Combaterea marilor minciuni

Noëlle LENOIR
Publicat în Dilema Veche nr. 947 din 2 – 8 iunie 2022
image

Începînd cu Protocoalele înțelepților Sionului și pînă la afirmațiile absurde ale lui Putin potrivit cărora Ucraina e condusă de naziști care comit genocid față de vorbitorii de limbă rusă din țară, Kremlinul a fost întotdeauna un expert în arta întunecată a dezinformării.

Un text fraudulos publicat în Rusia la începutul secolului al XX-lea, Protocoalele scot la iveală, chipurile, o conspirație prin care evreii urmăresc să pună stăpînire pe întreaga lume. A fost cea mai mare minciună care s-a spus vreodată și a devenit fundamentul antisemitismului virulent care a dus în cele din urmă la exterminarea masivă a evreilor din Europa sub Hitler, în timpul celui de-al Treilea Reich.

Cît despre marea minciună a lui Putin, ea nu a prins aproape nicăieri în afara Rusiei, dar a inspirat, se pare, cîteva dintre atrocitățile pe care soldați slab instruiți și ignoranți le-au comis în Bucha și în alte locuri. Dezinformarea și minciunile pot ucide. Și pot totodată să proiecteze o țară de partea greșită a istoriei.

Democrațiile vestice au primit un semnal de alarmă în 2016, cînd Rusia a interferat cu alegerile prezidențiale din SUA în favoarea lui Trump și cu ocazia referendumului Brexit din Marea Britanie în favoarea părăsirii Uniunii (Leave). Aceste două șocuri au alertat democrațiile lumii cu privire la un nou tip de război informațional lansat de statele autoritare împotriva lor, cu scopul de a destabiliza, de a diviza și de a slăbi societățile, politica și instituțiile democratice – începînd cu Uniunea Europeană.

Pînă de curînd, Franța nu a perceput pericolul ingerințelor străine în politica internă a țării. Ceea ce s-a schimbat odată cu alegerile prezidențiale din 2017, cînd e-mail-uri furate de la Emmanuel Macron în perioada campaniei electorale au fost propagate online, cu doar cîteva zile înainte ca electoratul să voteze. E-mail-uri autentice au fost amestecate cu mesaje false, care sugerau în mod mincinos că Macron ar deține conturi bancare offshore. În 2019, atacuri similare, soldate cu scurgeri de informații private, au fost lansate și împotriva cancelarului german Angela Merkel și a altor sute de politicieni germani.

În timpul alegerilor pentru Parlamentul European din 2019, amenințarea ingerințelor rusești era deja de la sine înțeleasă, iar Comisia Europeană a reacționat elaborînd un Plan de Acțiune împotriva Dezinformării și alte cîteva măsuri pentru protejarea procesului electoral. Dar chiar și așa, democrațiile se confruntă cu un dublu pericol în fața ingerințelor electorale, manipulării și războiului informatic.

În primul rînd, democrațiile nu pot răspunde cu propria contrapropagandă – sau riscă să-și piardă credibilitatea în ochii unui public și așa neîncrezător. Ca atare, trebuie să se rezume la confruntarea cu realitatea (fact-checking), ceea ce are efecte limitate. În plus, democrațiile nu pot renunța la principii esențiale, precum libertatea de expresie, pe care Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului din Franța o descrie ca pe „unul dintre cele mai de preț drepturi”.

Desigur, această libertate nu e absolută. Nimeni nu are dreptul să încalce drepturile altora. Și, spre deosebire de SUA, multe țări europene au legi împotriva discursului instigator la ură. În Franța și în alte părți, bunăoară, negarea Holocaustului constituie o infracțiune, iar demonstrațiile „suprematiștilor albi” ar fi de neconceput.

Poate că tocmai datorită acestor diferențe, UE a făcut mult mai mult decît SUA pentru reglementarea platformelor digitale, despre care se crede în tot mai mare măsură că vor deveni garantele integrității informaționale. Sub efectul Legii serviciilor digitale (LSD)/Digital Service Act a UE, care va intra vigoare în 2023, platformele online vor trebui să îndeplinească noi standarde de transparență, cum ar fi să explice modul de funcționare a propriilor algoritmi, și să publice raporturi anuale despre conținutul ilicit (cum ar fi discursul instigator la ură) pe care l-au eliminat.

Platformele vor fi de asemenea obligate să informeze Justiția cu privire la informațiile care pot reprezenta infracțiuni sau pot indica o amenințare gravă la adresa vieților și securității cetățenilor. Iar companiile care nu vor respecta reglementările LSD se vor confrunta cu penalități de pînă la 6% din venitul anual global.

Dar textul LSD nu reglementează realmente „dezinformarea”, un termen inventat de sovietici în anii 1920, pentru a descrie instrumentul lor preferat de propagandă și destabilizare. UE vizează mai degrabă „informațiile – false sau înșelătoare în mod verificabil – create, prezentate sau propagate pentru a obține avantaje economice sau pentru a induce în eroare cu bună știință publicul” sau, mai precis: „tentativele coercitive și înșelătoare ale unui actor statal străin sau ale agenților săi de a perturba formarea și exprimarea liberă a voinței politice a indivizilor”.

Practic, textul LSD plasează dezinformarea în gestiunea propriilor coduri de conduită ale platformelor online. Ultimii cîțiva ani au arătat că această abordare e departe de a fi satisfăcătoare. Legislatorii trebuie să fie mai inventivi și mai direcți. Chiar dacă nu ne dorim crearea vreunei poliții a gîndirii, ar trebui să tratăm marile minciuni (Big Lies) drept ceea ce chiar sînt: atacuri deliberate asupra societăților în care trăim.

Semnalînd un pas în direcția bună, Tribunalul General al Uniunii Europene a respins recent un apel făcut de Russia Today, în urma suspendării licenței de emisie a postului TV în Franța. Tribunalul a considerat că, între interesele postului controlat de Kremlin și UE, balanța se înclină clar în favoarea UE. Interesele UE, a decis curtea, „urmăresc să protejeze statele membre împotriva campaniilor de dezinformare și destabilizare duse de mass-media controlată de conducerea Rusiei, care amenință ordinea și securitatea publică a Uniunii, cu precădere în contextul agresiunii militare împotriva Ucrainei”.

Acest raționament nu ar trebui să se limiteze la contextul unei invazii militare. Sancțiunile împotriva celor care colportează știri false ar trebui gîndite după același principiu. Recenta decizie a Consiliului UE-SUA pentru Comerț și Tehnologie de a lua măsuri coordonate împotriva dezinformării creează oportunitatea elaborării unor măsuri mai eficiente față de amenințarea războiului informatic purtat de statele autoritariste.

Pentru a-l parafraza pe Carl von Clausewitz, democrațiile lumii trebuie să realizeze că dezinformarea e, nici mai mult, nici mai puțin, o continuare a războiului prin alte mijloace. Pentru a ne apăra în fața unor astfel de amenințări e nevoie nu doar de mijloace logistice mai trainice, dar și de instrumente legale mai puternice.

Noëlle Lenoir e fostă membră a Consiliului Constituțional al Franței și a Consiliului de Stat și fost ministru european.

Foto: Vladimir Putin la sediul postului de televiziune Russia Today (wikimedia commons)

Copyright: Project Syndicate, 2022

www.project-syndicate.org

Traducere de Matei PLEŞU

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.