Comuniştii cehi şi ceilalţi

Alegerea preşedintelui ceh de către Parlament nu a avut nici pe departe dramatismul alegerilor din Pakistan - şi a fost bine aşa -, dar ceea ce s-a petrecut acolo e semnificativ pentru politicile din Europa postcomunistă. Dacă, după 1989, marile partide comuniste occidentale s-au scindat, şi-au reformulat programul şi devotamentele ideologice, părea că în Europa de Est, acolo unde au deţinut puterea cu consecinţele ştiute, vor fi moarte şi rapid îngropate. N-a fost aşa, din diferite motive: acuzaţia "idealurilor trădate" adusă liderilor înlăturaţi a permis altor lideri comunişti (cu o reputaţie de eretici mai mult sau mai puţin îndreptăţită) să preia voturile celor nu atît de nemulţumiţi de trecut, cît înspăimîntaţi de viitor. Mulţi comunişti de rînd erau mulţumiţi să se înregimenteze în spatele unor figuri cunoscute: aceştia le promiteau stabilitate şi echilibre economice. Au dispărut din programele lor naţionalizarea, partidul unic, dictatura proletariatului. Fără a intra în amănuntele concrete ale momentului cînd vor prelua puterea, Partidul Comunist Bulgar (PCB), KSS, Partidul Comunist din Slovacia, Munkaspart din Ungaria, KPP din Polonia n-au renunţat la marxism-leninism şi cu această carte de vizită se prezintă în societăţile pluraliste cărora le acceptă regulile, atîta timp cît sînt minoritare. Şi dacă în parlamentele rezultate fără o majoritate suficientă pentru guvernare sînt evitate alianţele cu formaţiunile de extremă-dreaptă (nu pentru că formaţiunilor liberale sau socialiste le-ar fi străin naţionalismul, ci pentru că Parlamentul european sancţionează asemenea alăturări), sprijinul comuniştilor (foşti sau prezenţi) este binevenit. Vaclav Klaus, preşedintele Republicii Cehe - liberal care pe vremea cînd era prim-ministru critica poziţiile de stînga ale lui Vaclav Havel - ales de Parlament, a obţinut victoria după trei tururi de scrutin, însoţite de demascarea unor şantaje şi a unor ameninţări cu moartea. Klaus a avut de partea lui Partidul Civic Democratic (de guvernămînt) şi partenerul de coaliţie creştin-democrat. Dar decisiv a fost sprijinul tacit ale celor 26 de deputaţi şi 3 senatori comunişti. De cînd a fost declarat muribund, Partidul Comunist Ceh a devenit a treia forţă politică a ţării, cu 800.000 de membri şi 15-18% intenţii de vot. În schimbul sprijinului, au cerut ambilor candidaţi angajaţi în cursa prezidenţială ca viitorul preşedinte să nu se opună eventualităţii unor miniştri comunişti şi să pună capăt ostracizării lor. Republica Cehă este singura ţară fostă comunistă unde a funcţionat (imperfect) o lege a lustraţiei: între timp şi-a încetat efectele. Nici unul dintre cei doi candidaţi nu le-a făcut comuniştilor promisiuni ferme, ca să nu piardă sprijinul formaţiunilor anticomuniste. De altfel, mesajul antieuropean al lui Klaus, obiecţiile formulate de o bună parte a politicienilor cehi cu privire la instalarea scutului anti-rachetă pe teritoriul ceh se potrivesc cu sentimentele electoratului comunist. Necesitatea revenirii la idealurile vinovate de o practică distructivă şi criminală porneşte, în bună măsură, nu de la dreapta, ci de la stînga, de la slăbiciunea social-democrată. Partidele stîngii democratice şi-au pierdut suflul şi în Europa Occidentală (în cea estică nu l-au avut niciodată), sînt în criză de viziune, de program şi de personalităţi. În absenţa lor, dezamăgiţii şi perdanţii tranziţiei, victimele crizelor provocate de economia liberală găsesc promisiunea schimbării pe la diversele partide comuniste cu identitate afişată sau mascată. Corectarea exceselor liberale nu poate veni de la comunişti, dar e oarecum comic că Vaclav Klaus, "părintele reformelor liberale" din Cehia, îşi prelungeşte cariera politică cu ajutorul comuniştilor.