordat în noiembrie de Fondul Monetar Internaţional, salvează sectorul bancar, dar nu e suficient pentru a asigura stabilitatea economică a acestei ţări mari, cu 46 de milioane de locuitori. E greu de spus dacă această instabilitate, acum acută, dar prezentă încă de la proclamarea independenţei e cauza sau efectul instabilităţii politice. Cele două simboluri ale "revoluţiei portocalii" se ceartă încontinuu în public, şi nu doar din cauza avionului. În august, de îndată ce Armata Roşie a trecut graniţa Georgiei, preşedintele Iuşcenko şi-a exprimat sprijinul şi solidaritatea pentru fosta republică sovietică, simţind probabil că ameninţarea, devenită concretă la Tbilissi, atîrnă şi deasupra Kievului. Iulia Timoşenko a tăcut, ceea ce i-a atras din partea preşedintelui acuzaţia de "om al ruşilor". O bună parte din populaţia Ucrainei doreşte să facă parte din Rusia, problema Crimeii, care dincolo de importanţa simbolică se transformă în fel şi fel de incidente din cauza staţionării flotei ruse în oraşul devenit ucrainean, Sevastopol, sînt tot atîtea prilejuri ca Rusia să-şi etaleze proasta dispoziţie. NATO nu se grăbeşte să-şi ofere protecţia. Ţara unde criza economică se instalează pe fondul sărăciei, unde relaţiile cu marele vecin stau sub semnul conflictului îşi permite şi luxul unei anomii politice lipsite de orice perspectivă. Conflictul dintre Iuşcenko şi Timoşenko nu este unul de viziune sau de ideologie; după ce au luptat împreună, au ajuns să nu se mai suporte ca persoane, ceea ce duce la dorinţa de a restrînge participarea celuilalt la putere, situaţie fără explicaţie politică, dar cu deplorabile consecinţe în toate sferele vieţii. La începutul lui decembrie, s-a anunţat oficial naşterea unei noi coaliţii parlamentare: cei doi combatanţi au fost de acord să acţioneze unit în anumite condiţii şi li se adaugă un mic partid, condus de Volodymyr Litvinov. Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Regiunilor, a rămas pe dinafară şi, probabil, pînă la alegerile de la anul, va izbuti să capitalizeze toate nemulţumirile populaţiei. Nicăieri în lume, coabitarea - coexistenţa la putere a unor reprezentanţi din părţi diferite sau chiar opuse ale spectrului politic - nu se desfăşoară conform regulilor bunei convieţuiri. Acolo unde civilizaţia a acoperit într-o mai mare măsură instinctele primare, zîmbetele oficiale sînt concomitente cu loviturile încrîncenate pe sub masă şi cu micile fraze ucigaşe. Acolo unde civilizaţia/democraţia reprezintă încă obiective de viitor, coabitarea este prilejul pentru exprimarea făţişă a canibalismului politic. Ucraina ar trebui totuşi să ţină seama şi de dorinţa Rusiei de a se invita la ospăţ şi de a decide cine la ce avion are dreptul.