„Ciuta bătăilor“

O declaraţie recentă, rostită într-un interviu, în legătură cu anchetele care îi vizează pe politicieni, a fost preluată de mai multe agenţii de presă şi de diverse ziare şi posturi de televiziune cu aproximaţii care o făceau de neînţeles: „Înţeleg că acum

este E.U., deci trebuie să-i facem dosare, să o arestăm de cîte ori vrem să dăm mesajul că ne luptăm cu corupţia în România“ (

).  Ciudăţenia formulei nu a fost analizată mai atent, provocînd cel mult titluri senzaţionaliste: „E.U., declaraţii uimitoare: «Acum, ciuta anticorupţie este E.U.»“ (realitatea.net). Unii au perceput totuşi slabul i din finala genitivelor româneşti şi au normalizat gramatica declaraţiei: „Înţeleg acum că ciuta anticorupţiei…“ (stirileprotv.ro).  Pentru a înţelege despre ce era cu adevărat vorba în mesajul transmis printr-un fel de „telefon fără fir“ ar mai fi fost nevoie de un pas: trebuia observat că forma ciuta înlocuia de fapt (într-o confuzie de forme care exista din păcate chiar în declaraţie) cuvîntul ciuca. Astfel, ciuca anticorupţiei se dovedea a fi doar o variantă adaptată la situaţie a unei expresii populare bine cunoscute: (a fi) ciuca bătăilor („a fi victima predilectă, a fi cel urmărit, bătut, învins de toţi“). Confuzia ciucă – ciută ar putea fi rezultatul unei simple neatenţii în pronunţare, dar pare să aibă o anumită circulaţie: o regăsim în Internet, în cîteva comentarii sportive sau politice – „Schitu Goleşti e ciuta bătăilor“ (cjnord.arges.blogspot.ro); „poporul a fost ciuta bătăilor“ (poezie.ro) etc. –, dar şi în articole jurnalistice: „Sperietoare în Europa, ciuta bătăilor în campionat – aşa glumesc jurnaliştii spanioli înainte de meciul de miercuri“ (sport.ro). Exemplele nu sînt multe, dar confirmă o tendinţă mai generală: deseori un cuvînt neînţeles dintr-o expresie este înlocuit de vorbitori cu altul mai cunoscut, chiar dacă substituţia nu are nici o motivaţie semantică, ba chiar produce rezultate absurde. 

Expresia

este destul de des folosită în limbajul popular şi colocvial actual, cu sensuri mai mult sau mai puţin figurate (

fiind agresiuni, meciuri pierdute, pedepse etc.): „De ce au ajuns poliţiştii

«Le este frică să folosească arma»“ (

); „Antrenorul italian a transformat «ciuca bătăilor» din turul Ligii 1 în campioana returului“ (

); „Statul român,

la CEDO“ (

) etc. Formula este înregistrată la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cînd apărea în textele lui Gr. M. Jipescu – „Socoteam că săteanu este un zid mort,

, un trunchi de lemn“ (Opincaru, 1881); „la cazarmă, e

şi rîsu lumii“ (despre soldat, în

1888). Iorgu Iordan, care discută expresia într-un articol din

, din iulie-octombrie 1926 – „Metafore din lumea animalelor“ –, o consideră muntenească şi aduce propria mărturie asupra utilizării ei: „La Buzău am auzit foarte des această metaforă, şi în aceleaşi împrejurări“. Vorbind despre metafore animaliere, lingvistul nu se gîndea însă la vreo legătură cu

, ci la

– „stăncuţă“; explicaţia semantică pe care o imaginează nu este însă convingătoare. Iordan compara expresia din română cu unele asemănătoare din alte limbi, în care obiectul persecuţiei generale este bufniţa, presupunînd că în română e vorba de o confuzie populară între păsări sau de faptul că „ceuca, destul de asemănătoare cu ciorile, este totuşi simţită ca străină de acestea şi de aceea ciupită şi alungată din mijlocul lor“. O explicaţie la fel de puţin convingătoare apărea la Iuliu Zanne, în

vol. 1 (1895): „Ciuca, nefiind altă pasăre decît cioara sau stanca, poreclă proverbială care se dă ţiganilor, este probabil că de la dînşii, atîta amar de vreme robi şi vecinic bătuţi, s-a născut această zicătoare“ (idee preluată şi în

al lui Şăineanu). 

Expresia nu se referea totuşi doar la bătaie, putînd cuprinde şi denumiri ale altor agresiuni:

(dintr-un spectacol popular cu Irozii, cules de G. Dem Teodorescu). În dicţionarul academic al lui Puşcariu (Litera C, 1940), cuvîntul

– omonim cu

– „vîrf de munte, măciulie“ – este înregistrat cu ceva sensuri abstracte: „nărav, fel de a fi, pasiune, fixaţie, ocazie favorabilă“ – şi în mai multe expresii, printre care

În

(DELR), din care tocmai a apărut volumul al doilea, partea I (

), sînt trecute în revistă soluţiile etimologice propuse pentru

– „vîrf“ şi pentru

– „obicei“, primul este considerat un element de substrat, cu corespondente în alte limbi balcanice, iar despre al doilea se presupune că provine din primul, dar cu o evoluţie semantică neclară. Oricum, chiar dacă sensurile cuvîntului

rămîn încă un mister etimologic, legăturile lor cu

şi mai ales cu

sînt prea puţin posibile.  

Limbaj şi politică

101 cuvinte argotice